13.9 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăCulturăUltimul episod al seriei documentare "Wild Carpathia", difuzat în premieră de TVR...

Ultimul episod al seriei documentare “Wild Carpathia”, difuzat în premieră de TVR 1

Seria britanică “Wild Carpathia”, susţinută de Prinţul Charles şi Principesa Margareta, a fost tradusă în 11 limbi şi văzută de telespectatori din 110 ţări din întrega lume. Serialul realizat de producătorul şi jurnalistul britanic Charlie Ottley ajunge la final cu acest al cincilea episod, filmat în întregime şi prezentând România în timpul iernii.

“Ştiam de la început ce proiect ambiţios va fi şi cât de multă muncă va presupune. Nimeni nu a reuşit să surprindă până acum iarna românească în întreaga ei desfăşurare. Am filmat deseori în -20 de grade, când camerele de filmare şi dronele îngheţau efectiv şi apoi se abureau imediat ce ajungeam în interior. Surprinderea vieţii în sălbăticie a presupus săptămâni în şir de supraveghere a animalelor în locuri complet necunoscute, neprietenoase, dar tot ce avem filmat este cât se poate de autentic românesc în ceea ce priveste viaţa în sălbăticie de pe teritoriul ţării, complet diferit de ceea ce poate aţi văzut până acum”, a spus Charlie Ottley.

Documentarul cu durata de o oră surprinde noi locuri absolut fabuloase din ţara noastră şi oferă un portret al vieţii din Carpaţi în timpul iernii româneşti, în acelaşi timp prezentând evenimente şi puncte de atracţie de pe teritoriul României.

“Fiind ultimul episod, am vrut să punctăm şi temele care au fost abordate în episoadele anterioare şi în special aceea că un turism sustenabil este esenţial pentru viitorul economiei ţării. Dar acest ţel poate fi atins numai dacă protejăm moştenirea naturală şi culturală a României. Sper ca toată lumea să fie de acord că acest episod este cel mai impresionant din punct de vedere vizual, al imaginilor suprinse, dintre toate episoadele seriei şi aduce toate argumentele în favoarea ideii că România merită să fie vizitată oricând, chiar şi în cele mai reci luni ale anului”, adaugă Ottley. 

Românii din diaspora pot viziona ultimul episod al documentarului “Wild Carpathia” la TVR Internaţional tot joi, de la ora 22.00.

În aceeaşi zi, filmul “Wild Carpathia – Winter is Coming” are premiera de gală la Hotelul Sheraton din Bucureşti, începând cu ora 19.00.

Cele mai citite

Eșecul lui Nicușor Dan: Capitala îngheață, Promisiunile se Topesc

Avaria care a lăsat jumătate din Capitală fără apă caldă este simbolul eșecului sub administrația lui Nicușor Dan. Începând din 2020 cu promisiuni de...

EXCLUSIV. Decizia lui Nicușor Dan de a elimina linia STB 336, fiasco în trafic. Locuitorii din Militari, rămași fără autobuz care să-i ducă la...

Locuitorii din cartierul bucureștean Militari au rămas fără singurul autobuz care îi transporta până în fața Spitalului Universitar. Decizia lui Nicușor Dan de a...

Rețea pakistaneză de trafic de migranți, destructurată în România

O investigație transfrontalieră condusă de Poliția Română (Poliția Română), sprijinită de Europol și la care au participat poliția austriacă (Landeskriminalamt Salzburg) și Forțele carabinierilor...
Ultima oră
Pe aceeași temă