In martie 2012, violoncelistul Razvan Suma, unul dintre cei mai activi muzicieni romani, a sustinut primul sau turneu national solo, indeplinindu-si astfel un vis drag stabilit inca din timpul anilor de studiu. Sub titlul Va place BACH?, turneul a prezentat unui numar de peste 5000 de spectatori din opt orase din Romania o premiera in domeniul muzicii clasice: prima interpretare a unui artist roman, intr-un singur concert, a integralei de suite pentru violoncel semnate de Bach.
O demonstratie de virtuozitate tehnica si sensibilitate artistica, completata de un concept inovator: un spectacol de proiectii multimedia pe panouri translucide – realizate de Tom Brandus – a insotit interpretarea lui Razvan Suma.
Dat fiind succesul de care s-a bucurat turneul, organizatorii – prin Asociatia Culturală „Analia Selis” – isi propun, la cererea publicului si la solicitarea institutiilor din tara, sa prezinte cea de-a doua editie a turneului Va place BACH?. intre 2 octombrie si 7 noiembrie, concertele sustinute de Razvan Suma vor avea loc in Iasi, Botosani, Hunedoara, Satu-Mare, Cluj-Napoca, Timisoara, Ramnicu-Valcea, Craiova, Sibiu si Bucuresti.
Citeste mai jos un interviu in exclusivitate „Romania Libera” cu violoncelistul Razvan Suma!
– Vorbeste-ne despre Turneul National „Va place Bach?”. Te asteptai sa aiba un asemenea succes, incat sa va puneti in scena deja a doua editie?
Se tot spune ca anul 2012 va fi ultimul al civilizatiei noastre. M-am grabit sa fac a doua editie a turneului inainte de finalul anului.
Dupa primul turneu m-am simtit mult mai puternic si mai pregatit, acesta este motivul serios al organizarii celei de-a doua editii. Pe langa asta, strategia a fost de a evita orasele mari, cu traditie, care eventual au si filarmonici, pentru a putea sa le strangem intr-un nou turneu, toamna. Suntem in mijlocul acestuia si cred ca am procedat bine din toate punctele de vedere. Daca prima editie a fost foarte greu de organizat din punct de vedere financiar, de aceasta data stam mai bine si asta da si o stare mult mai buna intregii echipe.
– Exista acest mit ca romanii nu sunt consumatori de muzica simfonica. Cat e adevar si cat e fabricatie din aceasta prejudecata?
Depinde la ce ne raportam. Daca o facem cu publicul spaniol, mitul se confirma. Daca ne raportam la publicul german sau olandez, lucrurile nu stau precum ati spus. Depinde foarte mult de cum a fost educat acest public, ce li s-a oferit si cum au fost promovate evenimentele muzicale. In general la noi in tara in afara de Iasi, publicul de muzica de camera este foarte redus, dar cu o promovare adegvata se pot umple salile peste tot.
– Te-ai simtit vreodata judecat pentru cariera pe care ai ales-o? In ziua de azi, copiilor care vor sa urmeze licee de arta li se sugereaza sa isi aleaga „o meserie adevarata”.
E foarte important sa spun ca eu nu mi-as schimba „meseria” pe una „adevarata”. Subliniez cele doua cuvinte pentru ca nici una nici alta nu sunt expresii potrivite, dar e adevarat ca le intalnim in societate si nu numai in cea mioritica. Foarte adevarat este insa, ca munca depusa pentru o cariera de muzician de cel mai inalt nivel este asidua si aceasta se intampla de la cele mai fragede varste. Doar ca undeva pe la 15-16 ani incepem sa ne bucuram de efort – incepem turneele prin lume, iar in ceea ce ma priveste am vazut cam toata lumea, doar Australia lipsindu-mi de pe harta personala. Comparatia intre job-uri se poate face si in altfel: eu cand ma urc pe scena, in fata am sute de oameni, care nu numai ca au venit cu cel mai bun gand sau cea mai buna stare, ci tu stii si simti ca le poti inca influenta in „si mai bine” conditia fericirii.
