15 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăInternaționalCopilăria în comunism

Copilăria în comunism

Azi, începând cu ora 11.00, va avea loc, în Sala „Aurelian Sacerdoțeanu“ a Arhivelor Naţionale, prelegerea cu tema „Propaganda pentru copii și generația cu cheia de gât“, susținută de către istoricul și publicistul Simona Preda, autoare a volumului „Patrie română, țară de eroi“, publicat recent la Editura Curtea Veche.

Cu această ocazie, Simona Preda propune o călătorie imaginară, în care ascultătorul se regăsește din nou cu cravata la gât și salutând cu mâna la tâmplă pionierește, însă de această dată din ipostaza de martor al finalului unui regim ce a încercat să manipuleze ființa umană încă de la cele mai fragede vârste. Se va povesti despre ce anume a presupus generația cu cheia de gât, cine au fost reprezentanții ei, care au fost dezideratele politicului de la aceasta și despre modelele de om nou propuse, respectiv pionierii și șoimii patriei. Vor fi decriptate mecanismele propagandei comuniste, strategiile de manipulare pe care le-a presupus formarea omului nou – membru al societății socialiste multilateral dezvoltate, se va discuta despre educația patriotică și despre practica agricolă.

Între „Pif“ și „Cutezătorii“

Ne vom aminti, de asemenea, despre festivalul național „Cântarea României“, se va da din nou startul „Daciadei“ pentru că „Suntem nepoți de daci și de romani“, pentru că ne pregăteam pentru grandioasa acțiune de masă intitulată „Tot înainte!“, pentru că, în fond, trăiam într-o „Patrie română, țară de eroi!“ și ne aflam și într-o permanentă „Întâlnire cu legenda“! Eram martorii și protagoniștii unui spectacol, iar ideea festivistă legată de momentele trecutului constituia în sine o punte către prezentul glorios. Trebuia să fim recunoscători zi de zi că trăiam într-un timp al superlativului, al realizărilor, al desăvârșirii tuturor acțiunilor și proiectelor trecute – spune istoricul Simona Preda.

La întâlnirea de la Arhivele Naționale, se va analiza lucid și critic despre cum am fost educați să facem liniște și să nu ieșim din rând, despre cum ne scriam lecțiile la lampa cu gaz și uneori tremuram de frig în apartamente, însă avem dreptul și la nostalgie, în fond este un apel la memorialistică, supunem discuției o perioadă trăită, cu emoții, temeri și vise.  Vom vorbi despre copilărie, despre farmecul ei și despre ce se petrecea în fața blocului, în jurnale și în imaginația noastră. Am fost generația cu cheia la gât, am crescut cu “Cireșarii“, am alergat pe plajele din Năvodari, am avut clasoare, ne-am uitat la diafilme, ne scriam bilețele, jucam „Nu te supăra, frate!“, umpleam sifoane și trăgeam cu ochiul la “Pif“ deși eram abonați la “Cutezătorii“. Și tot noi eram cei care promiteam oficial că „în anul 2000, când nu vom mai fi copii…“  

Cele mai citite

FINS: numărul tinerilor participanți la IUF, interesați de finanțarea studiilor, a crescut anul acesta cu 30%

FINS a înregistrat anul acesta o creștere de 30% în rândul tinerilor interesați de finanțare pentru studiile în străinătate, în cadrul participării la IUF...

Spitalul Obregia din București va avea o Secţie clinică de psihiatrie pediatrică

O Secţie clinică de psihiatrie pediatrică urmează să fie realizată la Spitalul Obregia, în baza unui protocol de colaborare încheiat între Administraţia Spitalelor şi...

Lukașenko acuză Occidentul și opoziția de un atac cu drone pornit din Lituania

Serviciul de securitate din Belarus a susținut joi că a dejucat un atac asupra capitalei Minsk cu ajutorul unor drone lansate din Lituania, a...
Ultima oră
Pe aceeași temă