13.5 C
București
miercuri, 27 martie 2024
AcasăInternaționalVIDEO. Grigore Leșe, concert extraordinar ”La porțile ceriului”, pe scena Teatrului Național...

VIDEO. Grigore Leșe, concert extraordinar ”La porțile ceriului”, pe scena Teatrului Național din București (P)

Pe 5 decembrie, în seara de Moș Nicolae, Grigore Leșe va susține concertul extraordinar ”La porțile ceriului”, avându-i invitați pe scena Sălii Studio  a Teatrului Național ”I.L.Caragiale” din București, pe Olga Podobinschi-pian, Mihaela Pletea-voce, Maria Chifu-fagot și Amir Heidarkhodae-instrumente de percuție și voce.

Grigore Leșe ne va duce din nou ”La porțile ceriului”, așa cum ne-a obișnuit an de an, în preajma sărbătorilor de iarnă, cu momente care să ne primenească sufletele pentru a întâmpina cum se cuvine, împreună,  Nașterea Mântuitorului. Artistul propune publicului o seară în care muzica tradițională se va împleti cu sunetele instrumentelor aparținând genului clasic, dar și cu sonorități orientale, intr-un spectacol care va aduce la lumină cântece străvechi care au însoțit dintotdeauna sărbătorile de iarnă ale românilor, vorbind despre dorurile, preocupările și credințele noastre.

Născut pe 20 februarie 1954 la Stoiceni, în Țara Lăpușului, Grigore Leșe a studiat fagotul la Academia de Muzică ”Gheorghe Dima” din Cluj, obținând titlul de Doctor în Muzică cu calificativul Summa cum Laudae, în 2003, tema studiului tezei sale de doctorat fiind doina. În 2010, a fost distins cu titlul Honoris Causa de Universitatea de Vest ”Vasile Goldiș” din Arad. Este profesor asociat al Facultății de Litere a Universității București, unde predă cursul de etnomuzicologie și realizează seria de televiziune ”La porțile ceriului”, la TVR, serie pentru care a primit în 2007 Marele Premiu al A.P.T.R., precum și multe alte premii naționale și internaționale.

A realizat la Radio România Actualități, emisiunea ”Drumurile lui Leșe” și ”Lumea și muzica tradițională”, la Radio România Cultural.

În 2013, Grigore Leșe a lansat prima sa carte, ”Acum știu cine sunt. Însemnări și aduceri aminte”(editura Humanitas), despre care spunea, înainte de lansare: ”De 59 de ani s-au strâns în mintea mea poveşti şi întâmplări trăite cu inima. Niciodată nu m-am gândit că într-o zi o să ajung să le aştern pe hârtie. Când m-a adus mama pe lume, socoteala ei a fost să horesc şi să împlinesc horile. Iată că a venit vremea să le interpretez, iar interpretarea se face prin cuvânt. Poveştile au fost viaţa mea şi prin ele m-am destăinuit; au zburat dintr-un loc într-altul, unele dintre ele luând chipuri cosmice. Au fost o mângâiere pentru sufletul meu. Le-am istorisit în orice împrejurare. Nu toţi oamenii
mi-au înţeles intenţiile, eforturile, mâhnirile. Cartea aceasta dezvăluie şi dă posibilitatea cititorilor să mă cunoască mai bine. M-am arătat prin aduceri-aminte şi prin însemnări despre lumea văzută de mine“,

Grigore Leșe este primul muzician român care a adus alături de el, pe scenă, artiști tradiționali din Iran, Siria, Pakistan, căutând interferența muzicilor străvechi din România și din Orient.  Muzica lui se regăsește pe coloana sonoră a mai multor filme de artă și documentare realizate în țară sau în străinătate, dintre care ”The Pharaoh Gunpowder”, ”Treason and Plot”(BBC) sau documentarul ”Wild Carpathia”(producție Travel Chanel).

