15.5 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăEconomieDouă locomotive s-au defectat în nici 12 ore. Sute de oameni au...

Două locomotive s-au defectat în nici 12 ore. Sute de oameni au stat cu orele prin câmp

Una dimineață, una după amiaza. Două locomotive care tractau trenuri ale operatorului feroviar de stat CFR Călători s-au defectat ieri, determinându-i pe pasageri să aștepte ore în șir până la reluarea traficului feroviar în condiții normale.

În cursul dimineții, locomotiva trenului Regio 2092, care circulă pe relaţia Târgu-Jiu – Craiova, s-a defectat la ieşirea din staţia Bărbăteşti către Craiova, a anunțat Centrul Infotrafic al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR). În tren se aflau aproximativ 50 de călători, navetiști, iar din staţia Târgu-Jiu a plecat o locomotivă de ajutor.

După mai bine de două ore, traficul feroviar pe secţia de cale ferată 202 a revenit la normal, iar trenul de navetiști, dar și altele care circulau pe această rută au putut să se pună în mișcare. Din cauza locomotive stricate, mai multe trenuri au înregistrat întârzieri mari, între 150 şi 250 de minute.

În cursul după amiezii, a mai venit o informare de la Centrul Infotrafic, care preciza că pe secția de cale ferată 401, în zona stației Salva (județul Bistrița-Năsăud), locomotiva trenului IR 1833 (care circula pe relația Iași — Timișoara) s-a defectat în timpul deplasării. În garniture se aflau are aproximativ 120 de călători. Pentru remedierea situației, o locomotivă de ajutor a fost trimisă din stația Dej Călători, situate la 46 de kilometric distanță.

Vârstă venerabilă a parcului

Aproximativ 85% din locomotivele folosite de CFR Călători au o vechime cuprinsă între 30 și 50 de ani, iar alte 13% au între 25 și 30 ani.

Din cauza lipsei fondurilor de investiții, operatorul feroviar de stat a cumpărat în ultimii 10 ani doar trei locomotive electrice noi. Potrivit unor documente oficiale ale Ministerului Transporturilor, inventarul parcului de locomotive al Societății Naționale de Transport Feroviar de Călători ”CFR Călători” SA cuprinde un total de 750 de astfel de unități de tracțiune. Din acest total, peste 450 de locomotive, de diverse tipuri, sunt folosite zilnic. Analizând data fabricației, reiese că trei sferturi din locomotive au peste 35 de ani. Dintre acestea, 35% au între 40 și 45 de ani, iar 10% au între 45și 50 de ani.

Cele mai citite

O țară din Asia face o ofertă mai bună decât țările UE. Coreea de Sud vrea să producă mașini blindate în România

Coreea de Sud, unul dintre aliații Statelor Unite, vrea să-și dezvolte o relație economică și militară specială cu România, oferindu-se să producă, în România,...

Dezvăluiri făcute de Anne Hathaway. Actrița a fost nevoită să se sărute cu zece bărbați

Experiența actoricească poate aduce cu sine momente neașteptate și provocatoare, iar Anne Hathaway a trăit unul dintre aceste momente la un casting. Actrița a...

Ludovic Orban sare la gâtul lui Iulian Dumitrescu, preşedintele PNL Prahova: “Nesimțire sfidătoare!”

Iulian Dumitrescu, președintele PNL Prahova, inculpat pentru corupție și cu interdicţia de a exercita funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova, continuă să surprindă....
Ultima oră
Pe aceeași temă