Truman Capote și muzele sale – o plimbare ficțională prin înalta societate newyorkeză a anilor '50-'60. Lansarea romanului „Lebedele de pe Fifth Avenue“ de Melanie Benjamin

Lansare de carte. Citiți în avanpremieră un fragment din romanul „Lebedele de pe Fifth Avenue”

Editura Humanitas Fiction vă așteaptă miercuri, 14 februarie, ora 19.00 la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bld. Regina Elisabeta nr.3) la lansarea romanului Lebedele de pe Fifith Avenue de Melanie Benjamin, bestseller New York Times, inspirat din întâmplări reale.

Rl online 0 comentarii

Actualizat: 14.02.2018 - 15:42

Editura Humanitas Fiction vă așteaptă miercuri, 14 februarie, ora 19.00 la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bld. Regina Elisabeta nr.3) la lansarea romanului „Lebedele de pe Fifith Avenue” de Melanie Benjamin, bestseller New York Times, inspirat din întâmplări reale petrecute în înalta societate newyorkeză a primelor decenii de după cel de-al Doilea Război Mondial, avându-l în prim-plan pe Truman Capote alături de muzele sale, dintre care se detașează Babe Paley, cu tragica ei splendoare.

La eveniment vor vorbi Cristina Bazavan, jurnalistă, Marius Constantinescu, scriitor și jurnalist și Sandra Ecobescu, președinte al Fundației Calea Victoriei. Seara va fi moderată de Denisa Comănescu, director general Humanitas Fiction.

De Ziua Îndrăgostiților, în Librăria Humanitas de la Cișmigiu, romanul Lebedele de pe Fifth Avenue de Melanie Benjamin poate fi achizițonat cu 20% reducere pe durata desfășurării acestui eveniment.

 

Lebedele de pe Fifth Avenue

Melanie Benjamin      

(roman)

Traducere din engleză și note de Florica Sincu

Colecţia Raftul Denisei, colecţie coordonată de Denisa Comănescu

© Humanitas Fiction 2018

 

– Fragment –

 

Frumuseţea lui Babe nu era un dar al naturii, cu toate că zestrea dintâi se făcea oarecum simţită. Era ceva însă, o anume nesiguranţă care o împiedica să iasă la lumină, după cum simţise Truman, hotărât de îndată să afle cauza. Stilul, frumuseţea, rafinamentul ei legendar, toate astea erau artificiale, fuseseră cultivate de-a lungul unei vieţi de disciplină şi de discernământ, iar Barbara Paley nu se străduia nicidecum să ascundă acest adevăr. Avea un machiaj complex, sprâncene perfect pensate, periate, încondeiate, ochi adânci, scânteietori, înconjuraţi de umbre subtile, complementare, de trăsături de creion şi de rimel. Pomeţii obrajilor, înalţi, parcă modelaţi de un sculptor, erau puşi în valoare de felurite nuanţe de fard amestecate cu precizie de profesionist. Iar pielea feţei îşi găsea limpezime şi prospeţime în fondul de ten pus din belşug, deşi, în mod ciudat, era imperceptibil, în întregime estompat.

La urma urmei, totul se datora machiajului. Aplicat cu strădanie şi cu un rezultat admirabil. Măiestria execuţiei uimea şi era cu neputinţă să nu fi fost apreciat atât talentul, cât şi timpul sacrificat pentru asemenea realizare. Babe nu era doar pânza care aşteaptă un pictor; chipul ei era într-adevăr o operă de artă, artistul fiind ea însăşi, nu Dumnezeu. De asemenea părul, des, şaten, cu câteva şuviţe argintii care unduiau şi aruncau reflexe delicate, deşi impecabil modelat şi ondulat, atât de şic, dădea în mod surprinzător impresia de naturalețe. Iar dacă cineva putea să bănuiască efortul depus, rezultatul era de-a dreptul miraculos.

Ce să mai vorbim de haine şi accesorii! O natură moartă, aranjată cu măiestrie. Luate separat, obiectele nu reprezentau nimic neobişnuit: mocasini negri italieneşti, pantaloni kaki bine croiţi, o bluză apretată, albă, de in. Şi strălucirea unui colier de diamante. Toată arta se găsea în felul în care erau purtate: bluza băgată în pantaloni, dar nu şi la spate; colierul înfăşurat ca din întâmplare la încheieturii mâinii stângi, nu la gât. O posibilitate, surprinzătoare totuşi. Simplu, dar inimitabil.

