Compozitorul Sylvester Levay, laureat al unui premiu Grammy pentru melodia „Fly, Robin, Fly!”, creatorul muzicii a 56 de filme şi părintele unor musicaluri ce au făcut carieră pe mari scene ale lumii, a venit la Teatrul Naţional de Operetă din Bucureşti pentru castingul final al spectacolului „Rebecca”.
Pornind de la celebra carte cu acelaşi nume semnată de Daphne du Maurier, devenită şi mai faimoasă prin ecranizarea din 1940 a lui Alfred Hitchcock ce‑l avea pe Laurence Olivier în rolul principal, musicalul „Rebecca” a avut premiera mondială în 2006 la Teatrul Raimund din Viena, unde s-a jucat vreme de trei ani. „Rebecca” a mai fost montată apoi pe diverse alte scene ale lumii, din Japonia până în Finlanda. În CV-ul lui Sylvester Levay, compozitor american de origine maghiară, mai figurează, printre altele, musicalurile „Mozart”, „Maria Antoaneta”, „Elisabeta” şi coloana sonoră a unor filme de lungmetraj şi seriale TV ca „Scarface”, „Povestiri din criptă” sau „Airwolf”.
Soliştii Operetei, în concurs cu vedete din showbiz
După câteva probe eliminatorii, în finala castingului la „Rebecca” au intrat 16 artişti, printre ei numărându-se solişti ai Operetei, ca Bianca Ionescu, Florin Budnaru sau Cătălin Petrescu, dar şi nume cunoscute din showbiz-ul autohton, ca Tudor Chirilă, Aurelian Temişan sau Anca Ţurcaşiu.
Pe holurile Operetei, în culise şi la cabine se instaurase înaintea castingului o atmosferă ca de examen. Unul dintre candidaţi comenta chiar, cu umor, că nu a mai avut asemenea emoţii de la bacalaureat. Pentru a intra mai bine în personaje, unii citiseră de curând cartea, iar alţii revăzuseră filmul. Deşi fuseseră chemaţi la ore fixe, cei mai mulţi s-au prezentat încă de la începutul audiţiei ca să vadă cum se prezintă şi „concurenţa”. Cântăreţele care dădeau probă pentru rolul înfiorătoarei doamne Danvers, menajera care-şi iubise cu patimă bolnavă stăpâna, pe diabolica Rebecca, şi care o adora şi dincolo de mormânt, erau toate îmbrăcate sobru, cu fuste negre lungi sau pantaloni cu tăietură clasică şi cu părul strâns într-un coc sever. Una dintre ele îşi pusese şi o cruce mare, ca de călugăriţă, la gât, imitând aproape perfect costumaţia purtată în pelicula lui Hitchcock de actriţa Judith Anderson.
La polul opus erau „echipate” artistele care dădeau probă pentru rolul uşuraticei americance Edythe Van Hopper, duşmana manierelor elegante şi admiratoarea aristocraţilor europeni şi a milioanelor de dolari din contul acestora. Bianca Ionescu purta o rochie de seară cu paiete la care „accesorizase” o eşarfă lungă de pene. Pentru că dădea audiţie atât pentru doamna Danvers, cât şi pentru Edythe Van Hopper, Anca Ţurcaşiu a apelat, pentru prima, la o rochie lungă şi, bineînţeles, neagră, la care a adăugat, pentru al doilea „examen”, un fular lung care să-i dea un aer de femeie de lume. Domnii care au dat probă pentru Max, soţul încornorat al Rebeccăi, au apelat la varianta sacou, costum negru şi chiar frac. Indiferent de costumaţie însă, pentru că proba consta în cântec şi interpretare, cu toţii se întreceau în vocalize pentru a-şi pregăti vocea pentru confruntarea cu compozitorul „Rebeccăi”.
