19.6 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSpecialMinistrul Economiei, Mihai Fifor: O parte din cei 2 la sută din...

Ministrul Economiei, Mihai Fifor: O parte din cei 2 la sută din PIB alocați pentru Apărare trebuie să se îndrepte spre industria românească

Ministrul Economiei, Mihai Fifor, a declarat, duminică, la Abrud, că România s-a angajat să aloce 2% din PIB pentru Apărare, dar o bună parte din aceşti bani ar trebui să se îndrepte spre industria românească, care are nevoie de comenzi şi dezvoltare, informează Mediafax.

Mihai Fifor a precizat că a avut în ultimele două săptămâni întâlniri repetate cu ministrul Apărării, Adrian Ţuţuianu, pentru că Ministerul Economiei este la faza în care analizează fiecare solicitare pe care o are Ministerul Apărării.

”În ultimele două săptămâni, am avut, cred că la două zile, întâlniri cu colegul Adrian Ţuţuianu, pentru că suntem în faza în care analizăm fiecare solicitare pe care Ministerul Apărării o poate avea către Ministerul Economiei şi către companiile din portofoliul nostru, către ROMARM de pildă. De asemenea, marţi va fi o şedinţă a CSAT-ului şi am înţeles de la colegii de la Apărare că vor prezenta şi în CSAT o astfel de analiză. Cugirul are un loc important în dotarea Armatei Române cu tehnică militară şi pe noi ne interesează să dezvoltăm şi capacităţile de la Cugir (n.r. unde se află o fabrică de arme şi o uzină mecanică)”, a spus ministrul Economiei.

De asemenea, Mihai Fifor a adăugat că Ministerul Economiei este preocupat de industria de apărare.

”Suntem la fel de preocupaţi de industria de apărare care se află în portofoliul ministerului nostru. România şi-a asumat că alocă 2% din PIB pentru Apărare şi asta înseamnă că suntem foarte preocupaţi de relaţia pe care o avem cu Ministerul Apărării, astfel încât bună parte din aceste sume să se îndrepte spre industria românească de apărare, care are, la rândul ei, nevoie de comenzi şi dezvoltare”, a afirmat Fifor.

Mihai Fifor a fost prezent, duminică, la Abrud, cu ocazia Zilei Minerului, pentru a marca cei 40 de ani de activitate ai Cupru Min, companie subordonată Ministerului Economiei.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Dacă vor avea pe ele avioane F-16 ale Ucrainei, Rusia amenință că va ataca baze militare din România

Liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, a amenințat că Rusia va ataca viitoarele avioane F-16 ale Ucrainei chiar dacă aeronavele se vor afla în...

Orașul Harkov ar fi fost atacat de Rusia cu un nou tip de bombă cu sistem de ghidare

Este posibil ca Rusia să fi utilizat un nou tip de bombă cu sistem de ghidare în atacurile aeriene asupra oraşului Harkov, din nord-estul...

Zeci de angajați ai combinatului de alumină Alum SA din Tulcea vor fi disponibilizați de luni

Circa 80 din cei 186 de angajaţi ai combinatului de alumină Alum SA din Tulcea vor rămâne fără locuri de muncă, începând de luni,...
Ultima oră
Pe aceeași temă