3.3 C
București
joi, 12 decembrie 2024
AcasăSpecialMoţiune USL: Guvernul actual nu a schimbat direcţia greşită a cabinetelor Boc,dar...

Moţiune USL: Guvernul actual nu a schimbat direcţia greşită a cabinetelor Boc,dar cedează şantajului

Guvernul Ungureanu a ratat în numai două luni majoritatea obiectivelor propuse şi, în loc să schimbe direcţia greşită a cabinetelor Boc, a devenit un guvern şantajat, se arată în textul moţiunii de cenzură iniţiate de USL, potrivit Mediafax.

„Şantajul este unul triplu, pe zone uşor de constatat de către oamenii obişnuiţi. Guvernul a cedat şantajului unor grupuri de interese, privatizând companii de stat şi acordând licenţe de exploatare pentru resurse importante, fără dezbatere publică, fără transparenţă şi încălcând legea. Guvernul a cedat şantajului PDL, alocând clientelei de partid fonduri importante de la buget, înainte de alegeri. Guvernul a cedat şantajului UDMR şi a încălcat principiul autonomiei universitare în cazul UMF Târgu Mureş – o decizie care readuce în România teme ale trecutului”, se afirmă în textul moţiunii, intitulată „Opriţi Guvernul şantajabil. Aşa nu, niciodată!”.

De asemenea, moţiunea constată că toate promisiunile premierului Mihai-Răzvan Ungureanu s-au transformat în eşec.

„CAS nu a scăzut, iar premierul a anunţat deja că aceasta a fost doar «un mesaj de încurajare către mediul privat». Salariile nu revin la nivelul de dinainte de tăierile din 2010, pentru că veniturile bugetare nu s-au strâns în ritmul anticipat, iar fraudarea fondurilor publice şi evaziunea fiscală continuă. Creşterea absorbţiei de fonduri europene a fost una dintre cele mai mari minciuni ale acestui început de an, cu doar 194 de milioane de euro atrase în trei luni, faţă de 875 de milioane, cât ar fi fost necesar pentru atingerea ţintei propuse. IMM-urile nu au fost deloc susţinute, deşi acestea sunt cheia relansării economice. Deciziile nu sunt transparente, iar dezbaterile publice promise pentru legi importante lipsesc, cum a fost în cazul Tratatului fiscal european, al legii ACTA, al legii sănătăţii, al noilor privatizări. Prefecţi incompetenţi sau care au încălcat chiar legea au fost menţinuţi în funcţie; acelaşi lucru este valabil şi pentru şeful ANAF, Sorin Blejnar, care a ratat total obiectivul combaterii evaziunii fiscale. Interesul investitorilor străini pentru România nu a sporit o dată cu apariţia noului Guvern”, se arată în documentul USL.

Totodată, se menţionează că Guvernul Ungureanu nu aplică, la fel ca şi Guvernul Boc, o strategie de dezvoltare a ţării, limitându-se la îndeplinirea prevederilor acordurilor cu finanţatorii externi.

„Executivul nu ştie ce are de făcut până la momentul alegerilor, când va trebui să predea gestiunea ţării unui nou Guvern, legitimat de votul oamenilor. Singura sa strategie pare să fie aceea a vânzării frenetice a resurselor, a alocării de fonduri către clienţii politici şi a instigării românilor, unora împotriva celorlalţi. Acest Guvern nu a învăţat nimic din protestele lunii ianuarie, continuând să ia decizii împotriva românilor, fără consultarea lor, cu o aroganţă care ameninţă democraţia”, se afirmă în moţiune.

Potrivit acesteia, Guvernul Ungureanu preferă să cedeze „şantajului evident” şi să îşi asume decizii iresponsabile doar pentru a rămâne în funcţie.

„Lipsa de profesionalism şi de responsabilitate, prejudiciile aduse românilor, abandonarea intereselor naţionale, nepăsarea faţă de situaţia economică în care se află ţara, creşterea sărăciei şi polarizarea fără precedent, lipsa de transparenţă, lipsa abordărilor democratice în gestionarea problemelor ţării, minciunile, lipsa unei perspective de ameliorare a problemelor economice şi sociale îi determină pe semnatarii moţiunii să ceară demiterea Guvernului prin votul afirmativ acordat prezentei moţiuni de cenzură”, se concluzionează în finalul moţiunii.

Cele mai citite

Siria: Drumul lung spre reconstrucție economică și stabilitate

După 14 ani de război civil și incursiuni militare externe, economia Siriei este în ruină, cu o contracție estimată la 85%. Țara, unde infrastructura...

Mayweather, agresat în Londra. „Povești false” sau incident real?

Floyd Mayweather, legendarul boxer american, a fost implicat într-un incident tensionat în centrul Londrei, unde o mulțime furibundă l-a asaltat într-un magazin de bijuterii....

Donald Trump propune accelerarea aprobărilor pentru investițiile de 1 miliard de dolari în SUA

Donald Trump, președintele ales al Statelor Unite, a anunțat marți pe platforma sa Truth Social un plan de accelerare a aprobărilor de reglementare pentru...
Ultima oră
Pe aceeași temă