Comisia de Agricultură din Camera Deputaților dezbate zilele acestea un proiect de lege care impune obligativitatea ca pe ambalajul produselor lactate vândute de producătorii autohtoni să se specifice cu exactitate dacă laptele este românesc sau de import, ori dacă s-a folosit lapte praf în procesul de producție. Producătorii autohtoni susțin însâ că specificul producţiei industriale şi structura pieţei autohtone face irealizabil acest lucru. România liberă a discutat pe acest subiect cu Dorin Cojocaru, preşedintele Asociaţiei Patronală Română din Industria Laptelui (APRIL).
Cum comentaţi iniţiativa deputaţilor, de a eticheta lactatele de orgine naturală românească?
Dorin Cojocaru: Discuţia aceasta e de prin martie 2015. Tehnic, nu se poate. Le-am zis: „Lăsaţi-o voluntar, ca iniţiativă de marketing”.
Adică, dacă vrea un producător să se branduiască aşa, bine, dacă nu, nu?
D.C.: Să vă dau un exemplu: „Napolact, Din inima Ardealului”. Eu, când am auzit, le-am sărit la gât, cu toate că sunt membrii asociației pe care o conduc. Iar ei mi-au spus: „E treaba noastră, comercial, să arătăm cine suntem”.
Napolact a fost acuzat că, deși susține că e „din inima Ardealului”, laptele ar fi în realitate de la producători străini.
D.C.: Bârfă. Care e cheia sucesului? Dacă un procesator procedează în maniera Napolact, cu iniţiativă de marketing, tip „Din inima Ardealului”, iar cineva contestă – şi vă spun că au fost contestaţii, apelează la Direcţia Sanitar-Veterinară. Aceasta verifică pe raportul de producţie dacă a folosit, pentru producţiile unde scrie „Din inima Ardealului”, numai lapte din Ardeal. Se delimitează Zona Ardeal, se face lista furnizorilor de lapte şi se trage concluzia că a avut sau nu a avut ce a spus firma în campania sa de marketing.
Deci cheia „succesului” este apelarea la Direcţia Sanitar-Veterinară.
D.C.: Da. Dacă un procesator nu doreşte să facă aceasta, pentru că nu are bani şi nu poate să susţină tehnic aceasta, l-a rupt. De ce? Să zicem că un producător de-al său compromite cu antibiotic 40 de tone de lapte. Procesatorul în discuţie are 80 de tone, necesarul de procesare pe zi. Ce face? Nu-i mai dă retailerului Carrefour producţia contractată pentru că nu găseşte în România? De unde face rost urgent de 40 de tone de lapte?
De ce să nu găsească în România?
D.C.: Pentru că în România nu există o piaţă a laptelui spot.
Ce înseamnă laptele spot?
D.C.: Imaginaţi-vă bursele. Aur, argint, petrol ş.a.m.d.
Unde să ai cotaţia laptelui.
D.C.: Da, şi să ai de unde să iei laptele. În Germania, Ungaria, Polonia există burse ale laptelui. Există traderi, pe o piaţă foarte bine monitorizată, foarte transparentă. De aici, poţi să cumperi lapte când ai nevoie, când ai un astfel de necesar imediat.
Fermierii de la Friesland se uită în fiecare dimineaţă pe calculator, unde văd cotaţia laptelui la 10.30 dimineaţa, în fiecare zi.
D.C.: Cam aşa, numai că, vedeţi, Friesland e o mare cooperativă. La noi, în România, este vorba despre altceva: nu există un surplus disponibil. Conform legilor, toţi fermierii trebuie să aibă un contract de furnizare de lapte, unde apar preţul de bază, bonusurile etc. La finalul contractului, e o anexă, cu planul de producţie. Acolo, procesatorul contractează o cantitate de lapte. Fermierul nu vinde 80%, ci 100% din producţie, ca să nu-l doară capul. Neexistând surplus de lapte în afara contractului, nu avem în România o piaţă spot. Aşa că piaţa spot se realizează numai de către fabrici. Exemplu: procesatorul X are o promoţie şi are nevoie urgent de lapte sau de smântână. Sună la colegii de la alte fabrici şi întreabă: aveţi 10 tone – 20 de tone de lapte? Cel care a vândut mai bine spune: am eu 20 de tone de lapte degresat. Procesatorul ia de acolo. Dar trebuie să-l normalizeze, să-l ducă la 3,5% grăsime. Aşa că ia şi smântână şi îşi face o bază pentru iaurt sau brânză. Baza înseamnă că normalizez laptele, ca procent de grăsime, apoi din el fac Sana, iaurt, lapte bătut.
Deci, revenind: nu avem o piaţă spot.
