13.1 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăInternaționalCele mai bune urmăriri din istoria filmului (I)

Cele mai bune urmăriri din istoria filmului (I)

Accelerări spectaculoase, scrâșnete de frână, viraje pe două roți: iată cele mai frumoase momente din cinematografie în care mașinile au vorbit.

Duel (1971)

Turnat în doar 16 zile, acest film de televiziune nu e doar una dintre capodoperele lui Spielberg, ci și o demonstrație a principiului „less is more”. Și ca durată – a trebuit ca regizorul să-i mai adauge ulterior 16 minute pentru a ajunge la 90 și a putea rula în cinematografe -, și ca economie de personaje. De fapt, mașina – în cazul nostru, un camion-cisternă de mare tonaj, cu 16 roți – este eroul negativ, căci din șoferul ei se văd doar cizmele de cowboy și palmele de pe volan. Nu întâmplător, dintre toate modelele de camion care i s-au propus, Spielberg a ales unul a cărui cabină semăna cu un chip omenesc. De altfel, regizorul a povestit că el a făcut, de fapt, un film cu Godzilla, dar a înlocuit monstrul cu un  camion. Urmărirea durează mai bine de o oră și, după ce o vezi, devii mult mai precaut la depășirea tirurilor.

Bullit (1968)

În rolul unui locotenent de poliție, Steve McQueen – care a fost un  mare pasionat de curse auto – urmărește doi criminali. Două dintre cele mai frumoase modele care au existat vreodată sunt parte din această poveste: Ford Mustang GT și Dodge Charger. Există și o gradație bine pusă în scenă: la început are loc o pândă pe celebrele străzi în pantă din San Francisco, apoi o urmărire cu salturi ca de delfini, până ce se iese în autostradă, totul culminând cu o explozie.

Timp de aproape 10 minute, pe ecran nu se rostește un singur cuvânt: se aude numai dialogul mașinilor, urletul motoarelor, scârțâitul frânelor și focuri de armă. Deși regizorul Peter Yates dorea ca urmărirea să se poarte la viteze de maximum 130 kilometri pe oră, în anumite momente s-a ajuns până la 180 kilometri pe oră. Au fost necesare trei săptămâni de filmare. Ca în cursa pe motocicletă din „The Great Escape“ (1963), Steve McQueen nu a fost dublat decât în momentele cele mai periculoase.

To Live and Die in L.A. (1985)

Am mai scris despre acest film, pentru că este un thriller atât de bun, dar și atât de puțin cunoscut! Urmărirea de mașini a fost filmată aproape ultima, în ideea că, dacă vreunuia dintre actorii principali i s-ar fi întâmplat ceva, să nu trebuiască să fie înlocuit pentru terminarea filmului. Au fost necesare șase săptămâni doar pentru această secvență, care te ține cu sufletul la gură. Cu mulți ani înaintea lansării seriei „Need for Speed”, senzația pe care ți-o creează este că te afli în interiorul unui astfel de joc, accelerând și rotind volanul, țintă a împușcăturilor.

Toate calculatoarele lumii nu vor putea vreodată genera vârtejul de senzații al acestei scene care durează aproximativ 8 minute. Interpretul rolului principal, William Petersen, chiar a condus în multe dintre scene, iar reacțiile de frică ale colegului său, aflat în mașină (John Pankow), nu sunt simulate: acesta era terifiat de viteza cu care se mergea. Urmărirea se poartă printr-un șantier de construcții, pe poduri, printre camioane, pe brațe de autostradă, peste garduri, pe terasamente și pe albia de beton a unui canal secat, prin tuneluri. Parcă simți praful încins și mirosul șinelor ferate, iar mișcarea camerei este superbă. Punctul culminant este finalul, când personajul interpretat de Petersen gonește împotriva sensului de trafic, pe o autostradă aglomerată. Friedkin a povestit că și-a amintit cum, cu douăzeci de ani în urmă, adormise la volan și se trezise pe sensul opus, iar senzația aceea fusese incredibil de intensă. Pentru a mai adăuga un „efect de haos”, regizorul a organizat totul ca și cum în State s-ar circula ca în Anglia, anume pe partea din stânga a șoselei. 

Următorul episod al acestei serii va fi publicat în ediția de marți, 5 iulie 2016.

Cele mai citite

Părerea românilor despre cazinourile pe bani reali

În momentul de față se discută foarte mult la nivel național despre cazinouri și platforme care oferă jocuri pe bani reali. Operatorii de jocuri...

PAOK-ul lui Răzvan Lucescu, eliminată din Conference League! Echipele calificate în semifinalele competiției

PAOK Salonic, echipă antrenată de românul Răzvan Lucescu, a ratat calificarea în semifinalele Conference League, după ce a fost învinsă de pe teren propriu...

Anunț de ultimă oră al Federaţiei Germane de Fotbal! Ce se întâmplă cu selecționerul Julian Nagelsmann

Federaţia Germană de Fotbal (DFB) a anunțat că i-a prelungit contractul selecționerului Julian Nagelsmann până în anul 2026. „Este o decizie care vine din suflet....
Ultima oră
Pe aceeași temă