În sfârșit, se montează un nou spectacol la Opereta Română din Bucureşti, “Liliacul”, a cărui premieră va avea loc pe 30 decembrie 2016.
Este vestea pe care ne-a dat-o Beatrice Rancea și care aducea speranța că această instituție muzicală din România, printre puținele teatre de operetă din Europa, își reintră în funcție. Din păcate ceea ce am aflat apoi în această conferință ne-a arătat că periplul nomad al Operetei va continua și că nu există nici măcar speranța că va exista un sediu prea curând.
Desigur, atât directoarea Beatrice Rancea, cât și ministrul Culturii, Corina Șuteu, ne-au asigurat că au făcut eforturi pentru a găsi soluții ca sala deschisă cu fast acum vreo trei ani și inaugurată de ministrul de atunci al Culturii, Ionuț Vulpescu, să capete avize de funcționare, dar că nu au reușit.
Dovadă că se încearcă a se găsi soluții precum cea de acum, cu “Liliacul”, pentru care se va repeta într-o sală din clădirea Parlamentului, “cu promisiunea că nu vom plăti chirie”. Discuțiile ulterioare au arătat însă că nu există absolut nicio soluție și nicio șansă ca această clădire să funcționeze într-un viitor apropiat. Un lucru care a fost greu înțeles mai ales de către angajații revoltați – pe bună dreptate – ai Operetei. Chiar dacă se va rezolva litigiul existent pe terenul pe care este construită clădirea, chiar dacă se vor găsi bani pentru a o termina, pentru că da, am aflat că este o clădire nefinalizată!, chiar dacă se va da în sfârșit hotărârea de guvern de separare a celor două instituții, Opera și Opereta, atâta timp cât organele de anchetă nu vor descâlci ghemul imens de ilegalități care s-au făcut la construirea ei, nu se poate face nimic. Trist, dar adevărat.
Chiar dacă ministrul Corina Șuteu a încercat să explice cât de importantă este creativitatea și cât de specifică este munca artistică, cât de greu este să rezolvi într-un timp atât de scurt “micile complicități toxice care duc la marele ghem de complicități”, singurul răspuns pe care l-a dat angajaților agasați ai Operetei a fost că “nimeni nu-și poate asuma răspunderea” pentru ilegalitățile comise în mandatele predecesorilor. Partea cu adevărat proastă și care se va repercuta asupra oamenilor din Operetă pe un timp foarte lung este că deocamdată există doar o depunere de dosar, nu și un proces față de fosta conducere, cea care a primit banii de la Ministerul Culturii și care i-a direcționat fără licitație către un antreprenor olandez. Și care, asemenea Olandezului zburător, a… zburat cu banii înainte de a realiza lucrările!
Cei de la Operetă, înarmați cu documente ale unor arhitecți care au participat la construcția clădirii, dar și cu argumentul că totuși în acea sală, așa cum e ea, a fost posibil ca după deschidere să se joace 32 de spectacole, au încercat să se lămurească bombardând-o cu întrebări pe Corina Șuteu. A evitat multe din întrebările lor, ușor agasată, dând însă asigurări că va face toate eforturile pentru a găsi o sală pentru Operetă, dar subliniind că nu-și poate asuma răspunderea deschiderii clădirii atâta vreme cât organele de anchetă nu-și vor duce la capăt cercetările.
După ce a subliniat curajul Beatricei Rancea de a-și asuma conducerea mai mult decât complicată a acestor instituții, ne-a asigurat că pe site-ul Ministerului Culturii găsim detaliile raportului făcut de Corpul de Control al primului ministru și cam atât. Și cum la noi dosarele zac cu anii, provizoratul Operetei continuă. Opereta se află încă la mila unora care binevoiesc să-i închirieze din când în când o sală! Iar angajații ei se deprofesionalizează.
