10 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăSpecialUber a pierdut 2,8 miliarde de dolari în 2016 chiar dacă vânzările...

Uber a pierdut 2,8 miliarde de dolari în 2016 chiar dacă vânzările au crescut rapid

Serviciul de rezervări de automobile Uber Technologies a dezvăluit vineri rezultatele sale financiare pentru anul 2016, care arată că societatea a înregistrat pierderi de 2,8 miliarde de dolari la o cifră de afaceri de 6,5 miliarde de dolari, transmite AFP.

Uber, companie care nu este cotată la bursă şi în consecinţă nu este obligată să dea publicităţii în mod regulat rezultatele sale, a mai informat că anul trecut sumele brute din rezervări s-au dublat până la 20 de miliarde de dolari. Uber nu a oferit informaţii cu privire la rezultatele sale pe primul trimestru precizând doar că sunt în linie cu estimările.

"Suntem fericiţi să avem o afacere sănătoasă şi în creştere, ceea ce ne oferă marja de manevră necesară pentru a face schimbările care ştim că sunt necesare în materie de management şi guvernanţă, cultură şi organizaţia noastră precum şi cu privire la relaţia noastră cu şoferii" a declarat directorul pentru operaţiunile Uber din America de Nord, Rachel Holt.

Operaţiunile Uber înregistrează un ritm de creştere susţinut. În ultimele trei luni ale anului trecut sumele brute din rezervări au crescut cu 28% comparativ cu trimestrul precedent până la 6,9 miliarde de dolari. În acelaşi timp, pierderile companiei au crescut la 991 milioane de dolari în ultimele trei luni chiar dacă veniturile au crescut cu 74% până la 2,9 miliarde de dolari.

În ultimele luni Uber a fost afectat de plecarea mai multor directori precum şi de acuzaţiile de hărţuire sexuală şi imaginile care arată o altercaţie între directorul general Travis Kalanick şi unul dintre şoferi. În prezent compania este în căutarea unui director operaţional care să îl ajute pe directorul general să repare şi să îmbunătăţească imaginea şi cultura companiei.

Compania Uber a fost fondată în 2009 în Statele Unite ale Americii, iar din februarie 2015 Uber este prezentă şi în România, la Bucureşti, cu trei servicii: uberX, UberSELECT şi Uber Child Seat.

Cele mai citite

De ce să montezi panouri fotovoltaice acasă?

În condițiile în care prețurile energiei electrice au crescut vertiginos în ultimii ani, fiind din ce în ce mai impredictibile, te întrebi justificat: ce...

Dosar de corupție la nivel înalt în Rusia: unul din adjuncții ministrului rus al apărării a fost arestat

Un adjunct al ministrului rus al apărării, Timur Ivanov, a fost arestat pentru presupusă corupţie, a anunţat marţi Comitetul de Anchetă rus, notează AFP,...

De ce să montezi panouri fotovoltaice acasă?

În condițiile în care prețurile energiei electrice au crescut vertiginos în ultimii ani, fiind din ce în ce mai impredictibile, te întrebi justificat: ce...
Ultima oră
Pe aceeași temă