Unii dintre cei mai mari regizori ai lumii şi-au pus talentul la bătaie pentru a spune povestea Mântuitorului: Pasolini, Zeffirelli, Scorsese. Dar de departe, cel mai cunoscut actor care l-a interpretat vreodată pe Iisus rămâne englezul Robert Powell.
Fascinaţia pe care a exercitat-o interpretarea actorului lui Zeffrelli asupra publicului rămâne intactă chiar şi acum, la aproape patru decenii distanţă de la apariţia miniseriei TV „Iisus din Nazaret”. În România, serialul a putut fi prezentat la televiziune de abia după căderea comunismului, iar emoţia cu care a fost primit a fost teribilă. Sigur că de atunci a fost programat aproape an de an de Crăciun sau de Paşti şi mulţi s-au obişnuit cu filmul, dar prima impresie a fost atât de puternică încât nu doar personajul a fost încărcat de mentalul colectiv cu puteri magice, ci şi actorul care l-a interpretat pe Iisus Hristos.
Robert Powell între moarte, orbire, nebunie şi realitate
Zeci de legende urbane au circulat pe seama lui Powell, unele pozitive, altele parcă desprinse din filme de groază. Unii auziseră cu urechile lor de la cineva care ştia precis de la altcineva, om de încredere, că actorul şi-a pierdut complet minţile după ce s-au încheiat filmările. Alţii, la fel de convinşi de adevărul poveştii, susţineau sus şi tare că actorul se făcuse pustnic şi că se retrăsese în creierii munţilor. O altă versiune a legendei era că actorul căpătase puteri magice şi că făcea el însuşi minuni, în timp ce altele dădeau drept sigură ştirea că actorul a orbit sau, şi mai rău, că s-ar fi sinucis. Toate acestea s-au întâmpat pentru că oamenii nu puteau crede că este posibil ca un actor, om în carne şi oase, să joace un astfel de rol pur şi simplu perfect fără ca acest lucru să nu-l afecteze în nici un fel. Adevărul este însă, oricât de banal ar părea, că Robert Powell e viu şi nevătămat, e drept că din figura cristică din tinereţe astăzi i se mai pot recunoaşte doar ochii. A continuat să joace, deşi nu i-a fost deloc uşor după un rol atât de „definitiv” să primească roluri obişnuite. Multă vreme regizorii l-au ocolit pentru că publicul nu ar fi putut să-l accepte în roluri care includeau scene fierbinţi (dacă apariţia în ipostaze sexy a actorului care l-a interpretat pe Harry Potter a scandalizat mamele din întreaga lume, vă daţi seama ce circ ar fi ieşit dacă Powell ar fi apărut fie şi măcar la bustul gol). Cu sau fără voia sa, Robert Powell rămâne pentru sutele de milioane de telespectatori din toată lumea „lipit” pe veci de rolul din „Iisus din Nazaret”, deşi la viaţa lui a mai interpretat şi alte roluri mari, cum ar fi cel al lui Mahler în filmul omonim al lui Ken Russell şi cel al profesorului de matematică ateu care intră într-o criză mistică şi înebuneşte din pelicula „Imperativ” a polonezului Krystoff Zanussi (asta se potriveşte perfect cu unul dintre „scenariile” paranormale vehiculate în privinţa sa, dar este vorba tot de un rol şi nu de o întâmplare reală. Probabil că, în inteligenţa lui, Zanussi s-a folosit de această legendă ce a circulat în jurul actorului care a fost într-adevăr foarte credibil în rol de nebun mistic.)
În ultimii ani, Robert Powell s-a specializat în seriale pentru televiziunea britanică. Din 2005 joacă pentru BBC în „Holby City” şi este una din vocile documentarelor de la postul britanic de televiziune.
Zeffirelli despre Robert Powell
Dar asta nu înseamnă că filmul „Iisus din Nazaret” nu a beneficiat de puţin ajutor de „sus”. Cel puţin aşa susţine regizorul Franco Zeffirelli în cartea sa „Iisus din Nazaret, jurnal spiritual”. Filmările, alegerea distribuţiei, a locaţiilor au fost toate presărate de momente inexplicabile pe care realizatorii le-au considerat ca mici minuni care au făcut posibilă marea minune care este această capodoperă cinematografică. Chiar şi găsirea lui Powell a stat sub semnul unei astfel de minuni. Înainte de găsirea lui Powell, în cărţi pentru rolul lui Iisus fuseseră Al Pacino şi Dustin Hoffman. Iată ce povesteşte marele regizor: „Le pusesem producătorilor mei condiţia ca, în cazul în care nu găseam un actor potrivit, contractul să fie anulat de la sine. Nu voiam să mă angajez într-o întreprindere de o asemenea amploare, dacă îmi lipsea pivotul, însuşi liantul filmului. Am căutat peste tot, am scotocit toate cotloanele şi, în final, Anglia care este o inepuizabilă pepinieră de actori, ne-a dăruit omul care ne trebuia. Ca individ, părea puţin excentric, un tip total opus celui pe care ni l-am imagina pentru rolul lui Hristos, un extravagant, un cinic, dar, cu toate astea, un actor care îşi cunoaşte meseria în mod excepţional. La început, eram departe de a mi-l imagina în rolul lui Iisus. Îl consideram, dimpotrivă, potrivit pentru Iuda. L-am supus la o mică probă pe acest actor cu păr buclat şi gât lung şi am fixat camera asupra ochilor lui pentru că în film ochii sunt totul. Iar ochii lui erau atât de impresionanţi, încât am avansat propunerea de a-l vedea şi într-o probă pentru Iisus. Propunerea a fost primită cu scepticism şi cu o undă de sarcasm. Ba, cuiva i s-a părut chiar că a te gândi la acelaşi actor pentru două roluri total opuse, ca diavolul şi apa binecuvântată, era dovada clară a unei lipse de limpezime a ideilor. Am reluat însă totul, cu Powell în rolul lui Iisus. Împreună cu machiorii şi cu Armando Nanuzzi, cu care am avut şansa să colaborez la imagine, ne-am hotărât să alcătuim fără ezitare imaginea clasică a Nazarineanului, cu părul lung, despărţit pe frunte, şi cu barbă. Pe măsură ce se desfăşurau probele, ne dădeam seama că se producea sub ochii noştri un adevărat miracol, aproape o prefacere, un transfer de materie, ca şi cum s-ar fi format în jurul acestui om o imagine pe care el doar o intermedia. Şi mai impresionant era faptul că un fel de lumină stranie izvora parcă din el. (…)La un moment dat, Armando mă chemă să mă uit în cameră. Din întuneric, răsărea chipul lui Powell-Iisus, cu aceiaşi ochi ce ne privesc din copilărie pentru a ne linişti sau a ne face să simţim că că ne urmăresc în fiece clipă a vieţii noastre, orice am face şi oriunde ne-am ascunde(…)Toată ziua ne-a urmărit senzaţia că actorul pentru Iisus al nostru fusese găsit sau că, mai curând, ne fusese trimis.”
