14.3 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSpecialSchimbări în sectorul energetic: Romgaz vrea să exporte gaze, pentru că nu...

Schimbări în sectorul energetic: Romgaz vrea să exporte gaze, pentru că nu are ce face cu producția | Corespondență specială de la Bruxelles

Compania de stat Romgaz are în plan să exporte o parte din producția realizată, pentru a-și menține sondele în funcțiune, în condițiile în care pe piața internă nu poate rezista cu prețurile joase actuale.

Piețele potențiale de export sunt Ungaria, Bulgaria, Republica Moldova, dar și Croația, a declarat Dan Paul Ștefănescu, director de explorare și producție în cadrul companiei. „În acest moment, putem produce mai mult, dar nu putem vinde la un preț competitiv raportat la costuri”, a afirmat reprezentantul Romgaz, marți, în cadrul evenimentului „Ziua română a energiei”, desfășurat la Bruxelles, sub coordonarea Centrului Român al Energiei. 

Potrivit lui Ștefănescu, „această poveste tristă” a început în mai 2016, când, în urma unui „joc comercial între E.ON și Gazprom” privind unele importuri de gaze, compania a fost obligată să închidă sonde. Grupul german E.ON este unul dintre cei mai mari furnizori de pe piața locală și deține re­țeaua de distribuție din jumătatea de nord a țării.  

Chiar dacă unele voci spun că închiderea sondelor este benefică, fiindcă se conservă resursele locale, reprezentantul Romgaz a precizat că producția trebuie să fie constantă. „Dacă închidem și deschidem sonde, este foarte periculos, deoarece producția trebuie să fie continuă. Costul repunerii în producție este foarte mare și pierdem bani. Ne asumăm situația și continuăm activitatea de explorare și producție”, a declarat Ștefănescu. În acest context, „vrem foarte tare să vindem gaz în afara României, chiar dacă acum nu se poate. Anul trecut, am efectuat o vizită la Zagreb, unde am avut discuții cu două companii mici să semnăm un contract pentru vânzarea de gaz. E un început”, a adăugat reprezentantul Romgaz. Totodată, atunci când condițiile tehnice o vor permite, compania ar putea vinde în Ungaria, Bulgaria și Republica Moldova. 

Depozite strategice de gaze 

Potrivit lui Ștefănescu, o altă problemă cu impact asupra costurilor este cea a volumelor importante de gaze care rămân în depozite în fiecare an, din cauză că nu toți furnizorii cer gaze înmagazinate. „Există o soluție. Am propus să convertim o parte din depozite în depozite strategice, așa cum sunt deja organizate în Ungaria. Dar trebuie să organizăm cadrul legal pentru depozitele strategice”, a mai punctat reprezentantul Romgaz. 

La rândul sau, Emil Calotă, vicepreședinte al Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei ­(ANRE), a explicat că stocurile de siguranță vor fi acoperite de operatorul de transport, în speță Transgaz, nu de producător, ca până acum. În opinia sa, „conceptul de securitate energetică se schimbă”, trecând de la necesitatea resurselor proprii la cea de creștere a capacității de interconectare.  

În prezent, România nu poate exporta gaze naturale decât în volume foarte mici raportat la producție, pe direcția Ungaria, iar legislația care împiedică exporturile a atras și o investigație din partea Comisiei Europene, anul trecut. Atunci când conducta de legătură între Bulgaria, România, Ungaria și Austria (BRUA) va fi gata, capacitatea de export a României spre vestul Europei va fi de 4,4 miliarde metri cubi anual. Gazoductul va fi alimentat în principal cu resursele care vor intra în exploatare din Marea Neagră. De asemenea, exporturile spre Republica Moldova vor crește atunci când se va realiza gazoductul Ungheni-­Chișinău, care să completeze conducta Iași-Ungheni.  

 

Cele mai citite

Deca recunoaște că supune elevii la șocuri?

Reziliență -capacitatea cuiva de a reveni la normalitate după suferirea unui șoc (economic, emoțional etc.) Folosit in discipline precum psihologie, ecologie, inginerie, înseamnă capacitatea de...

Tendințe de Culori și Materiale pentru 2024: O Privire Asupra Designului Interior

Anul 2024 aduce o schimbare notabilă în preferințele de culori și materiale în lumea designului interior, reflectând o nevoie crescândă de confort, sustenabilitate și...

Cum hidroizolația poate face diferența între o iarnă sigură și o primăvară ușoară pentru locuința ta

O dată cu trecerea iernii și venirea primăverii, proprietarii de case și constructorii se gândesc la moduri de a proteja locuințele de umiditate și...
Ultima oră
Pe aceeași temă