8.9 C
București
joi, 18 aprilie 2024
AcasăInternaționalFOTO: Alain Delon, invitat la TIFF, unde va primi Premiul de Excelență:...

FOTO: Alain Delon, invitat la TIFF, unde va primi Premiul de Excelență: Sunt încântat că în public sunt mai multe femei decât bărbaţi. Fanele i-au strigat: „Je t’aime!”

Actorul francez Alain Delon a fost prezent, vineri seară, în Piaţa Unirii din Cluj-Napoca, la proiecția specială în cadrul TIFF a filmului „Afacerea Pigot”, pe care l-a regizat, informează Mediafax.

Alain Delon (81 de ani), care se află pentru prima oară în România, a sosit, vineri seară, în Piaţa Unirii din Cluj-Napoca pe covorul roşu, alături de preşedintele TIFF, Tudor Giurgiu, şi a urcat pe scenă, unde a salutat publicul şi a fost aplaudat.

„Sunt foarte fericit să fiu aici şi am să vă spun de ce. Sunt fericit pentru că în seara asta v-am adus soarele şi cu asta mă pot mândri. Filmul <<Afacerea Pigot>> este primul film pe care l-am produs, regizat şi interpretat. Este important că astăzi îl putem vedea în aer liber, pentru că dacă ar fi fost vremea de ieri l-am fi văzut într-o sală. Mulţumesc pentru invitaţia de a fi aici şi sunt foarte fericit şi foarte mândru. Sunt încântat că în public sunt mai multe femei decât bărbaţi. O să rog femeile să rămână aici pentru că trebuie să ştiţi că nu sunt gay”, a spus Alain Delon.

 După ce a susţinut discursul, Alain Delon a părăsit Piaţa Unirii, iar multe dintre spectatoarele prezente i-au strigat „Alain, je t’aime”. La proiecţia filmului „Afacerea Pigot” au asistat peste 2.500 de spectatori.

Alain Delon va primi, sâmbătă, în cadrul galei de închidere a TIFF programată la Teatrul Naţional din Cluj-Napoca, Premiul de Excelenţă.

Cele mai citite

Iranul continuă ameninţările: Suntem gata să ne lovim inamicii cu avioane supersonice rusești

Prim-ministrul Benjamin Netanyahu la începutul şedinţei cabinetului: „ Vin acum de la întâlnirile cu miniştrii de externe din Marea Britanie şi Germania. Aseară am vorbit...

Iranul continuă ameninţările: Suntem gata să ne lovim inamicii cu avioane supersonice rusești

Prim-ministrul Benjamin Netanyahu la începutul şedinţei cabinetului: „ Vin acum de la întâlnirile cu miniştrii de externe din Marea Britanie şi Germania. Aseară am vorbit...

Belgia și Cehia vor ca UE să dea noi sancțiuni împotriva influenței Rusiei în viitoarele alegeri europene

Belgia şi Cehia cer ca Uniunea Europeană să adopte noi sancţiuni pentru a contracara influenţa Rusiei în viitoarele alegeri europene, după ce mai multe...
Ultima oră
Pe aceeași temă