22.8 C
București
marți, 16 aprilie 2024
AcasăEconomieAFIR: Deficitul României este de aproximativ nouă miliarde de euro pe PNDR...

AFIR: Deficitul României este de aproximativ nouă miliarde de euro pe PNDR 2014-2020

El susţine că există “o diferenţă foarte mare între nevoia de finanţare identificată în satul românesc faţă de sumele puse la dispoziţie” de Uniunea Europeană.

“Dacă vorbim de sectorul beneficiarilor publici, am avut o alocare de 1,8 miliarde de euro contribuţia Uniunii Europene, iar proiectele depuse sunt în valoare totală ce depăşeşte 3,8 miliarde. Deci, constatăm o diferenţă foarte mare a nevoii faţă de alocare pe acest exerciţiu 2014- 2020. La beneficiarii privaţi, lucrurile sunt şi mai grave, pentru că acolo discrepanţa este mult mai mare. Avem 3,6 miliarde la dispoziţie şi solicitări de proiecte de 5,2 miliarde. Nevoia, din calculele noastre, se situează undeva la 17 miliarde de euro, deci e un deficit de aproape nouă miliarde de euro”, a afirmat Chesnoiu.

Directorul AFIR a subliniat necesitatea unor negocieri la nivelul Uniunii Europene, “în aşa fel încât agricultura şi dezvoltarea rurală în mediul românesc să aibă o alocare cât mai mare”.

El şi-a manifestat speranţa ca în viitorul exerciţiu financiar european România să poată beneficia de o alocare de fonduri mai mare.

“Dacă Dumnezeu ne va ţine sănătoşi şi ne va ajuta să putem să intrăm în aceste negocieri cu cei de la Comisia Europeană, eu cred că următorul exerciţiu 2020-2026 va arăta cu totul altfel şi va corespunde cât mai mult acestor comunităţi sărace”, a precizat şeful AFIR, potrivit AGERPRES.

Cele mai citite

În timp ce PNL și PSD ar căuta un înlocuitor pentru Cîrstoiu, Sebastian Burduja își prezintă “Planul pentru București”

Sebastian Burduja, ministru al Energiei și președinte al filialei PNL București, își prezintă noua lui carte, care se intitulează "Planul pentru București". Sebastian Burduja vorbește...

Aproape jumătate din angajați sunt nemulţumiţi şi foarte nemulţumiţi de actualul loc de muncă

Aproape 41% dintre angajaţi sunt nemulţumiţi şi foarte nemulţumiţi de actualul loc de muncă, salariul, relaţia cu managerul şi lipsa recunoaşterii profesionale fiind principalele...

VIDEO. FRF a lansat imnul echipei naționale pentru EURO 2024. Piesa se numește „Visăm împreună”

Federația Română de Fotbal (FRF) a lansat astăzi, în colaborare cu PRO TV, postul care va transmite EURO 2024, piesa „Visăm Împreună”, care va...
Ultima oră
Pe aceeași temă