11.5 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSpecialSUPRAÎNCĂLZIRE Deficitul României în comerțul cu produse agroalimentare s-a adâncit la 620,2...

SUPRAÎNCĂLZIRE Deficitul României în comerțul cu produse agroalimentare s-a adâncit la 620,2 milioane de euro, în primele patru luni

Deficitul balanței comerciale cu produse agroalimentare s-a adâncit la peste 620 de milioane de euro în primele patru luni ale anului, în condițiile în care exporturile s-au majorat cu aproape 7%, însă importurile au înregistrat o creștere cu peste 15% față de aceeași perioadă a anului trecut, potrivit datelor furnizate de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) la solicitarea Agerpres.

În primele patru luni din 2017, deficitul balanței comerciale cu produse agroalimentare a ajuns la 620,2 milioane de euro, cu peste 45% mai mare față de soldul negativ consemnat în aceeași perioadă din 2016, când a totalizat 426,5 milioane de euro. România a exportat, în primele patru luni din acest an, produse agroalimentare în valoare totală de 1,664 miliarde de euro, în creștere cu 6,8% față de perioada corespunzătoare din 2016, în timp ce importurile au urcat până la 2,285 miliarde de euro, reprezentând o majorare cu 15,18%.

Potrivit statisticii MADR, grâul, porumbul și țigările sunt produsele care au adus cele mai mari încasări din exporturi în primele patru luni din acest an, respectiv 787,1 milioane de euro. Astfel, în perioada menționată, au fost exportate în spațiul intra și extracomunitar 1,83 de milioane de tone de grâu (325,7 milioane de euro), 898.000 de tone de porumb (241,4 milioane de euro) și 15.100 tone de țigări, în valoare de 220 de milioane de euro.

În perioada menționată au mai plecat pe piețele externe semințele de floarea soarelui, circa 263.900 tone (155,1 milioane de euro), animale vii din specia bovine — 23.400 tone (59,1 milioane de euro), preparate alimentare — 6.700 tone (42,3 milioane de euro) și ulei de floarea soarelui — 50.900 tone (41,1 milioane de euro).

În ceea ce privește importurile de produse agroalimentare realizate în primele patru luni din acest an, topul a fost dominat de carnea de porc cu o valoare de 108,9 milioane de euro (56.800 tone), produse de brutărie, patiserie și biscuiți — 84,8 de milioane de euro (41.900 tone) și preparatele alimentare — 80,6 milioane de euro (19.900 tone).

În perioada menționată, au mai fost efectuate importuri semnificative de grâu (79,1 milioane euro pentru 476.900 tone), tutun brut (75 de milioane de euro pentru 14.000 de tone), ciocolată (73,7 milioane de euro pentru 20.100 tone) și porumb (72,1 milioane de euro pentru 233.600 tone).

Uniunea Europeană rămâne principalul partener în schimburile de produse agroalimentare, Bulgaria, Germania, Egipt și Olanda fiind principalele piețe de export pentru România, iar Ungaria, Polonia, Olanda și Italia se află în clasamentul țărilor de unde provin produse agroalimentare pe piața autohtonă.

România a înregistrat, anul trecut, un deficit de 557,4 milioane de euro în comerțul cu produse agroalimentare, de peste șase ori mai mare decât cel din 2015, când a totalizat 89,2 milioane de euro, importurile atingând însă un maxim istoric de 6,51 de miliarde de euro.

Cele mai citite

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...

Tendințe de Culori și Materiale pentru 2024: O Privire Asupra Designului Interior

Anul 2024 aduce o schimbare notabilă în preferințele de culori și materiale în lumea designului interior, reflectând o nevoie crescândă de confort, sustenabilitate și...

Cum hidroizolația poate face diferența între o iarnă sigură și o primăvară ușoară pentru locuința ta

O dată cu trecerea iernii și venirea primăverii, proprietarii de case și constructorii se gândesc la moduri de a proteja locuințele de umiditate și...
Ultima oră
Pe aceeași temă