10 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăInternaționalGala premiilor Oscar are loc în ziua în care s-a născut singurul...

Gala premiilor Oscar are loc în ziua în care s-a născut singurul regizor român nominalizat la trofeul râvnit de toată lumea

Gala Premiilor Oscar 2017 are loc chiar în ziua în care s-a născut un român, de altfel, singurul care a fost nominalizat la premiile Oscar la categoria cel mai bun regizor.

Gala Premiilor Oscar 2017 are loc chiar de ziua de naștere a lui Jean Negulesco (numele său real este Ioan Negulescu), singurul regizor român nominalizat la premiile Oscar.

Născut în Craiova, la 26 februarie 1900, Negulesco a cochetat iniţial cu pictura, ajungând la Paris şi fiind prieten cu Brâncuşi, Modigliani şi Tzara. În 1927 s-a căsătorit şi s-a mutat în SUA, în New York, apoi în Los Angeles.

El a devenit asistent de regie, apoi şi-a încercat forţele ca regizor principal. În 1941 a fost desemnat să regizeze pelicula “Şoimul maltez”, cu Humphrey Bogart în rolul principal, dar a fost înlocuit, după doar două luni, cu faimosul John Houston.

Negulesco a reuşit, totuşi, ca în 1948 să fie nominalizat la Oscar, la categoria “cel mai bun regizor”, cu filmul “Johnny Belinda”. Nu a câştigat, dar a avut satisfacţia de a o vedea pe interpreta rolului principal din pelicula lui, Jane Wyman, triumfând drept “cea mai bună actriţă”.

Românul a simțit faima în 1953, cu filmul “How To Marry a Millionaire”, ce a avut-o în rol principal pe Marylin Monroe. Printre cele mai celebre filme ale sale se numără Singapore Woman (1948), Johnny Belinda (1948), Titanic (1953),  Three Coins in the Fountain (1954).

Negulesco a murit pe 18 iulie 1993, în Spania, la Marbella, răpus de un atac de cord. În necrologul dedicat regizorului român, cei de la The Independent l-au trecut pe Negulesco pe aceeași listă cu marii regizori ai epocii de aur de la Hollywood – Zinnemann, Kazan, Wilder, Mankiewicz, Huston – care au transformat cinematografia americană.

Cele mai citite

Inovație pe piața muncii: munca fără contract

Ministerul Muncii a anunţat că orice persoană cu vârsta de cel puţin 16 ani va putea să câştige bani în plus. Va putea face...

De ce să montezi panouri fotovoltaice acasă?

În condițiile în care prețurile energiei electrice au crescut vertiginos în ultimii ani, fiind din ce în ce mai impredictibile, te întrebi justificat: ce...

Protejarea pădurilor din Ilfov este piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov

Înscrisă ca amendamente la noul Cod Silvic, protejarea pădurilor din Ilfov împotriva exploatărilor comerciale, piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov, a fost...
Ultima oră
Pe aceeași temă