– Ar putea sa devina aceasta predilectie pentru „meseriile” non-umaniste o problema culturala?
Cred cu tarie ca exista etape de criza in tot ceea ce ne inconjoara. Nu vad o problema. Materialismul insa ar putea fi o problema.
– Violoncelul tau are o poveste speciala. S-a nascut in1849 si apartine lutierului Maucotel. Cum ai ajuns sa canti la acest instrument?
Fundatia Musicha din San Sebastian – Spania, mi-a oferit acest instrument. O mare parte a carierei mele profesionale se desfasoara alaturi de pianistul Josu Okinena, reprezentat si el ca si mine de catre aceeasi fundatie. Pe scurt – au vrut sa ridice nivelul profesional al acestui duo si cred ca au reusit.
– Se dezvolta o legatura speciala intre muzician si instrumentul sau?
Instrumentul unui muzician nu numai ca este un partener de viata ci practic devine parte din viata acestuia. Mie mi se intampla de multe ori sa plec la cumparaturi sau in alt loc in care nu ar trebui luat violoncelul, iar ca gest-reflex, ma trezesc cu el in spate. M-am atasat de cateva violoncele in decursul vietii, iar despartirile s-au lasat de cele mai multe ori cu lacrimi.
– Esti si Profesor de Muzica la Universitate. Esti multumit de studentii tai?
Cred ca un profesor nu trebuie sa fie multumit de studentii sai ci trebuie sa le forteze limitele. Chiar daca am momente de multumire, in care-i incurajez si ii felicit, le cer din ce in ce mai mult, pentru binele lor. Imi place sa predau dar dezamagirea mea majora este interesul din ce in ce mai scazut al lor de a se perfectiona, culturaliza, informa sau pur si simplu de a merge la un concert de placere.
– Cu ce difera editia a doua a Turneului National de prima? Am inteles ca vor exista si niste colaborari cu artisti multimedia.
„Va place Bach?” este un concept multimedia. Artistul care „imbraca” muzica cu proiectii este un prieten foarte bun – Vadim Staver, care a inteles foarte bine ce mi-am dorit si a reusit sa nu oboseasca publicul cu informatii vizuale prea stufoase. Este o colaborare foarte placuta, foarte potrivita pentru un turneu.
O alta diferenta intre prima editie este faptul ca intreaga echipa de promovare si am sa-i enumar: Analia Selis, Cristina Barbulescu, Augustin Niculescu, Vadim Staver sau Alexandru Ducu, colaboreaza intr-un sistem aproape perfect, comparativ cu prima editie din care cei ce nu s-au adaptat sistemului de lucru s-au autoexclus.
Inca o diferenta fundamentala este faptul ca aceasta editie este finantata de catre Administratia Fondului Cultural National. Pentru Asociatia Cultuala Analia Selis este prima finantare de stat pe care am reusit sa o atragem, restul finantarilor in toate turneele fiind contributii private. Si in acest an avem sponsori foarte importanti, dar intr-o pondere mult mai mica.
– Cum merge pana acum turneul? Este la fel de apreciat ca primul?
Eu imi traiesc un vis. Sunt in mijlocul lui si unicul lucru pe care-l fac este sa ma bucur de acesta.
– Ce suprize ii mai asteapta pe melomani?
Va place ……?
– Vorbeste-ne despre repertoriu. Ce veti canta?
Nu vreau sa divulg planuri inainte de a fi hotarate.
– Mai este Bach de actualitate?
Bach este si va ramane in noi intotdeauna!!!
– Ce compozitori ar trebui sa asculte tinerii care vor sa intre in contact cu muzica clasica?
Orice le place, paleta este foarte larga, de la Baroc la Modernism. Nimeni nu este la fel, asa ca si necesitatile si placerile sunt diferite de la om la om. Ceea ce cred eu ca este important intr-o auditie este respectul pentru sine – sa ne luam timpul necesar unei auditii, sa ne punem intr-un fotoliu in casa sau in sala de concert si sa ne deconectam de la materialismul malefic care ne inconjoara. Auditie placuta!
