În perioada sărbătorilor de Rusalii, dispeceratul SC RAJA SA, echipele de intervenţie, dar şi reprezentanţii societăţii care asigură buna desfăşurare a proceselor de alimentare cu apă şi preluare a apelor uzate vor lucra în program normal. Apelurile către telefoanele dispeceratului 0241/66.44.44 vor fi preluate nonstop.
Echipele de intervenţie vor acţiona cu promptitudine pentru ca toate avariile sau disfuncţionalităţile apărute în sistemul de alimentare cu apă să fie remediate în timp util, iar abonaţii societăţii să poată beneficia de serviciile noastre la parametrii optimi. Singurul serviciu care-şi va modifica programul de lucru pentru perioada sărbătorilor este cel al casieriilor RAJA.
Astfel, abonaţii interesaţi să-şi achite facturile la apă potabilă şi canalizare trebuie să ştie că în perioada 30 mai-1 iunie 2015, casieriile vor fi închise, excepție făcând casieria de pe strada Răscoalei 1907 din Constanța, care va avea următorul program: sâmbătă, 30 mai 2015: 9.00-13.00; duminică și luni, 31 mai și 1 iunie 2015: închis. Începând de marți, 2 iunie 2015, toate casieriile își vor relua programul normal de lucru.