11.5 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSpecialCNVM, bursa, brokerii ţin cu dinţii de Fondul Proprietatea

CNVM, bursa, brokerii ţin cu dinţii de Fondul Proprietatea

„CNVM nu respectă voinţa acţionarilor FP tergiversând de mai bine de un an listarea Fondului la bursa din Varşovia”, spun supăraţi administratorii. De fapt, toate instituţiile pieţei de capital autohtone pierd bani (comisioane) dacă se ajunge la dubla listare şi au motive să tragă de timp.

 

Listarea Fondului Proprietatea şi la Varşovia înseamnă pierderi pe linie pentru instituţiile implicate în intermedierea şi supravegherea tranzacţiilor la bursa din Bucureşti.

Din orice tranzacţie de cumpărare CNVM ia, de pildă, 0,08%, bursa percepe între 0,06% (cumpărare) şi 0,13% (vânzare), iar brokerii adaugă la rândul lor, propriile comisioane peste cele percepute de cele două instituţii (în final se ajunge la peste 0,2% pentru investitorii mari şi pânâ la 1% pentru investitorii mici care tranzacţionează acţiunile FP).

E firesc deci ca nici intermediarii, nici bursa, nici instituţia de supraveghere să nu privească cu entuziasm migrarea unei felii din Fondul Proprietatea în Polonia.

„Aşteptăm în continuare ca CNVM să modifice regulamentele interne care să permită stabilirea legăturii între Depozitarii Centrali din România şi Polonia. După mai bine de un an fără nici un progres în această direcţie, nu mai este o chestiune de răbdare, ci o nerespectare clară a unei decizii comerciale, care a fost aprobată cu o majoritate covârşitoare de către acţionarii Fondului Propietatea”, spunea ieri supărat Grzegorz Koniecnzy, managerul FP din partea administratorului Templeton. Ce alte argumente există pentru acest transfer? „Lichiditatea şi vizibilitatea mai bună a bursei din Varşovia, investitori suplimentari – fondurile de pensii din Polonia, cu active impresionante, pot investi fără restricţii în acţiuni dacă sunt listate acolo – şi costurile mai mici asociate tranzacţionării” spune Elena Bîrjoveanu, PR Managerul FP. În mod evident, acţionarii majoritar străini ai Fondului au tot interesul să îşi asigure o a doua piaţă, mai lichidă şi mai ieftină din perspectiva unui exit cât mai avantajos.

Templeton a recomandat acţionarilor dubla listare încă din noiembrie 2011. Acţionarii au aprobat, de principiu, decizia în AGA din aprilie 2012 iar în iunie au dat votul final pe această chestiune. După cum se observă, întârzierea CNVM este de „numai” 3 luni, şi nu de „mai bine de un an”, dacă e să ne raportăm la acte oficiale (decizia AGA), înregistrate la Registrul Comerţului, deşi imposibilitatea unor listări multiple şi captivitatea implicită a emitenţilor de la BVB nu e oricum o notă bună pentru autoritatea de reglementare. Din păcate, pânâ la închiderea ediţiei, nu am primit de la CNVM date privind termenul legal în care solicitarea acţionarilor unei companii privind dubla listare ar trebui implementată şi nici ce efort… intelectual ar implica asta (ce norme, regulamente ar trebui modificate). 

Câţi bani „face” FP-ul?

Să presupunem o medie a tranzacţiilor cu acţiunile FP de 1,5 milioane euro zilnic şi un comision achitat intermediarilor, bursei, CNVM care să reprezinte însumat, în medie, 0,3%. Zilnic, instituţiile pieţei obţin deci 4.500 euro, iar într-un an FP-ul aduce comisi­oane de peste 1,17 milioane euro pentru o bursă tot mai mică şi mai flămândă. Dacă şi numai o treime din acestea ar pleca la Varşovia
s-ar simţi imediat în conturi şi…salarii.

Cele mai citite

Tendințe de Culori și Materiale pentru 2024: O Privire Asupra Designului Interior

Anul 2024 aduce o schimbare notabilă în preferințele de culori și materiale în lumea designului interior, reflectând o nevoie crescândă de confort, sustenabilitate și...

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...

Tendințe de Culori și Materiale pentru 2024: O Privire Asupra Designului Interior

Anul 2024 aduce o schimbare notabilă în preferințele de culori și materiale în lumea designului interior, reflectând o nevoie crescândă de confort, sustenabilitate și...
Ultima oră
Pe aceeași temă