14.6 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăInternaționalFOTO. Concerte pentru toate gusturile în centrul Sibiului

FOTO. Concerte pentru toate gusturile în centrul Sibiului

Artiștii vor urca, pe 8 și 9 iulie, pe scena din Piața Mare a Sibiului la Festivalul Tribuna Music & More II.

Centrul Sibiului se va transforma într-o scenă de mari dimensiuni, unde, în zilele de 8 și 9 iulie, vor avea loc concerte pentru toate gusturile. Unii dintre cei mai buni artiști români vor participa la această sărbătoare, care marchează și aniversarea cotidianului „Tribuna“, condus odinioară de Ioan Slavici și care este azi partenerul local al „României libere“.

Pe 8 iulie, de la ora 20.00, pe scena din Piața Mare vor urca Dinu Iancu Sălăjanu şi orchestra sa, dar şi veteranii Ansamblului Cindrelul – Junii Sibiului. „Spectacolul din 8 iulie va fi o experienţă atât pentru mine, cât şi pentru publicul spectator, pentru că îmi doresc să mă cunoască mai bine – şi eu să îi cunosc mai bine pe sibieni – deci va fi un spectacol interactiv în care ne vom bucura cu toţii de  muzică, împreună! Vă aştept cu drag!“, spune Dinu Iancu Sălăjanu. Artistul mărturiseşte că Sibiul îi place foarte mult.

„Am concertat de foarte multe ori în Sibiu, unde am găsit întotdeauna un public iubitor de mu-zică, public cunoscător şi dornic de spectacole de calitate.  De multe ori  m-am gândit unde mi-ar fi plăcut să trăiesc în România dacă ar fi să mă mut din oraşul natal….  Răspunsul a fost, de fiecare dată, Sibiu. De ce? La Sibiu, oraşul din inima ţării, m-am simţit întotdeauna ca acasă, am câţiva prieteni foarte apropiaţi aici, iubesc arhitectura oraşului şi viaţa lui culturală intensă“, a mai spus iubitul interpret de muzică populară.

Silvia Macrea: Ne bucurăm să fim în fiecare an alături de „Tribuna“

Cotidianul „Tribuna“ organizează, din anul 2014, în fiecare vară un festival pentru sibieni. Şi de atunci Junii Sibiului şi Silvia Macrea au fost printre cei mai apreciați invitați. Dacă în primul an festivalul a făcut parte din proiectul „Tribuna – împreună din 1884“, anul trecut cotidianul sibian a organizat Festivalul Tribuna Music & More, ajuns astfel la a doua ediţie cu această denumire.

„Ca în fiecare an, vom sărbători alături de Tribuna. Dacă în primul an al festivalului Tribunei am fost prezenţi cu Ansamblul Cindrelul – Junii, anul trecut cu tineretul, cu Ceata Junilor, anul acesta va fi prezentă în spectacolul Tribunei generaţia de veterani ai Junilor Sibiului“, spune Silvia Macrea, coregraful Ansamblului Profesionist Cindrelul – Junii Sibiului şi directorul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale „Cindrelul – Junii“ Sibiu.

Nu vor lipsi nici soliştii Viorica Telcean, Sergiu Cipariu, Marcel Părău, Nelu Albu şi Traian Stoiţă. Acesta din urmă va fi şi prezentatorul spectacolului. „Mă bucur că Tribuna reuşeşte să se aniverseze în fiecare an alături de sibieni. Împreună cu Dinu Iancu Sălăjanu, cu soliştii şi veteranii Ansamblului Cindrelul – Junii Sibiului, invit toţi sibienii să petreacă în ritmurile muzicii populare“, a mai spus Silvia Macrea.

Smiley: „Ne vedem pe 9 iulie să facem show, să ne bucu-răm de muzică bună şi de vară!“

Smiley, Lora şi Mihail vor urca pe scena Festivalului Tribuna Music & More, programat pe 9 iulie 2016, la ora 20.00, în Piaţa Mare din Sibiu. Smiley mărturiseşte că de fiecare dată experienţa de la Sibiu este diferită. „Abia aştept să mă reîntorc la Sibiu, de fiecare dată e o experienţă nouă, sunt alte emoţii pe care sunt fericit să le trăiesc. Ne vedem pe 9 iulie să facem show, să ne bucurăm de muzică bună şi de vară!“, spune Smiley.

Smiley este unul dintre cei mai prolifici artişti din România. A cucerit inimile publicului cu trupa Simplu, alături de care a lansat cinci albume premiate cu Discul de Aur, după care artistul s-a îndreptat către o carieră solo.

