9.8 C
București
marți, 26 martie 2024
AcasăInternaționalMorrissey către fani: Tragedia din Norvegia este un nimic în comparaţie cu...

Morrissey către fani: Tragedia din Norvegia este un nimic în comparaţie cu ce fac McDonalds şi KFC

Fanii artistului vegetarian au reacţionat negativ la declaraţia acestuia în care spune că lanţurile de fast-food-uri sunt la fel de vinovate de crimă precum este şi Anders Breivik, responsabilul de atacurile din Norvegia de la finele săptămânii precedente, scrie Daily Mail.

Cântăreţul în vârstă de 52 de ani se afla duminică seara în Varşovia pentru a susţine un concert în cadrul turneului său european. În timpul spectacolului, înainte de a interpreta “Meat is Murder” (Carnea este Crimă), piesă ce dă şi titlul unuia dintre albumele sale, a făcut referire la evenimentele tragice din peninsula scandinavă. “Cu toţii trăim într-o lume plină de criminalitate, evenimentele din Norvegia s-au soldat cu 97 de morţi (n.r. numărul morţilor era estimat ca fiind mai mare la acel moment). Deşi, asta nu e nimic pe lângă ce se petrece în McDonald’s şi KFC în fiecare zi,” a spus artistul, relatează dailymail.co.uk.

Publicul prezent la concert a fost şocat. Unul dintre fani a postat ulterior concertului: “Să asemeni uciderea copiilor cu KFC şi McDonald’s. Ce nenorocit!”

O altă reacţie publicată pe internet: “Nu ştiu dacă un asemenea lucru poate fi iertat. Sau dacă aduce vreun folos cauzei vegetarienilor.”

Aceasta nu este prima dată când Morrissey atacă aceste branduri în cadrul concertelor sale. Morrissey a refuzat să mai facă vreo declaraţie ulterioară, spunând că ceea ce a rostit pe scenă vorbeşte de la sine.

Potrivit statisticilor, McDonald’s vinde, la nivel mondial, 75 de hamburgeri pe secundă, înregistrând un profit de 6,48 milioane de euro pe zi. Doar în Marea Britanie, numărul persoanelor care au comandat la McDonald’s a ajuns la un miliard, şi s-au vândut 87 de milioane de sandvişuri Big Mac. KFC vinde la nivel global echivalentul a 736 de milioane de pui în fiecare an.

Raportul masacrului comis de Breivik: 76 de morţi – dintre care 68 ucişi pe insula Utoya, iar 8 în atacul cu bombă din Oslo.

Cele mai citite

Institutul Național de Administrație oferă inteligență artificială pentru prefecți și subprefecți

Institutul Național de Administrație (INA) și-a lansat oferta programelor de formare profesională pentru anul 2024, primele module noi fiind cele despre utilizarea inteligenței artificiale. INA...

Declarațiile selecționerului Edward Iordănescu înaintea amicalului România – Columbia

Înaintea partidei amicale dintre România și Columbia, care se va disputa în această seară la Madrid, selecţionerul Edward Iordănescu a afirmat că doar ridicându-şi...

Poşta Română a obţinut un profit de 12 milioane de lei în 2023

Poşta Română a obţinut un profit de 12 milioane de lei în 2023, iar cifra de afaceri a ajuns la 1,6 miliarde de lei,...
Ultima oră
Pe aceeași temă