Şi iată aici femeia, idolul care a înfrumuseţat paginile din Vogue, din Harper’s Bazaar ori din Life şi care privea cu îngrijorare într-o oglindă, îşi punea sub ochi cu periuţa un amestec de fard şi îşi pudra nasul, în vreme ce, din pricina încordării, pe frunte îi palpita o venă albăstruie.

— Sper că n-a sosit încă! Ah, dacă nu sunt în hol să-l întâmpin, să arăt minunat pentru el…

Deodată s-au auzit două bătăi la uşa dormitorului, zgomotul clanţei şi paşii lui Bill prin încăpere în vreme ce striga:

— Babe! Babe!

Babe a sărit de pe taburet, s-a rujat în grabă fără să se murdărească, şi-a netezit bluza şi s-a întors spre Truman cu o privire pierdută, dureros de neajutorată.

— Cum arăt? l-a întrebat ea în şoaptă.

— Perfect, i-a răspuns el. Ăsta era şi adevărul.

Ca să capete curaj, ea l-a luat de mână, iar gestul l-a emoţionat profund pe Truman. Apoi şi-a îndreptat ţinuta şi a inspirat adânc.

— Bill, dragule! a murmurat ea cu glas mângâietor. A intrat fără grabă în dormitor să îşi salute bărbatul, arătând de parcă ar fi răsfoit leneş ore întregi o revistă într-un salon de cosmetică. Mă bucur că eşti acasă! M-am plictisit toată ziua fără tine. N-ai vrea să bei ceva, dragule? Ştiu că da. Mă-ntorc într-o clipă. Între timp… Îţi aminteşti de Truman, nu-i aşa? Coborâţi amândoi şi aşteptaţi-mă în salon. Mă schimb în grabă pentru cină şi vin şi cu paharele.

— Bill, sper să nu te superi că ţi-am împrumutat superba soţie în după-amiaza asta. Acum însă ţi-o înapoiez pe loc aşa cum am primit-o! Truman a zâmbit şi i-a întins mâna.

William S. Paley, fondator şi director al consiliului administrativ al companiei CBS, consilier al preşedintelui Eisenhower şi, pe deasupra, cel care i-a descoperit pe Bing Crosby, pe Edward R. Murrow şi pe roşcata aia zănatică de Lucille Ball împreună cu bărbatul ei cubanez, idolii momentului la televiziunea pe atunci nou-înființată, s-a uitat chiorâş la mânuţa graţioasă şi albă ca laptele care i se întindea. Şi-a privit apoi încruntat soţia, care rămăsese în faţa lui cu o privire adoratoare, de parcă s-ar fi uitat la însuşi Zeus coborât din Olimp. Şi-a îndreptat statura impozantă de un metru optzeci şi opt şi a mârâit:

— Sunt mort de foame. Ce-avem de mâncare?

— Costiţe de miel aşa de fragede, încât poţi să le mănânci şi cu lingura! Nişte puişori de legume abia scoşi din pământ, găsiţi azi în oraş şi aduşi într-un coşuleţ de trestie. În plus, cartofi noi, o bunătate, pregătiţi cu unt şi cu rozmarin cules abia acum o oră. Babe a prezentat meniul cu concizia profesională, dar şi oarecum poetică, a unui stilist culinar ori a unui critic de la The New York Times.

Bill Paley s-a mulţumit să mormăie :

— E-n regulă. Apoi, pe neaşteptate, i-a adresat lui Truman un zâmbet drept bună ziua, mai degrabă un rânjet enorm şi îngâmfat, iar acestuia i s-a părut că are în față o creatură care tocmai înfulecase un om pe nemestecate. Ah, iată ceva preţios, şi-a zis, ceva demn de ţinut minte: „o creatură care tocmai a înfulecat un om pe nemestecate“, a repetat el ca să-şi întipărească în memorie cuvintele şi să le folosească la nevoie. Dar rânjetul care îi schimbase lui Bill Paley fizionomia era contagios. Lui Truman nu i-a rămas altceva de făcut decât să-i răspundă tot cu un rânjet.

