20.8 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăCulturăTimiş: Marşuri, muzică de promenadă şi ritmuri populare la Festivalul Fanfarelor de...

Timiş: Marşuri, muzică de promenadă şi ritmuri populare la Festivalul Fanfarelor de la Timişoara

Coordonatorul evenimentului, Alina Mafa, de la Centrul de Cultură şi Artă al Judeţului Timiş, a anunţat că aceasta este a XXXI-a ediţie a tradiţionalului festival şi va aduce un program deosebit.

“Alaiul va porni la ora 12,00 de la Centrul de Cultură şi Artă, pe strada pietonală, în Piaţa Operei, unde va fi recitalul fanfarelor invitate. Dintre invitaţii speciali ai ediţiei amintim Fanfara ‘Transilvania’ din Cugir, pe Vasile Conea şi fanfarele din Serbia. Vor fi zece fanfare faimoase, sute de alămuri şi o atmosferă irezistibilă, care va aduce multă voie bună. Alaiul va ajunge la Grădina de Vară a Sălii Capitol, unde va urma spectacolul”, a afirmat Alina Mafa.

Cei care au experienţa anilor precedenţi aşteaptă cu nerăbdare Fanfara Garnizoanei Militare Timişoara şi Fanfara “Pro Amiciţia” din Timişoara, care creează de fiecare dată, prin marşuri şi muzica de promenadă, atmosfera interbelică, atunci când în fiecare duminică, în foişorul special amenajat în Parcul Central “Anton Scudier”, domnişoare şi doamne cochete petreceau câteva ore în acordurile muzicii militare.

La prezenta ediţie vor mai participa Fanfara Populară din Grebenac (Serbia), fanfarele populare din Mercina şi Bănia (Caraş-Severin), Fanfara din Almaş şi Fanfara din Nădlac (Arad) şi Fanfara “Banaten Muzikanten” din Timişoara.

Manifestarea, care are loc în fiecare ultimă duminică din luna septembrie, a intrat în conştiinţa timişorenilor.

După cel de-al Doilea Război Mondial, în Parcul Central din Timişoara exista un foişor în care cânta Fanfara militară, mai ales duminica, după slujbă. În anul 1967 chioşcul fanfarei militare a fost desfiinţat, odată cu acesta dispărând şi concertele duminicale. În ianuarie 2006, când a fost desfiinţată Brigada Decebal din Garnizoana Timişoara, Fanfara militară Timişoara a fost obligată să-şi întrerupă activitatea, deoarece nu mai avea finanţare. Instrumentele au fost trimise la Bucureşti, reparate şi, probabil, vândute. Ultimul dirijor al Fanfarei a fost Marcel Antohi.

Cele mai citite

România deschide dosare penale pentru spectacolele pirotehnice de pe stadioane; Ungaria se mândrește cu ele. FOTO

În țara noastră, introducerea de articole pirotehnice pe arenele sportive este interzisă, iar președintele FC Rapid București, Daniel Nicolae, și un lider galeriei giuleștene...

Rolul ficatului în eliminarea toxinelor din organism

Una dintre principalele funcţii ale ficatului este detoxifierea. Acest organ esenţial al organismului este responsabil pentru metabolizarea şi eliminarea toxinelor, curăţarea sângelui prin filtrarea...

Ploiești #LetsPLAY – Capitala Tineretului din România 2024: Conferința „ 26 Martie – 143 de ani de la proclamarea Regatului României. „75 ani de...

COMUNICAT DE PRESĂConferințele „ Tinerii și Monarhia” Fundația Județeană pentru Tineret Prahova, Asociația Eurospirit, Primăria Municipiului Ploiești și Casa de Cultură „I.L. Caragiale” a Municipiului...
Ultima oră
Pe aceeași temă