Cu zece ani în urmă, Germania avea cel mai slab parcurs european din istorie, „dezastruos”, după cum era catalogat de toată lumea, aşa că oficialii Federaţiei de la Berlin au decis că trebuie să facă ceva. Şi au restructurat din temelii întregul sistem de creştere a copiilor şi juniorilor. Pe scurt, Federaţia germană şi Liga au obligat fiecare club să investească câte 10 milioane de euro în centre de performanţă fără de care nu ar fi putut să primească licenţa. Acum, la zece ani după acea decizie, 19 din cei 23 de jucători din lotul Germaniei sunt „produsul” acelei decizii, fiind crescuţi în aceste centre. Şase jucători au fost campioni europeni la sub 21 de ani acum doi ani.
La noi, centrele de copii şi juniori aproape că nu mai există. Primii care sunt daţi afară de la cluburi, pentru a face economie, sunt antrenorii de la aceste centre. Iar părinţii care vor totuşi să îşi ţină copiii la fotbal o fac pe cheltuiala proprie. Bani de echipament, bani de mâncare, bani pentru cantonamente, bani pentru ca echipa să meargă în turnee sau pentru a face o simplă deplasare.
Pe vremuri, fotbalul era „sportul săracului”. Luai o pereche de tenişi, o minge la 10 inşi şi jucai până făceai bătături. Acum nu mai merge aşa. Fotbalul tinde să devină „sportul bogaţilor”, iar de aici şi calitatea din ce în ce mai scăzută a celor care vin din urmă. Pentru că „vedetele” de acum nu joacă fotbal de foame, ci ca să ajungă şi ei ca Mutu, Pulhac sau Daminuţă, să aibă maşini-„aspirator” de femei, să stea până dimineaţa în cluburi şi, eventual, dacă prind vreun contract pe afară, la plajă în Cipru.
Federaţia română trebuie să readucă fotbalul la bază. Să bage bani pentru ca micuţii să meargă la cluburi să joace fotbal fără a avea grija că li se vor cere fonduri pentru asta, să suporte costul unor turnee, să plătească pentru antrenori care să fie specializaţi pe anumite grupe de vârstă. Şi, nu ultimul lucru, să oblige cluburile să investească în propriile talente. Dacă nu 10 milioane, măcar 500.000 de euro.
În Spania există competiţii naţionale pentru copii de 6 ani. La noi, abia de la 10-11 ani se poate vorbi de aşa ceva.