— Hei, Truman, ce plăcere să te revăd! Hai să-ţi arăt casa! Babe, nu întârzia mult.

— Sigur că nu, dragul meu! Babe i-a pus o mână pe braţ şi s-a ridicat în vârful picioarelor să-i dea o sărutare pe obraz. Era doar cu câţiva centimetri mai scundă decât el, iar Truman a observat cu acea ocazie că purta pantofi fără toc. Mereu purta pantofi fără toc.

Bill Paley a continuat să zâmbească, şi-a frecat mâinile în aşteptarea mesei anunţate, s-a întors pe călcâie şi a ieşit cu pas grăbit. Nu s-a uitat în urmă după Truman, dar siguranţa paşilor şi felul în care îşi legăna braţele în mers, ca un general, arătau că n-avea nici o îndoială că venea în urma lui. Era, desigur, un bărbat obişnuit să latre ordine şi să se facă ascultat.

Truman s-a supus, nu înainte de a-i arunca o privire de simpatie lui Babe, care l-a şi răsplătit cu o strâmbătură mică, involuntară, un alt indiciu ce răzbătea de sub masca ei perfectă. Iar când, după mai puţin de zece minute, a reapărut în acel salon perfect ornamentat, cu mobilă de epocă şi cu tablouri rare, unde confortul era la el acasă şi unde a te cufunda într-un fotoliu tapisat era similar cu a te cufunda în somn, Babe arăta, la fel ca întotdeauna, senină. Drapată de sus până jos în mătase, cu o togă superb croită pe trupul ei înalt, ca o coloană, doar cu o simplă tăietură adâncă între sâni, având prinsă în jurul taliei de viespe o cureluşă neagră. Machiajul perfect, coafura fără un fir rebel. Parcă se pregătea să intre plutind în sala de bal de la Plaza. Doar că era în picioarele goale: plăcut arcuite, elegante, cu unghii rubinii lucioase. În jurul gleznelor ei surprinzător de albe, tivul rochiei împrăştia clinchete de clopoţei la fiecare pas.

— Clopoţei, clopoţei! a strigat Truman atât de încântat, încât a aplaudat. Făptura asta de basm a cusut clopoţei în tivul rochiei ei nepreţuite!

— Ssst! Babe a dus un deget la gură şi i-a zâmbit conspirativ, semn că secretul trebuia păstrat. Aşa clopoţea, blând, molatic, această Zână Clopoţel în rochia ei Givenchy, lunecând spre bar şi înapoi, să-i dea paharul lui Bill, să-i aducă un altul lui Truman, să le ofere aperitive pe o farfurie care apăruse ca prin magie, să controleze dacă focul din cămin nu era nici prea moale, nici prea iute, să aprindă lămpi care împrăştiau lumina cea mai surprinzătoare, cea mai plăcută, roz pal, nu albă. În cele din urmă s-a aşezat la picioarele bărbatului ei ca să-i scoată pantofii şi să-i frece tălpile, în vreme ce poalele rochiei foşneau şi clopoţeau într-un crescendo muzical.

— Acum spune-mi cum ţi-ai petrecut ziua, dragul meu. Aş dori să cunosc până şi cel mai neînsemnat detaliu. Parcă ai trecut prin storcătorul maşinii de spălat, bietul de tine.

Fără cravată, cu gulerul cămăşii italiene deschis, cu un cocteil Manhattan într-o mână şi cu o smochină înfăşurată în şuncă în cealaltă, Bill Paley nu i-a răspuns. Nici măcar nu s-a uitat în jos la magnifica creatură de la picioarele lui. În schimb îl cerceta pe Truman cu o privire de reptilă printre pleoapele umflate.

Spectator al scenei, Truman s-a încruntat. Zeiţa lui, metamorfozată într-o casnică oarecare!

Dacă pentru aşa ceva o pregătise maică-sa, atunci să o pedepsescă Dumnezeu!

Citește totul despre:

#lazi

Comentarii

loading...
Loading...
loading...