10.6 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăInvestigații România LiberăAcţionarii SIF Moldova stabilesc în noiembrie dacă mandatează CA să finalizeze tranzacţia...

Acţionarii SIF Moldova stabilesc în noiembrie dacă mandatează CA să finalizeze tranzacţia cu Erste

“Convocarea AGA a fost determinată de o solicitare primită de la CNVM privind avizarea modificării structurii Consiliului de Administraţie după retragerea mandatului lui Matei Alexandru.

Consiliul avea ca alternative numirea unui nou membru în AGA sau alegerea unui administrator provizoriu, însă prima variantă răspunde cel mai bine interesului acţionarilor”, a declarat pentru Mediafax preşedintele CA şi directorul general al SIF Moldova, Costel Ciocea, menţionând că solicitarea CNVM a dat posibilitatea administratorilor să introducă şi celelalte puncte pe ordinea de zi.

Astfel, acţionarilor li se va prezenta şi raportul administratorilor privind ducerea la îndeplinirea hotarârilor AGA din septembrie. Acţionarii SIF Moldova au mandatat CA în luna septembrie să negocieze alternative pentru lichidizarea acţiunilor BCR, în situaţia în care listarea nu este posibilă din motive independente de SIF.

De asemenea, acţionarii au decis revocarea lui Matei Alexandru, fost şef al SIF Moldova, din funcţia de membrul al Consiliului de Administraţie şi acţionarea în instanţă pentru prejudicierea societăţii ca urmare a încheierii unor contracte în perioada în care a ocupat funcţia de director general.

Alexandru a deţinut funcţiile de preşedinte CA şi director general al SIF Moldova în perioada 1997-2005, iar între 2005 şi 2009 a fost vicepreşedinte.

Acţionarii vor analiza contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni, contractul de opţiune de vânzare/aport de acţiuni, contractul de aport în natură constând în acţiuni şi contractul de ajustare a preţului aferent celor trei enumerate anterior.

Erste a anunţat la jumătatea lunii septembrie că a încheiat un acord de principiu cu patru SIF-uri, respectiv SIF Banat-Crişana, SIF Transilvania, SIF Muntenia şi SIF Oltenia, pentru preluarea unui pachet de 24,12% din acţiunile BCR, prin mai multe operaţiuni care presupun plata în numerar şi schimb cu titluri emise de grupul austriac. SIF Moldova a fost singura societate care nu a semnat acordul de principiu.

Cu excepţia SIF Oltenia, care deţine 6,12% din acţiunile BCR, celelate SIF-uri controlează pachete reprezentând 6% din capital.

SIF Muntenia (SIF4) este prima dintre cele cinci SIF-uri care a semnat contractul final prin care va vinde acţiunile BCR către acţionarul majoritar al băncii, grupul Erste, termenii înţelegerii fiind foarte aproape de acordul iniţial.

Faţă de acordul iniţial, Erste a îmbunătăţit uşor oferta pe partea de cash, urcând preţul pentru acţiunile BCR pe care banca le-a emis pentru o majorare de capital decisă în luna aprilie. Potrivit acordului semnat în luna septembrie de Erste cu cele patru SIF-uri acţiunile emise în acest an de BCR urmau să fie preluate de banca austriacă la 0,1 lei/titlu, preţ similar cu valoarea nominală. După negocieri, Erste a acceptat să plătească 0,5 lei/acţiune.

SIF Muntenia va ceda un pachet reprezentând 0,78% din acţiunile BCR pentru 70,1 milioane lei (16,2 milioane euro), iar pentru al doilea pachet, de aproape 3%, va primi 2,5 milioane de acţiuni Erste.

Erste va emite noi acţiuni pentru a le acorda SIF Muntenia. În prezent, pachetul pe care SIF Muntenia urmează să îl primească reprezintă 0,67% din capitalul Erste.

Dacă Erste nu va emite noi acţiuni în schimbul titlurilor preluate la BCR de la SIF Muntenia, grupul austriac va transfera acţiuni proprii existente deja către societateta de investiţii financiare, potrivit comunicatului SIF Muntenia.

Trei din cinci SIF-uri au aprobat în AGA valorificarea titlurilor deţinute la BCR, iar adunările generale ale acţionarilor la SIF Banat-Crişana şi SIF Transilvania sunt programate pentru 3 noiembrie, respectiv 31 octombrie.

 

Cele mai citite

OFICIAL. Cristian Popescu Piedone, primul candidat înscris în cursa pentru Primăria Capitalei. “Astăzi se închid zvonurile că mă voi retrage”

Cristian Popescu Piedone, președintele Partidului Umanist Social Liberal, este primul candidat înscris oficial în cursa pentru funcția de primar general. Cristian Popescu Piedone și-a depus...

Urzicile: Delicii Verzi Pline de Nutrienți și Beneficii pentru Sănătate

Urzicile, deși adesea evitate din cauza proprietăților lor iritante la contactul cu pielea, sunt o sursă valoroasă de nutrienți și au numeroase beneficii pentru...

SRI va gestiona sistemul informatic al ANAF

Proiectul de lege privind gestionarea sistemului informatic al ANAF de către SRI a primit un raport favorabil din partea comisiilor de specialitate și se...
Ultima oră
Pe aceeași temă