11.5 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSpecialSmiley este noul Ambasador UNICEF România

Smiley este noul Ambasador UNICEF România

Smiley, unul dintre cei mai iubiţi artişti pop din ţară, a devenit noul Ambasador al UNICEF România.

“Mă simt cu adevărat onorat să fiu numit Ambasador al Bunăvoinţei pentru UNICEF România. E o reală împlinire şi deopotrivă o mare provocare pentru mine să primesc acest titlu şi mă angajez să fac tot ce îmi stă în putinţă pentru ca viaţa copiilor să fie una mai fericită, mai liniştita şi – pe cât posibil – lipsită de greutăti”, a declarat Smiley. “Copiii de astăzi sunt cei care ne vor construi nouă viitorul, aşa că merită devotamentul, grija şi ajutorul nostru pentru o Românie mai bună şi, desigur, pentru o lume mai frumoasă. Mulţumesc, UNICEF, pentru această şansă!”, a completat el.

“Suntem siguri că împreună cu Smiley vom putea aduce în atenţia publică dificultăţile cu care se confruntă copiii vulnerabili şi vom demonstra că ei sunt o prioritate. Mai mult, cu sprijinul unui artist atât de iubit şi apreciat, sunt convinsă că vom mobiliza şi mai multe persoane să se implice în beneficiul copiilor astfel încât fiecare copil să crească în familia lui, să meargă la şcoală, să aibă acces la servicii medicale, să se bucure de protecţie”, a declarat Sandie Blanchet, Reprezentantul UNICEF în România.

De mai bine de 50 de ani UNICEF colaborează cu celebrităţi pentru a aduce în atenţia publică nevoile copiilor din întreaga lume. Aceste personalităţi publice contribuie prin diverse acţiuni la protejarea drepturilor copilului şi sprijină copiii vulnerabili să aibă o viaţă mai bună. Prin atragerea atenţiei asupra problemelor cu care se confruntă copiii, prin contribuţia în ceea ce priveşte mobilizarea de resurse şi prin influenţarea politicilor publice, celebrităţile care colaborează cu UNICEF transmit un mesaj clar: copiii sunt o prioritate.

Alexandra Jeles
Alexandra Jeleshttp://alexandra-jeles
Alexandra Jeles, redactor Rl online
Cele mai citite

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...

Cum hidroizolația poate face diferența între o iarnă sigură și o primăvară ușoară pentru locuința ta

O dată cu trecerea iernii și venirea primăverii, proprietarii de case și constructorii se gândesc la moduri de a proteja locuințele de umiditate și...
Ultima oră
Pe aceeași temă