În 2015, cel de-al doilea volum al artistului apare tot la Humanitas, sub titlul ”Horea în grumaz. Înger păzitor și ispită”, carte care își are baza de pornire în teza de doctorat a lui Grigore Leșe, despre care mărturisește chiar în prefața cărții:
”Aproape 14 ani m-am gândit dacă e bine sau nu să public teza de doctorat, o lucrare științifică, greu de urmărit și de descifrat,, o carte supusă rigorilor academice. Astăzi m-am hotărât să vă ”traduc” o parte din ea, să vă povestesc despre hore,  ce am aflat de la străbunicii mei, de la oamenii pe care i-am întâlnit de-a lungul anilor, despre cum au înflorit horile lor în glasul meu. Cartea pe care am scris-o este una de împăcare. Cartea drumului meu de cunoaștere și înțelepciune, în care horea mi-a fost și înger păzitor, și ispită”.

Grigore Leșe a fost invitat să cânte la Smithsonian FolkLive Festival-Washington, Festivalul Vocile Lumii-Bloomington, Festivalul Montmartre-Paris, Festival der Kontinente-Berlin, Olimpiada Culturală de la Atena, Festivalul Țărilor din Europa de Est-Montreal, Francophonie Metisse-Paris, Culturescapes-Basel, Expozițiile Mondiale de la Aichi, Shanghai și Yeosu, Gala Premiilor BAFTA-Londra, Târgul International de Carte de la Beijing.

Discografie: ”Cântec pastoral”(casa de discuri Amori-Lausanne) 1996, ”Cântece de cătănie și hori”(Societatea de Concerte Bistrița) -2000, 2003, ”Horile vieții” și ”Așteptând Crăciunul”(Roton), 2005, ”Grigore Leșe-Le chant de Lăpuș”(Ocora RFI, Paris), 2009, ”Grigore Leșe și aromânii fârșeroți”(A&A Records) 2011, ”De dragoste, de război, de moarte, de unul singur”(Humanitas Multimedia), 2011.

”Eu dacă nu aş mai hori, aş muri. Când eram copil, de multe ori m-am întrebat, păsările de ce cântă? Ele atrag atenţia că sunt stăpâne pe locul ăla. Ele ştiu că acolo zboară, acolo sunt pădurile lor. Dar omul? Omul cred că horeşte ca să-şi afle locul în lume. Mă, Leşe, tu de ce horeşti? Ca să mă stâmpăr. Eu când sunt supărat, horesc şi devin fericit”, declară Grigore Leșe.
 
Concertul ”La porțile ceriului” va începe la ora 19:00,  Grigore Leșe și invitații săi vor aduce oamenilor colinde, cântece de stea și alte muzici din repertoriul tradițional, dar și clasic, special alese pentru ca în seara în care ”se deschid cerurile” locul să fie curat, timpul bun și sufletul primenit. După concert, va avea loc și o sesiune de autografe, în foaierul sălii Studio. Vor fi expuse acolo cărțile lui Grigore Leșe și câteva dintre DVD-urile din discografia artistului.

Parteneri media: TVR, Radio Romania Cultural, RFI, Romania Libera, Academia Catavencu, Concerte Azi. Un eveniment sustinut de AZERO-print online.

Cele mai citite

În atacurile asupra infrastructurii energetice ucrainene rușii au cheltuit sute de milioane de dolari

În atacurile asupra infrastructurii energetice din Ucraina ruşii au schimbat tactica, explică analiştii militari, potrivit tvrinfo.ro. Trimit asupra unei ţinte sute de rachete şi drone...

Ministrul Finanțelor va prelungi plafonarea RCA până la 30 iunie

Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, a anunțat că va prelungi plafonarea tarifelor pentru asigurările RCA (de răspundere civilă auto), plafonare care urma să ia sfârșit...

În atacurile asupra infrastructurii energetice ucrainene rușii au cheltuit sute de milioane de dolari

În atacurile asupra infrastructurii energetice din Ucraina ruşii au schimbat tactica, explică analiştii militari, potrivit tvrinfo.ro. Trimit asupra unei ţinte sute de rachete şi drone...
Ultima oră
Pe aceeași temă