10 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăSpecialMinistrul Finanţelor, Ionuț Mișa, după aplicarea supraaccizei: Sincer, nu am urmărit care...

Ministrul Finanţelor, Ionuț Mișa, după aplicarea supraaccizei: Sincer, nu am urmărit care este preţul carburanţilor

Ministrul Finanţelor, Ionuţ Mişa, a declarat, marţi, în Parlament, că nu a urmărit cum a evoluat preţul carburanţilor la pompă după aplicarea supraaccizei, informează Mediafax.

Ionuț Mișa a precizat că, înaintea de reintroducerea supraacizei, a discutat cu reprezentanţii companiilor din domeniu și a primit asigurări că preţurile nu vor creşte în urma supraacizei.

”Sincer, nu am urmărit care este preţul la pompă, din punctul ăsta de vedere. Noi, când am făcut analiza, am ţinut cont de faptul că în momentul în care s-a redus acciza, ea nu s-a regăsit nici în preţul de la pompă, într-o scădere direct proporţională a preţului la pompă, dar nici într-o creştere a impozitului pe profit al companiilor care vindeau carburanţi, ceea ce ne-a făcut să ne dăm seama că această diferenţă pe care statul o lăsase ca o facilitate pentru fiecare cetăţean a fost preluată de către companii. Am constatat că ea a fost preluată, am şi iniţiat acţiuni de control. Mai mult decât atât, în momentul în care am decis să facem această creştere pentru că am avut consultări înainte cu companiile din domeniu şi nu numai, am decis să creem această creştere în două etape pentru a nu crea un şoc de consum şi am luat în calcul cam care ar putea fi scăderea de consum şi am ţinut cont şi de valoarea accizei, valoarea cu care trebuie să crească acciza”, a declarat Ionuţ Mişa.


"Noi încă lucrăm la Legea redevențelor. În mod cert va trebui să modificăm redevențele, cu 1 ianuarie 2018", a declarat șeful Guvernului.

El a fost întrebat despre afirmaţiile premierului Mihai Tudose despre unele măsuri ce vor fi luate dacă preţurile carburanţilor vor creşte în urma reintroducerii supraaccizei. ”Nu pot să comentez eu declaraţiile premierului, dar eu am încredere în premier şi în faptul că se vor lua nişte măsuri şi vor fi nişte analize. Nu ştiu exact la ce se referea dânsul”, a spus Ionuţ Mişa.


”În 2016 acciza a fost scoasă şi nu a scăzut preţul. Companiile au demonstrat că nu prea au avut nici profit. Ia să vedem, dacă o punem la loc (acciza – n.r.) cresc? Eu cred că nu vor creşte. Totuşi perioada aia de romantism când făceau ce voiau pe aici s-a cam închis”, a declarat Mihai Tudose.

La remarca jurnaliştilor că preţurile carburanţilor au crescut, ministrul Finanţelor a răspuns: ”Urmărim indiscutabil să vedem ce se întâmplă şi din punctul ăsta de vedere, vom monitoriza şi ulterior să vedem dacă creşterea de preţ se regăseşte într-o creştere a profitabilităţii companiilor care vând carburanţi, pentru că în mod firesc ar trebui ca acea diferenţă peste valoarea cu care a crescut acciza să se regăsească în profitul companiilor şi, automat, într-un impozit pe profit mai mare la nivelul bugetului de stat”.

El a mai spus că Guvernul va lua decizii în momentul în care are toate datele.

De asemenea, Ionuţ Mişa a spus că, înaintea reintroducerii supraaccizei, a avut discuţii cu reprezentanţii companiilor din domeniu.

”Am avut discuţii cu jucătorii din piaţă, am primit analize din partea lor. Noi am solicitat analize, le-am prezentat şi analziele pe care le-am avut noi. Indiscutabil că am avut discuţii despre menţinerea preţurilor la pompă. Nu am avut angajamente din acest punct de vedere”, a conchis Mişa.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Dosar de corupție la nivel înalt în Rusia: unul din adjuncții ministrului rus al apărării a fost arestat

Un adjunct al ministrului rus al apărării, Timur Ivanov, a fost arestat pentru presupusă corupţie, a anunţat marţi Comitetul de Anchetă rus, notează AFP,...

De ce să montezi panouri fotovoltaice acasă?

În condițiile în care prețurile energiei electrice au crescut vertiginos în ultimii ani, fiind din ce în ce mai impredictibile, te întrebi justificat: ce...

Dosar de corupție la nivel înalt în Rusia: unul din adjuncții ministrului rus al apărării a fost arestat

Un adjunct al ministrului rus al apărării, Timur Ivanov, a fost arestat pentru presupusă corupţie, a anunţat marţi Comitetul de Anchetă rus, notează AFP,...
Ultima oră
Pe aceeași temă