D.C.: Pentru ca un procesator să-şi acopere un accident de producţie, un surplus, o promoţie, o listare de produs nou, are nevoie pentru o perioadă scurtă, – o săptămână înainte de Paşti, ori cum a fost înainte de Crăciun, de un plus de 20, 40 sau 50 de tone. Pe care nu poate să le ia din România, pentru că în România nu există lapte spot. Atunci, sună la Apollo Germania sau la Milk Trade Kft, în Ungaria, traderi consacraţi, iar aceştia îi spun: „Îţi aduc din fabrica sau din ferma cutare, din Slovacia, Ungaria sau din Polonia”. Procesatorul ştie antecedentele şi spune: „Ok, prefer Ungaria, ferma cutare”. Şi i se aduce lapte cu buletin de analiză, specificaţie tehnică, tot. Ce trebuie să facă procesatorul? Să schimbe ambalajele?
Atunci ce cred parlamentarii?
D.C.: Ei au crezut că noi avem nişte etichete din acelea, pe care le lipeşti pe plicuri sau pe pet-uri. Nu, noi, producătorii APRIL, avem role de etichete de 500 sau de 1.000 de kilograme, care pot fi comandate doar o dată la 90 de zile. Aşa e procesul de producţie.
Dar cum stau lucrurile cu amestecarea laptelui lichid cu laptele praf?
D.C.: Sunt două ordine de la ministrul Sănătăţii şi două regulamente europene care nu dau voie să se facă lapte de consum din lapte praf reconstituit. Aceasta e lege, intră la falsificare de produs, e penală.
Se pune problema să nu scrie sau să scrie atunci când conţine lapte praf.
D.C.: Nu conţine tabelul lui Mendeleev… Le-am spus fermierilor: dacă voi nu vreţi din lapte praf, noi nu o să mai cumpărăm vara lapte de la voi. E surplus, creşte producţia vara faţă de iarna cu până la 300%. Şi atunci o să ne luăm lapte lichid din Ungaria. Şi n-o să scrie pe etichetă „Produs în România”. N-a făcut nimeni un studiu de impact în România, să vadă dacă consumatorul vrea să dea bani în plus ca să ia produs românesc. Toată legea asta e creată pe o poveste.
În condiţiile acestea însă cu trasabilitatea laptelui cum se procedează? Dacă apar aceste stocuri necesare de urgenţă, loturile trebuie amestecate sau cum pot fi delimitate?
D.C.: Aceasta merge la fabricile mai mici. Dar regulamentul european spune „ultimul care ambalează pune ştampila”. Şi cu asta ne-a rupt. Atâta timp cât ultimul care ambalează pune ştampila şi e identică cu aceea de la sanitar-veterinar, nu se poate. Ştampila L20 e de la ANSVSA, L1 e comercială, de la Five Continents, L17 e Albalact, dar L20 mai e şi ştampila de la un procesator din Arad. Sub marca proprie Carrefour este L20. E un ambalator care aduce caşcaval din Bulgaria sau din Polonia, îl taie (exact cum face şi Delaco, care e tot importator-distribuitor-ambalator) şi îi pune ştampila sa. Am cerut în Parlament ca ANSVSA să separe autorizaţia sanitar-veterinară pentru producător (procesator) de cea de ambalator.
Dar cu originea laptelui cum stăm?
D.C.: Să luăm Danone, cel mai hulit procesator. Ştiaţi că în 2015, până în luna septembrie, au avut 100% lapte românesc? În septembrie, au scos un produs nou. Plus că a scăzut producţia de lapte în România. Dar planul de producţie trebuia să şi-l facă. La noi, primăvara, de exemplu, fată cam 63% din efectivul de vaci.
Şi scade producţia de lapte.
D.C.: În tradiţia românească, iarna vacile înţarcă. Mănâncă mai puţin şi crescătorii nu au să le dea fân pentru producţia de lapte, iar atunci ele fată în martie-aprilie şi ies la păscut pe islaz. Dacă un procesator ia din România între 140 şi 220 de tone de lapte pe zi şi are un lot cu aflatoxină sau cu antobiotic, refuză acel lapte, îl trimite la distrugere, apoi anunţă DSV. Dar planul de producţie trebuie să şi-l facă. Are comenzi, are contracte.
Şi atunci aduce din afara ţării.
D.C.: E obligat să aducă un spot de 20-40 de tone. Nu poate să separe şarja, care este de 20-22 de tone. Trebuie amestecat laptele. Repet: ce scrie acest producător pe ambalaj, că acesta vine la rolă? Acestea sunt lucruri care nu se pot verifica aşa: sunt unul sau doi care ştiu la ANSVSA să verifice un raport de producţie pe trasabilitate…
