12.2 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialDe ce crește numărul membrilor AGA la Electrica

De ce crește numărul membrilor AGA la Electrica

Decizia a fost luată ieri în adunarea generală extraordinară a acționarilor. De asemenea, un alt punct pe ordinea de zi, care a fost votat, este cel al cumpărării participațiunilor deținute de Fondul Proprietatea la Electrica. Surse apropiate negocierilor au precizat, pentru România liberă, că s-a ajuns la o înțelegere între reprezentanții statului, care doreau creșterea numărului membrilor în AGA și cei ai celorlalți acționari, care vroiau achiziționarea acțiunilor deținute de Fondul Proprietatea. Creșterea numărului membrilor în AGA s-a dorit pentru a aduce o persoană în plus care să reprezinte statul, dar și pentru schimbarea integrală a actualei Adunări Generale și înlocuirea cu alți reprezentanți. Acest lucru urmează să se întâmple rapid, până la noua ședință a AGA din 14 decembrie.

“De zece luni se duce o campanie acerbă de politizare și deprofesionalizare a companiilor de stat din energie cum nu credeam că mai poate fi posibil în România anului 2015. Una dintre cele mai atrăgătoare ținte pentru politruci este Electrica, miza nefiind doar cea obișnuită de a plasa oameni de partid în poziții în care nu ar putea ajunge niciodată pe criterii de meritocrație. Mai sunt cel puțin două elemente importante. Primul este controlul asupra celor aproximativ 600 de milioane de euro pe care societatea îi are în conturi și pe care trebuie să-i investească, o sumă care provoacă apetitul camarilei politice ce a spoliat ani de-a rândul companiile de stat de zeci de miliarde de euro. Al doilea element e legat de acoperirea unor lucruri care s-au făcut în trecut în societate de diverși politruci și care ar putea ajunge în atenția justiției”, scrie fostul ministru al Energiei, Răzvan Nicolescu, pe site-ul contributors.ro.

Miza acțiunilor deținute de Fondul Proprietatea

Iar expertul în energie Ionuț Purică ne-a explicat că pot exista două situații în care o companie decide să-și mărească numărul reprezentanților în AGA: fie a crescut cifra de afaceri, fie se dorește schimbarea tuturor reprezentanților AGA și aducerea unor persoane noi. “Achiziționarea acțiunilor deținute de Fondul Proprietatea la compania Electrica vine

într-un context în care reprezentanții fondului au alte interese decât statul român. Fondul Proprietatea poate să spună că nu mai vrea cărbune și trebuie închise minele. Poate lua decizii care să influențeze prețul energiei”, arată Purică.

În prezent, membrii în Consiliul de Adminis­tra­ţie al Electrica sunt Victor Grigorescu şi Victor Cionga din partea statului, Cris­tian Buşu – propus de SIF Oltenia, ba­ro­nea­sa Arielle Malard de Rothschild – membru independent – şi Michael Adriaan Maria Boersma din partea Băncii Europene de Recons­trucție și Dezvoltare (BERD). Conform datelor postate pe site-ul Bursei de Valori București (compania este listată la bursă), structura acționariatului arată astfel: statul (reprezentat de Ministerul Economiei) – 48,8%, BERD – 8,7%, BNY Mellon DRS (New York SUA) – 5,8%, persoane juridice – 31,7% și persoane fizice – 5%. 

Cele mai citite

Ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, a avut o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin

Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a avut miercuri o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin, anunțul fiind făcut imediat după ce președintele...

Ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, a avut o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin

Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a avut miercuri o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin, anunțul fiind făcut imediat după ce președintele...

Cum se va desfășura prima competiție de frumusețe pentru AI din lume

Cu un singur click, lumea reală și cea virtuală se întâlnesc într-o competiție revoluționară de frumusețe. Primul concurs de frumusețe artificială din lume și-a...
Ultima oră
Pe aceeași temă