2.2 C
București
marți, 26 martie 2024
AcasăEconomieAHK România avertizează: mediul privat va suporta creşterea nesustenabilă a salariilor bugetarilor

AHK România avertizează: mediul privat va suporta creşterea nesustenabilă a salariilor bugetarilor

Declarația a avut loc în cadrul primei întâlniri lunare din 2018 a membrilor Camerei.

“Avem o problemă legată de birocraţie care ne sufocă zi de zi care vine la pachet cu lipsa digitalizării, avem o problemă în ceea ce priveşte imaginea României, mult mai proastă decât în realitate şi care ne împiedică să avem mai multe exporturi, mai multe investiţii străine şi mai mult turism, de exemplu, şi avem o problemă legată de creşterea probabil nesustenabilă a salariilor în mediul bugetar, care are repercusiuni imediate asupra mediului privat. O creştere pe care, pe de o parte, ne-o dorim. Înţelegem că trebuie să plătim bine, dar pe de altă parte nu putem să o decuplăm de productivitate. Dacă nu facem ceva imediat pe toate aceste domenii, norii negri se vor arăta la orizont”, a spus Anastasiu.

Oficialul AHK România a punctat faptul că România a avut, în 2017, o creştere economică bazată mult prea mult pe consum, iar lipsa de predictibilitate şi de transparenţă şi de dialog între decidenţi reprezintă motive de îngrijorări pentru mediul de afaceri.

“Am avut un an 2017 de creştere, chiar dacă nu bazat 100% pe ceea ce trebuia să se bazeze. Am avut o creştere bazată mult prea mult pe consum. Creşterea continuă şi în 2018, o parte de necontestat, dar este un mediu în care noi toţi avem o serie de îngrijorări maxime şi probabil mai mari decât în alte dăţi. Aceste îngrijorări provin nu numai din cele trei teme pe care le avem de 27 de ani, respectiv infrastructură, educaţie şi sănătate, ci provin şi din câteva chestiuni care sunt actuale. Prima este o acută şi profundă criză de forţă de muncă din punct de vedere numeric, din punct de calitativ. Apoi, avem o acută criză de predictibilitate cronică, de lipsă de transparenţă, de lipsă de dialog reală între decidenţi fie la nivel local, fie la nivel central şi mediul de afaceri”, a explicat Dragoş Anastasiu.

Acesta a spus, totodată, că, în cadrul Camerei de Comerţ Româno-Germană au fost create grupuri de lucru, cu reprezentare în Coaliţia pentru Dezvoltarea României pentru dezbateri şi soluţii pe Sănătate, Turism, Educaţie, Fiscalitate.

“Trebuie să strângem rândurile ca şi Cameră de Comerţ Română-Germană, ca mediu de business. Nu cred că avem nicio altă alternativă. Avem nevoie să fim cât mai mulţi. Este important ca fiecare dintre membrii noştri să se implice. Am creat acum mai multe grupuri de lucru la Camera Germană, care au reprezentare în Coaliţia pentru Dezvoltarea României, fie că vorbim despre sănătate, de turism, educaţie, fiscalitate. Avem grupuri de lucru în care vă aşteptăm. Camera Germană are coordonarea Coaliţiei pentru Dezvoltarea României în acest semestru”, a afirmat preşedintele AHK România.

AHK România a organizat, marţi, prima întâlnire lunară a membrilor săi din acest an, în cadrul căreia s-au adus în discuţie subiecte privind dezvoltarea economică şi perspectivele României.

Camera de Comerţ şi Industrie Româno-Germană reprezintă oficial economia germană în România. Potrivit datelor postate pe pagina de internet a entităţii, în calitate de Cameră bilaterală şi organizaţie de membri, AHK România reprezintă interesele firmelor româneşti şi germane, dar şi pe cele ale membrilor în faţa autorităţilor publice.

AHK România a fost înfiinţată oficial în septembrie 2002 şi, la ora actuală, numără peste 580 de membri, potrivit AGERPRES.

Cele mai citite

Gestionarea culturii de lucernă pentru randamente maxime

Cultura de lucernă are un rol important în agricultura modernă, prin multiplele sale beneficii. Lucerna (Medicago sativa) este o plantă furajeră perenă, din familia...

Gestionarea culturii de lucernă pentru randamente maxime

Cultura de lucernă are un rol important în agricultura modernă, prin multiplele sale beneficii. Lucerna (Medicago sativa) este o plantă furajeră perenă, din familia...

Jair Bolsonaro a stat două zile în ambasada Ungariei din Brasilia după ce i-a fost confiscat pașaportul

Fostul preşedinte de extremă-dreapta al Braziliei, Jair Bolsonaro, a petrecut două nopţi la ambasada Ungariei din Brasilia luna trecută, la doar câteva zile după...
Ultima oră
Pe aceeași temă