Semnat pe vremea când premier al României era Radu Vasile, contractul pentru exploatarea auriferă de la Roşia Montană se întoarce ca un bumerang împotriva statului român. Nu vor plăti însă politicienii, ci noi toţi.
În plină abrambureală politică şi atunci când nimeni nu-şi mai amintea că acum 20 de ani a fost semnat un contract cu canadienii de la Gabriel Resources pentru exploatarea zăcământului aurifer de la Roşia Montană, problema a fost repusă pe tapet.
Gabriel Resources Ltd. va solicita României despăgubiri în valoare de 4,4 miliarde de dolari în procesul de arbitraj, sub formă de compensații pentru pierderile pe care susține că le-a suferit în urma neînceperii proiectului exploatării aurifere de la Roșia Montană. Cererea va fi depusă vineri la un tribunal arbitral constituit sub auspiciile Centrului Internațional al Băncii Mondiale pentru reglementarea disputelor legate de investiții (ICSID), a anunţat compania, într-un comunicat de presă dat publicităţii joi după amiază.
Deocamdată, Guvernul Tudose nu are de ce să-şi facă griji, din moment ce o decizie în acest caz nu poate fi pronunţată mai devreme de toamna anului 2019, aşa că pesediştii nu au dat deloc atenţie anunţului făcut de compania canadiană. Aşa cum nu au reacţionat în niciun fel nici în vara anului 2015, când Gabriel Resources Ltd. a anunțat că a depus o cerere de arbitraj împotriva României la World Bank's International Centre for Settlement of Investment Disputes (ICSID).
Compania acuza România că, "prin acțiuni și lipsă de acțiuni", a blocat implementarea proiectului de exploatare minieră, fără nicio compensație și a cauzat "pierderi semnificative" pentru Gabriel Resources. Societatea Roșia Montană Gold Corporation (RMGC) este controlată de compania canadiană Gabriel Resources, care deține 80,69% din acțiuni. În spatele Gabriel Resources se află nume mari din business-ul mondial, printre care miliardarii John Paulson, Beny Steinmetz și Thomas Kaplan.
Între Soros şi cianuri
Despre oportunitatea proiectului de la Roşia Montană s-au spus multe. Ba că oamenii lui Soros se opun acestui proiect, care ar fi favorizat România în defavoarea Ungariei, ba că râurile României vor fi decimate de deversările de cianuri, ba că un politician sau altul şi-a luat şpăgi de la investitorul canadian şi lista ar putea continua la nesfârşit. Nu au fost puţine ocaziile în care conflictul dintre susţinătorii investiţiei şi opozanţii ei a degenerat în adevărate răscoale cu furci şi topoare.
Dacă proiectul era oportun sau nu, nu vom afla prea curând. Cert este însă un singur lucru: în mica localitate din Munţii Apuseni este o sărăcie lucie, oamenii nu au unde să lucreze şi, în atari condiţii, singura lor sursă de venit este să taie pădurile din zonă. De aceea, localnicii au văzut ca o mană cerească sosirea corporaţiei canadiene la Roşia Montană, mai ales că mulţi dintre ei au făcut bani frumoşi pe seama acestui lucru, după ce şi-au dat casele pe bani frumoşi la RMGC.
Victor Ponta, Mr Jekyll and Doctor Hyde
Dar nu asta este important, ci faptul că, vreme de aproape două decenii, politicienii care s-au perindat pe la putere au evitat să ia o decizie tranşantă: începe proiectul sau se reziliază contractul. Este de notorietate atitudinea de Mr Jekyll and Doctor Hyde adoptată de Victor Viorel Ponta în vara lui 2013, atunci când era prim ministru: "O să fiu sincer și o să vă spun că eu, ca deputat, o să votez împotrivă, dar pe de altă parte, ca prim ministru, nu am dreptul… (…) acum știu mult mai bine ce am de făcut: (…) în primul rând să fac o administrație necoruptă și mai performantă și în al doilea rând să deschid România pentru tot ce înseamnă investiții din toată lumea, fie că vorbim de energie. De Roșia Montană, sigur, s-a vorbit mai mult, pentru că e un proiect cunoscut, dar eu vreau să promovăm legea minelor". Această abordare duală a intrigat pe toată lumea la acea vreme, iar investitorul nu a înţeles nimic.
Atitudinea lui Traian Băsescu
Mai tranşant a fost Traian Băsescu, care, în calitate de preşedinte, a declarat, chiar la faţa locului, că e un susținător al proiectului minier "nu de azi, de ieri".
Președintele de la acea vreme a adăugat că proiectul minier de la Roșia Montană este explicat, de cele mai multe ori, de către persoane care nu știu ce înseamnă acest lucru și care poate nici nu au fost vreodată la Roșia Montană. Traian Băsescu spunea atunci că proiectul Roșia Montană trebuie să înceapă, pentru că statul are nevoie de aur pentru a-l duce în rezervele BNR, care trebuie să ajungă la 200 de tone. El punea însă şi o condiţie, şi anume „să fie renegociată partajarea beneficiilor", menţionând că acest proiect nu poate fi pornit fără avizul Comisiei Europene.
Mai reţinut se arăta însă premierul din acea perioadă, Emil Boc, care spunea că nu este un "fan" al proiectului Roșia Montană și că prevederile contractului, nefavorabile statului român, ar trebui "revăzute"
De fapt, problema a fost tocmai lipsa de responsabilitate a politicienilor de a tranşa problema, fapt sintetizat de acelaşi Traian Băsescu în 2012, cu prilejul învestirii lui Attila Korodi ca ministru al Mediului: "Din 1997 autoritățile române tot plimbă responsabilitatea de la unul la altul pentru Roșia Montană. Ceea ce va cer, domnule ministru și stimați membri ai Guvernului: dacă este fezabilă exploatarea de la Roșia Montană și credeți că prin crearea de locuri de muncă facem un bine României, dați rapid avize; dacă nu, spuneți <nu> investitorului, pentru că fiecare zi în care întârziem și plimbăm actele de la o instituție la altă ne va costa enorm în viitorul proces", spunea Băsescu.
