18 C
București
miercuri, 17 aprilie 2024
AcasăSpecialNevăzătorii bucureşteni pot folosi mai uşor metroul. Fundaţia Orange a făcut ce...

Nevăzătorii bucureşteni pot folosi mai uşor metroul. Fundaţia Orange a făcut ce trebuia să facă statul

Împreună cu Fundaţia Tandem şi Metrorex, Fundaţia Orange a implementat un sistem modern prin care cei 6.000 de nevăzători din Bucureşti pot merge cu metroul fără însoţitor.

După o investiţie de 262.000 de lei şi după un an de zile de lucrări, toate cele 53 de staţii de metrou din Bucureşti sunt accesibile nevăzătorilor, datorită aplicaţiei Tandem Acces şi a celor 1.000 de senzori (denumiţi beacon) care au fost instalaţi în subteran.

Aceşti senzori emit un semnal sonor atunci când prin dreptul lortrece o persoană ce are instalată pe smartphone aplicaţia Tandem, care le transmite nevăzătorilor, prin mesaje citite, indicaţii referitoare la punctele cheie din staţiile de metrou – intersecţii, scări, turnicheţi. Atunci când nevăzătorul se află în apropiere de senzor, primişte o notificare prin care este anunţat în legătură cu locul unde se află şi direcţia în care trebuie să se îndrepte pentru a ajunge la destinaţia prestabilită. Aplicaţia este disponibilă gratuit pentru Android şi IOS.

“Ne bucură aceste facilităţi, dar totodată este păcat că o instituţie privată face ce ar fi trebuit să facă instituţiile statului. Consider că problema accesibilizării urbane pentru persoanele cu dizabilităţi nu este încheiată, ci abia începe Dorim ca acest proiect să-l replicăm şi în gări şi aeroporturi”, a declarat Florin Georgescu, preşedintele Asociaţiei Tandem. El şi-a mai exprimat regretul că în România nu există niciun centru de cercetare a problemelor de accesibilitate şi mobilitate urbană pentru persoanele cu dizabilităţi.

Mai ales că, aşa cum au subliniat şi oficialii Fundaţiei Orange, soluţiile de accesibilizare urbană pentru persoanele cu deficienţe de vedere vor avea impact pozitiv din mai multe puncte de vedere. La nivel social, va scădea pasivitatea şi va creşte numărul celor implicaţi în medii sociale, iar din punct de vedere profesional cresc şansele nevăzătorilor de a avea acces la locuri de muncă.

Nu în ultimul rând, creşte încrederea în sine a nevăzătorilor, care vor scăpa de tendinţa de a evita colectivităţile deschise şi de a accesa doar grupuri restrânse, create pe baza dizabilităţii respective, şi nu bazate pe afinităţi umane reale.

Sunt toate premisele ca sistemul instalat la metrou să funcţioneze, iar orice deficienţă să fie remediată în timp util. A fost semnat un acord de mentenanţă cu Metrorex, care-I permite Asociaţiei Tandem să asigure buna funcţionare a proiectului. 

Cele mai citite

Jens Stoltenberg: România are un rol esențial în apărarea flancului estic al NATO

România este esențială pentru apărarea flancului estic al NATO, a spus Jens Stoltenberg, șeful NATO, după discuția avută marți cu președintele Klaus Iohannis, potrivit...

Introducere în lumea lansetelor feeder

Pescuitul la feeder a devenit una dintre cele mai apreciate tehnici de pescuit în rândul pescarilor profesioniști și amatori din România. Atracția pentru această...

PSG și Borussia Dortmund s-au calificat în semifinalele Ligii Campionilor

Paris Saint-Germain s-a calificat în semifinalele Ligii Campionilor la fotbal, după ce a învins-o pe FC Barcelona cu scorul de 4-1 (1-1), marţi seara,...
Ultima oră
Pe aceeași temă