15.4 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăInternaționalCovent Garden se mută la Opera din Bucureşti

Covent Garden se mută la Opera din Bucureşti

Producţia „Faust”, cu Angela Gheorghiu drept Margareta, va fi transmisă în direct de la Covent Garden din Londra, pe 28 septembrie, ora 21.00 la Sala Mare a Operei Naţionale Bucureşti.

Pentru prima dată în România iubitorii muzicii clasice vor urmări live, prin satelit, în condiţii HD (high definition), spectacolul „Faust” care se desfăşoară la Opera Regală din Londra (Royal Opera House – Covent Garden). Opera compusă de francezul Charles Gounod are la bază drama omonimă scrisă de Goethe şi se numără printre spectacolele de excepţie ale prestigiosului teatru liric londonez.

Evenimentul va prilejui întâlnirea cu una dintre cele mai valoroase voci lirice ale lumii, Angela Gheorghiu, care o interpretează pe Margareta, alături de Vittorio Grigolo (Faust) şi de René Pape (Mefisto).

Transmisiunea spectacolului se va realiza şi la Timişoara, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Eugen Todoran”. Biletele de 45 de lei se pot achiziţiona la casa de bilete a ONB, respectiv la Cinema Timiş, pentru Timişoara.

Transmisiunea în direct a determinat schimbarea datei „Licitaţiei Anuale de Impresionism şi Postimpresionism Românesc”, organizată de Artmark, pentru 29 septembrie, ora 19.30.  

Cele mai citite

Naomi, cea mai cunoscută cântăreață transgender din România, a murit la vârsta de 47 de ani

Naomi, una dintre cele mai emblematice figuri transgender din România, s-a stins din viață la vârsta de 47 de ani. Ea a fost spitalizată...

VIDEO. “Am început să am psihoze”. Cuplul din showbiz care s-a despărțit după patru ani de relație

Una dintre cele mai cunoscute influencerițe din România a făcut marele anunț: s-a despărțit de iubitul ei. Marilu Dobrescu și Iustin Petrescu au făcut...

Naomi, cea mai cunoscută cântăreață transgender din România, a murit la vârsta de 47 de ani

Naomi, una dintre cele mai emblematice figuri transgender din România, s-a stins din viață la vârsta de 47 de ani. Ea a fost spitalizată...
Ultima oră
Pe aceeași temă