„Bună ziua şi jo napot kivanok”
Din juriu mai făcea parte şi regizorul spectacolului, Attila Beres, astfel că muzicianul Sylvester Levay şi conaţionalul său s-au întreţinut amical în limba maternă. Pentru momentul de „captatio benevolantiae”, interpreţii mai cu umor, intrau pe scenă spunând: „Bună ziua şi jo napot kivanok”, spre încântarea celor doi artişti maghiari. Syl¬vester Levay s-a dovedit a fi un bătrânel foarte simpatic care nu se sfia să aplaude şi să laude în gura mare interpretările care‑i plăceau, dar şi să facă apeluri de-a dreptul amuzante de genul „vă rog să nu-mi masacraţi muzica, am muncit mult la ea”. Din când în când, intra şi în pielea regizorului, cerându-le cântăreţilor să joace şi puţin teatru. „Vreau să vă simt ura, doamnă Denvers. Nu uitaţi să păstraţi în cântec răutatea aceea de gheaţă a personajului. Vreau să mă treacă fiori de groază când vă privesc” sau „Vreau să înţeleg din cântec că mâncaţi bărbaţi pe pâine la micul dejun, missis Van Hopper”, li se adresa el cântăreţilor cu numele personajelor pentru care dădeau audiţia.
Muzica de film versus music hall
În pauza de cafea, Sylvester Levay s-a întreţinut foarte amabil cu toată lumea: „I-am spus şi directorului că sunt foarte încântat de calitatea interpreţilor şi nu o spun de complezenţă. Mi se întâmplă foarte rar să văd la castinguri cântăreţi valoroşi. De cele mai multe ori, mai bine de jumătate din lista de start o tai după primele măsuri interpretate. Prost, prost, prost, scriu şi tai cu roşu nume după nume. Ei bine, la acest casting nu am tăiat încă pe nimeni cu roşu. Nimeni nu mi-a displăcut”. Intrând apoi pe teritoriul compoziţiei, ne-a explicat diferenţa dintre cele două „meserii” ale sale: muzica de film şi musicalul. „În film, muzica susţine acţiunea şi personajele, ea este un „ajutor” al emoţiei, al tempo-ului, curge cumva pe dedesubt, pe când, într-un musical, muzica spune povestea, într-un fel muzica este povestea şi, de ce nu, chiar un personaj în sine”.
Referindu-se la „Rebecca”, Levay a povestit că era un mare fan al romanului şi al filmului. „Cea mai importantă problemă pentru mine şi pentru Michael Kunze, care a scris versurile cântecelor, era cum să surprindem acel fior de film de groază pe care îl are atât romanul şi mai ales pelicula lui Hitch¬cock. Ne-a luat o săptămână să descoperim cheia, şi anume faptul că latura poliţistă e, de fapt, pe plan secund şi că în centrul acţiunii trebuie să stea dragostea şi „derivatele” ei: dragostea curată a tinerei neveste a lui Max versus dragostea obsesivă, patologică a menajerei pentru stăpâna ei moartă şi aşa mai departe. Motorul acţiunii este iubirea în toate aspectele ei, în primul rând gelozia.” Înainte de a se opri la „Rebecca”, Levay şi Kunze au cochetat cu ideea unui remake sub forma unui musical al unui alt roman celebru, „La răscruce de vânturi”, dar pentru că le-o luase înainte Cliff Richard au renunţat. Cei doi s-au documentat temeinic pentru a scrie şi compune acest musical. În cercetările lor au ajuns şi la casa din Cornwall unde Daphne du Maurier a scris „Rebecca”. Acolo l-au cunosccut pe fiul scriitoarei care le-a spus că mama sa a vrut să scrie despre efectele devastatoare ale geloziei.
În CV-ul lui Sylvester Levay, compozitor american de origine maghiară, mai figurează, printre altele, musicalurile „Mozart”, „Maria Antoaneta”, „Elisabeta” şi coloana sonoră a unor filme de lungmetraj şi seriale TV ca „Scarface”, „Povestiri din criptă” sau „Airwolf”.