Până în prezent a lansat trei albume solo: „În lipsa mea“ (2008), „Plec pe Marte“ (2010) şi „Acasă“ (2013), în care a investit pasiunea sa pentru muzică şi a jonglat, ca un adevărat acrobat, cu diferite stiluri muzicale: de la pop, soul, funk, la R’n’B şi hip-hop. Rezultatul s-a văzut în aprecierea primită din partea publicului, în milioanele de vizualizări ale videoclipurilor şi în hit-urile care au atins poziţii fruntaşe în topurile muzicale.

Realizările sale muzicale i-au adus numeroase premii în ţară, iar în 2013 valoarea sa ca artist a fost confirmată şi la nivel european, prin distincția „MTV Europe Music Award for Best Romanian Act“.

Lora: „Sibiul este un oraş minunat, îl consi-der unul dintre locurile de suflet foarte dragi mie“

Şi Lora se bucură să vină în faţa publicului din Sibiu. „Sibiul este un oraş minunat, îl consider unul dintre locurile de suflet foarte dragi mie. Oameni calzi, buni, un public extraordinar de fiecare dată. Abia aştept să reîntâlnesc acest public pe data de 9 iulie la Festivalul Tribuna Music & More, ne vom distra şi vom cânta împreună la acest eveniment deosebit cu o încărcătură istorică aparte“, a declarat Lora. Cântăreaţa de muzică pop-dance de top, fotomodel, jurată în cadrul concursului Next Star şi vedetă de televiziune, a făcut parte din formaţia Wassabi înainte de a-şi începe cariera solo.

Pe 1 aprilie 2009, Lora s-a retras din formaţie, pentru a continua o carieră solo. După 8 luni, Lora a participat la selecţia naţională pentru Eurovision cu piesa „Come Along“, interpretată în duet cu Sonny Flame. „Come Along“ a obţinut 10.000 de voturi, dar insuficiente pentru a reprezenta România la concurs, clasându-se pe poziţia a şaptea.

Spre sfârşitul lui 2010, cântăreaţa începe o colaborare cu Adrian Sînă, liderul fostei formaţii Akcent. Cei doi lansează piesa „My Passion“, ce s-a bucurat de succes nu doar în România, ci şi în afara ţării.

Mihail: „Oameni frumoşi, energie faină şi pozitivă“

Artistul Mihail promite surprize, melodii în trei limbi diferite şi multă distracţie: „Sibiu, ne vedem cu drag pe 9 iulie, abia aştept să vă văd, am fost o dată la voi şi chiar mi-a plăcut mult de tot: oameni frumoşi, energie faină şi pozitivă. O să vă cânt în română, engleză, rusă, va fi o surpriză“.

Mihail Sandu, absolvent al Universităţii de Artă şi Design din Cluj-Napoca, şi-a dedicat cea mai mare parte a timpului pasiunilor dezvoltate pe par-cursul vieţii: muzica, pictura, fotografia şi graphic design-ul. Dar muzica a fost întotdeauna principalul său punct de focalizare.

A studiat pianul timp de șapte ani, de la vârsta de 9 ani, după care şi-a îndreptat atenţia şi spre chitară. A făcut cinci ani de pictură și a absolvit Şcoala de Arte la vârsta de 16 ani. A câştigat diverse premii la concursuri de natură artistică la nivel na-ţional şi internaţional. În aprilie 2014, a lansat primul său videoclip la piesa „Dans Nocturn“. Proiectul Tribuna Music&More II este cofinanţat de Primăria Municipiului Sibiu şi Consiliul Local Sibiu.  

Cotidianul „Tribuna“ organizează, din anul 2014, în fiecare vară un festival pentru sibieni.

Cele mai citite

Prezentarea „Cinematografia românească azi” susținută de cineastul Liviu Carmely și proiecția filmului „Povestea unui pierde-vară” la ICR Tel Aviv

Institutul Cultural Român a organizat și găzduit, în data de 18 aprilie, prezentarea „Cinematografia românească azi” susținută de cineastul israelian de origine română Liviu...

SRI va gestiona sistemul informatic al ANAF

Proiectul de lege privind gestionarea sistemului informatic al ANAF de către SRI a primit un raport favorabil din partea comisiilor de specialitate și se...

Dan Podaru candidează din partea PER la funcția de primar al sectorului 1

Fostul consilier local Dan Podaru va fi candidatul Partidului Ecologist Român pentru funcția de primar al sectorului 1, după ce formațiunea sa politică, Alianța...
Ultima oră
Pe aceeași temă