Alocarea a 2% din PIB pentru Apărare, dar și proiectele uriașe ale României, precum gazoductul BRUA sau reactoarele 3 și 4 de la Cernavodă, ar putea da viață unei industrii locale care se chinuiește să supraviețuiască în competiția cu giganții globali. Însă industriașii nu găsesc sprijin în Guvern.
Industria românească s-a resetat complet după Revoluție. În timp ce mare parte din fabricile de odinioară au dispărut, ceea ce a rămas sau s-a ridicat de la zero s-a adaptat noilor tehnologii ca să reziste pe o piață extrem de competitivă. „Tehnologia, dacă nu e de ultima oră, nu avem nicio șansă”, spune Dorel Goia, acționar principal al grupului Teraplast Bistrița, cel mai mare procesator de PVC din România.
„Avem cele mai moderne mașini cu laser, cu plasmă, roboți, altfel nu rezistăm în piață”, spune și Emanuel Babici, vicepreședinte al Uzinsider, într-o dezbatere organizată de Ziarul Financiar, intitulată „Cum reindustrializăm România”.
Dați afară din marile proiecte
Chiar dacă producătorii industriali au investit sume uriașe ca să rămână competitivi, se plâng de faptul că Guvernul nu are nicio strategie care să îi atragă în proiec-tele de miliarde de euro pe care România le va cheltui în viitorul apropiat. Asta în timp ce cancelarul german, Angela Merkel, „merge în China și semnează contracte de miliarde de euro”. „Pentru proiectul reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă trebuie implicată industria românească. Iar pentru asta trebuie să începem să ne reacredităm. Trebuie să facem piață, altfel nu supraviețuim”, a afirmat Babici.
Industriașii români oscilează între speranțe și resemnarea că nimic bun nu le va veni de la Guvern. Ioan Simion, director general al Confind Câmpina, firmă producătoare de echipamente și instalații pentru industria petrolieră, spune că „dacă așteptăm de la Guvern ceva, nu o să primim niciodată. Doar șuturi, prin ANAF și alții. Nu avem un Guvern care să vrea să facă ceva, nu se implică. Stau o jumătate de an, un an la guvernare și nu le pasă de ce lasă în urma lor. Dar când vine vorba de taxe, așteaptă cu mâna întinsă de la firmele amărâte care se zbat ca peștele pe uscat”.
Acesta este sceptic că vreo firmă românească va participa la construirea gazoductului BRUA, pentru care statul va cheltui în următorii trei ani 380 milioane euro, pe lângă cele 179 milioane de euro pe care le va primi de la Comisia Europeană. „Unde e intervenția Guvernului? Plătește România și licitațiile vor fi câștigate de alte firme din afară. Noi vom lucra pentru firmele din afară, profitul se va duce afară. Pentru asemenea lucrări de amploare, Guvernul trebuie să găsească o formulă corectă să ne implice și pe noi. Cum să îmi pună la BRUA condiție să fi avut lucrări similare în ultimii trei ani, dacă nu s-a mai făcut nimic de pe vremea lui nea Nicu?”, se plânge industriașul. În aceste condiții, tot firme din Germania sau Austria o să câștige, adaugă acesta.
Unde se duc miliardele pentru Armată
Supărarea mare a industriașilor este însă legată de bugetul uriaș alocat Apărării în acest an, de 2% din PIB, însemnând 16,3 miliarde lei (peste 3,5 miliarde euro). „Când am auzit că s-a aprobat 2% din PIB pentru Apărare m-am bucurat foarte mult pentru o asemenea oportunitate care nu apare oricând pentru întreprinzătorii din România. Pentru a participa la licitații, încerc de doi ani să mă autorizez, dar nu găsesc nicăieri nicio informație care să îmi permită să mă autorizez să lucrez pentru Armată. De ce nu pot eu să fac proiectile? Nu pot, ca firmă privată, deși am capacitate, am mașini. Cum vor cheltui cei 2% din PIB? Probabil importând cât mai mult”, spune Ioan Simion, care se întreabă cum poate Guvernul să nu se implice când alocă 2% din PIB. „Toată industria de tancuri și transportoare e la pământ, pentru că nu s-a făcut nimic în ultimii 15 ani”, a conchis acesta.
Florin Pogonaru, președintele Coaliției pentru Dezvoltarea României, a atras atenția, la rândul său, că legislația internă nu permite industriei românești să participe la înzestrarea Armatei. „Nici măcar cutiile pentru cartușe nu se fac în România, ci în Bulgaria. Legislația de offset e o rușine”, a precizat acesta.
Companiile cer o strategie a Guvernului
Un exemplu pentru lipsa de strategie a statului, care a dus la întreruperi pe lanțul de furnizare, este soarta combinatului chimic Oltchim Râmnicu Vâlcea. Societatea de stat era principalul furnizor de PVC al Teraplast, asigurând circa 70% din livrări, însă cum producția a fost întreruptă, firma bistrițeană s-a orientat către concurentul din Ungaria, combinatul chimic BorsodChem. „Am făcut o evaluare a furnizorilor și am constatat că am ajuns principalul lor client. Asta pentru că Oltchim s-a ocupat de handbal, a înființat – caz unic în lume – firme concurente ale clienților, cum e cea pentru producția de țevi de PVC. Ce s-a întâmplat la noi îmi depășește puterea (de înțelegere – n.red.)”, a declarat Dorel Goia, acționarul principal al Teraplast.
El a adăugat că e necesară, la nivelul factorilor guvernamentali, o evaluare a materiilor prime importate. „Chiar dacă avem liderul mondial în siderurgie la Galați, tabla vopsită e importată din Croația sau Grecia”. George Mucibabici, președinte al companiei de consultanță și audit Deloitte România, a afirmat că lucrurile în industrie se dezvoltă fără o coordonare, astfel încât nu știm cum va arăta industria peste 10 ani. „Ne trebuie un model de dezvoltare pe 10 ani, să știm ce putem face cu valoare adăugată, cu resursele naturale. IT-ul este o resursă puternică la noi, sare nu are toată lumea, sau minereuri, petrol. Toate lucrurile astea trebuie valorificate”, a afirmat Mucibabici. El a adăugat că ar trebui dat un premiu antreprenorilor români care se luptă cu „multinaționalele, cu propriile autorități, cu hachițele administrative” și totuși rezistă și produc o bună parte din PIB-ul României.
