Marele coregraf britanic Russell Maliphant povesteşte pentru România Liberă cum şi-a pus la bătaie ajutorul de şomaj pentru a-şi crea propria companie şi cum l-a convins Sylvie Guillem să danseze din nou, deşi îşi pusese „poantele” în cui.
Russell Maliphant va dansa pentru prima dată la Bucureşti, alături de legenda dansului mondial, franţuzoiaca Sylvie Guillem, în spectacolul „Push”, ce va putea fi văzut pe 22 octombrie, la Teatrul Naţional.
Compania care vă poartă numele este văzută în lumea dansului ca un fel de laborator de creaţie, de unde ies la iveală tot felul de inovaţii. Cum s-a născut „Russell Maliphant Company”?
Am început să lucrez ca şi coregraf la începutul anilor ’90, iar în 1996 îmi formasem propria companie. Dar nu vă lăsaţi păcălită de acest termen, „companie”. Era vorba de fapt de foarte puţini oameni. La început am creat un duet pentru mine şi James De Maria şi am colaborat la acest spectacol cu light designerul Michael Hulls şi cu compozitorul Andy Cowton, artişti cu care lucrez şi azi. Ni s-a dat un spaţiu peste vară la Middlese University, unde puteam repeta doar patru săptămâni. Ca să facem rost de bani pentru proiect ne-am înscris la forţele de muncă să putem primi ajutorul de şomaj. Cred că marea inovaţie în acel show a constat în modul în care am folosit lumina, pentru că, în anii ʹ90, nu se dădea o prea mare importanţă la ceea ce noi azi numim „light design”, era văzut ca ceva secundar. Noi am vrut să schimbăm această ierarhie şi am lucrat cot la cot cu Michael Hulls, improvizând şi făcând diverse mişcări pe diferite stadii de întuneric şi luminozitate, folosind de fapt lumina ca prim-element de decor, dacă se poate spune aşa. De atunci am lucrat cu Michael în mai mult de 30 de spectacole în care dansul şi lumina au evoluat împreună.
Este improvizaţia mai ofertantă decât paşii orecum prestabiliţi din baletul clasic?
Nu am putut niciodată explora dansul până în străfunduri pe când dansam balet clasic. De-abia mai târziu, când am descoperit improvizaţia, a început să mă intereseze munca de creaţie, şi pot să spun că de-abia atunci m-am putut descoperi pe mine şi propria-mi personalitate estetică. Sigur că şi până atunci dansasem şi creasem coregrafii pentru companii ce tindeau mai mult spre modern decât spre clasic. De-a lungul timpului am lucrat cu foarte mulţi balerini antrenaţi la şcoala veche, de aceea încerc să comunic într-un limbaj „deschis”, uşor de înţeles. Cel mai adesea revin în „discursul” meu asupra unor termeni precum „plutire”, „linie” sau „dinamică” şi las mai deoparte „jargonul” bine-cunoscut al baletului.
„Mi-a plăcut întotdeauna să explorez lumi necunoscute ale mişcării”
Există anumite elemente, care, puse împreună, ca într-o reţetă culinară, asigură succesul unui proiect?
Sigur că mi-ar plăcea să ştiu pe de rost o formulă magică, dar, din păcate, nu e cazul. În esenţă, fiecare proiect constă în explorare şi în săpături din ce în ce mai adânci, până ce iese la iveală un filon de adevăr.
În căutarea acestui „filon de adevăr”, aţi studiat bio-mecanica, anatomia, psihologia, Yoga, Tai Chi, Capoeira. Dansul v-a dus întotdeauna atât de departe?
Interesul meu pentru Tai Chi, Capoeira şi Yoga a apărut în diferite momente ale carierei mele. Din anumite motive, ştiute sau neştiute, una sau alta a devenit extrem de importantă în căutarea mea. Am avut şansa să le descopăr, să le practic şi, în cele din urmă, să împrumut câte ceva din tehnicile şi mişcările lor în coregrafiile mele. Mie mi-a plăcut întotdeauna să explorez lumi necunoscute ale mişcării şi am fost adesea influenţat de ele. Cred însă că, pentru a ajunge la o cunoaştere mai adâncă a acestor adevărate căi de iluminare, este nevoie să-ţi dedici ani întregi din viaţă. Există şi alte forme de gândire şi mişcare pe lumea asta şi mi-ar plăcea să le explorez pe toate. Din păcate, ziua nu are destul de multe ore pentru asta.
Ce a însemnat spectacolul „Push”, pe care l-aţi creat pentru Sylvie Guillem şi pentru dvs?
Eu decisesem să mă las deja de dans, ca balerin vorbesc, când Sylvie m-a rugat să creez ceva pentru ea, cu mine ca partener. Şi iată că bucata asta, care avea să poarte titlul „Push”, chiar asta a reprezentat pentru mine: un ghiont, o împingere înainte exact atunci când în sinea mea pusesem punct carierei mele de dansator. Poate că asta a fost adevărata provocare: să schimb „rama” în care îmi planificasem viitorul. Odată ce mintea mea a fost resetată de Sylvie, munca de creaţie şi dansul, împreună, au fost o încântare. Şi acum mă bucur că m-am lăsat „deturnat”.
„Ne desparte doar un click de orice manifestare artistică de pe glob”
Aţi mai fost în România?
Da. Se pare că vin doar cu ocazii speciale: acum particip la „Întâlnirile JTI” (la care au fost invitate în ediţiile precedente, doar nume din „lumea bună” a dansului, ca Bejart Ballet, Cullberg Ballet şi alte companii de top), iar prima dată, la un festival de dans contemporan. Am ţinut atunci un workshop şi am întâlnit o serie de dansatori şi coregrafi români. Dar, din păcate, nu m-am mai întâlnit şi nu am mai colaborat cu nici unul dintre ei.
Credeţi că dansul e influenţat de globalizare?
Da, cred asta. Întâlnim astăzi, practic la tot pasul, dans, teatru şi orice altă formă de artă. Chiar şi dacă nu facem efortul de a merge la teatru, ne desparte doar un click de orice manifestare artistică de pe glob. Găsim totul pe internet. Avem un acces nelimitat la artă, lucru fără precedent în istorie, şi cred că asta îşi pune puternic amprenta pe procesul de creaţie. Noile tehnologii ne influenţează şi ele şi ne „hrănesc” încontinuu inspiraţia.
Russell Maliphant
S-a născut pe 18 noiembrie 1961 la Ottawa, în Canada, dar a copilărit în Anglia, und a şi început baletul. A urmat cursurile Royal Ballet School din Londra şi, după absolvire, a devenit dansator la Sadler’s Wells Royal Ballet. Nu a rămas însă multă vreme „înregimentat”, preferând să lucreze ca dansator şi coregraf independent. A avut colaborări cu companii precum Lyon Opera Ballet, Ballet de Lorraine, DV8 Physical Theatre,MICHAEL Clark & Company sau Laurie Booth Company. Pe lângă dans, a practicat arte marţiale tradiţionale din China, Japonia şi Africa, coregrafiile sale fiind influenţate de acestea. A creat mai bine de 30 de spectacole de dans, colaborând îndeaproape cu maestrul de lumini Michael Hulls. În 2003 a început colaborarea cu Sylvie Guillem, pornind cu spectacolul „Broken Falls” şi culminând cu „Push” şi „Solo”, creaţii multipremiate care au făcut înconjurul lumii şi s-au jucat peste tot cu casa închisă.