13.9 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSpecialAdrian Vasilescu, îngrijorat: Consiliul Concurenței, instituție foarte puternică

Adrian Vasilescu, îngrijorat: Consiliul Concurenței, instituție foarte puternică

Consilierul guvernatorului Băncii Naţionale a României (BNR) Adrian Vasilescu, s-a arătat îngrijorat, joi, de puterea tot mai mare pe care o are Consiliul Concurenței, ceea ce ar putea fi un factor inhibator pentru companii, conform Agerpres

“Mă îngrijorează faptul că Consiliul Concurenţei a devenit o instituţie foarte puternică. Este ca şi când am avea un campionat de liga B şi un arbitru de talie internaţională. Un Consiliul al Concurenţei prea puternic, care fluieră competent, dar prea sever, s-ar putea să fie şi un factor inhibator”, a spus Vasilescu. 

Potrivit acestuia, se vorbeşte în România despre concurenţă, dar nu şi de competiţie. 

“Sigur că avem ieşiri din rând, cazuri de concurenţă neloială, faulturi grosolane. Vorbesc în calitate de consumator când spun că eu consider că băncile ar trebui să bage mâna în buzunar să angajeze psihologi, sociologi, jurişti şi chiar filosofi. Mi-ar plăcea ca şi Consiliul Concurenţei să bage mâna în buzunarul statului şi să angajeze sociologi, psihologi, jurişti şi filosofi”, a continuat Vasilescu. 

În altă ordine de idei, consilierul a apreciat, referitor la Legea dării în plată, că textul expunerii de motive nu este unitar cu textul legii, acesta fiind şi motivul pentru care a intervenit Comisia Europeană, iar preşedintele ţării a cerut reexaminarea legii. 

“În plus, trebuie să existe o unitate între această lege şi Directiva Europeană 17/2014, pe care foarte puţine instituţii din România au înţeles-o şi care spune: ‘Umanizaţi piaţa interbancară!’. De aici, de la Directiva 17, este nevoie de umanizare pe toate pieţele, de la cea farmaceutică la piaţa cărnii, de la piaţa calculatoarelor, la cea a pâinii. Umanizarea pieţelor înseamnă să ai grijă de oameni, să ai grijă ce produse le dai să mănânce”, a subliniat reprezentantul BNR. 

În opinia sa, şi Consiliul Concurenţei trebuie să intervină în acest sens. 

Adrian Vasilescu a participat, joi, la conferinţa PRIA Competition, în cadrul căreia s-au dezbătut noutăţile legislative în ceea ce priveşte concurenţa, precum şi analize şi studii de caz ale celor mai importante investigaţii de concurenţă de anul trecut. 

Conferinţa, organizată de PRIA Events, reprezintă cel mai important eveniment dedicat concurenţei şi aduce laolaltă reprezentanţi ai Consiliului Concurenţei şi ai altor autorităţi ale statului, reprezentanţi ai camerelor de comerţ şi ambasadelor, reprezentanţi din domeniul energetic, retail, telecom, sectorul bancar şi piaţa farmaceutică. 

Cele mai citite

Taiwanul anunță că a detectat 21 de avioane militare chineze în jurul insulei

21 de avioane militare chineze au fost detectate în jurul Insulei Taiwan începând cu ora locală 8:15 (0:15 GMT), a anunţat sâmbătă Ministerul Apărării...

Emma Răducanu, eliminată de Iga Swiatek în semifinalele turneului de la Stuttgart

Jucătoarea poloneză de tenis, Iga Swiatek, ocupanta locului 1 în clasamentul WTA și principala favorită la turneul WTA 500 de la Stuttgart, Germania, s-a...

Marcel Ciolacu îi ia apărarea Gabrielei Firea: “N-a avut nicio treabă cu azilele groazei”

Premierul Marcel Ciolacu a afirmat sâmbătă că Gabriela Firea nu a avut nicio implicare în gestionarea azilelor groazei, iar problemele existente erau deja cunoscute,...
Ultima oră
Pe aceeași temă