10.2 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăInternaționalBienala de la Veneţia, prin ochii curatorilor

Bienala de la Veneţia, prin ochii curatorilor

Duminică, 15 noiembrie, ora 17.00, în Librăria Humanitas de la Cișmigiu, vom afla cum a fost cea de-a 56-a ediție a Bienalei de la Veneția de la Philippe van Cauteren, Diana Marincu și Mihai Pop, trei dintre curatorii expozițiilor selectate anul acesta în pavilioanele naționale.

Să fii curatorul unui pavilion național în cadrul Bienalei de la Veneția nu e puțin lucru în lumea artei. Despre munca din spatele unei astfel de reprezentări ne vorbește Philippe van Cauteren, director artistic al S.M.A.K. Ghent (Belgia), care a lucrat ca publicist și curator independent în Germania, Mexic, Chile și Brazilia. În 2002 a fost curatorul primei bienale Ceará América în Fortaleza (Brazilia), a co-curatoriat Pavilionul Belgiei la Bienala de la Veneția din 2013 și este curatorul Pavilionului Irakului în 2015. Tot în acest an, curatoarea Diana Marincu a realizat „Inventing the Truth“, proiect care reprezintă, la rândul său, România la cel mai important eveniment artistic al lumii, cu o selecție inspirată de artiști emergenți. Li se alătură Mihai Pop, care a fost comisar al Pavilionului României în 2007, iar în 2015 este curatorul aceluiași pavilion cu proiectul Adrian Ghenie – „Darwin’s Room ». Discuția va fi moderată de Corina Șuteu, coordonator general “Darwin’s Room“.

 Un al doilea subiect al discuției va fi legat de apariția albumului „Adrian Ghenie – Darwin’s Room“, publicat recent la editura Humanitas, care cuprinde reproduceri ale picturilor lui Adrian Ghenie și texte critice, interviuri și reacții din presa internațională. Printre intervențiile teoretice din album se află și cea a lui Mihai Pop, curatorul împreună cu care Adrian Ghenie a înființat galeria Plan B în Cluj și alături de care și-a construit traseul internațional. Poate fi citită, de asemenea, o scrisoare a lui Philippe van Cauteren, care în 2012 a prezentat la S.M.A.K. Ghent o expoziție personală a lui Adrian Ghenie, în care curatorul analizează formele în care artistul se plasează în propria pictură. 

Irakul este în 2015 la prima participare la Bienala de la Veneția, dar Philippe van Cauteren, curatorul pavilionului și cel care a fost și în spatele inițiativei de a căuta artiști irakieni reprezentativi, vine cu o însemnată experiență internațională. Este un pavilion care explorează un spațiu național și care îl deschide către piața internațională de artă. Pe de altă parte, Mihai Pop îl aduce în expoziția din pavilionul principal al României pe Adrian Ghenie, care este printre cei mai apreciați artiști contemporani ai lumii. Așa cum sugerează și Adrian Ghenie, pe lângă eticheta obișnuită, de cel mai important eveniment internațional în arta contemporană, Bienala de la Veneția a fost pentru el un bun instrument de a verifica această poziționare. „Se zice că dacă vrei să faci pavilionul unei țări, nu poți să te duci cu o expoziție de pictură, trebuie să faci ceva complex, pictura e mult prea tradițională. (…) Într-un fel, tot circuitul în care am mers până acum are ceva de vitro, un soi de cocon pe care ți-l confecționezi. Devine confortabil. Bienala nu e confortabilă.“   

Cele mai citite

„El Clasico”, decis în prelungiri! Golul lui Jude Bellingham o duce pe Real Madrid aproape de un nou titlu

Real Madrid este foarte de a-și adjudeca al 36-lea titlu din istorie după ce s-a impus cu scorul de 3-2 în marele derby contra...

Șeful serviciului israelian de informații militare a demisionat, ca efect al atacului Hamas din 7 octombrie

Șeful serviciului de informații militare din armata Israelului (IDF), Aharon Haliva, a demisionat, în contextul anchetei asupra atacului Hamas asupra Israelului, din 7 octombrie...

Minaur Baia Mare, eșec drastic în turul semifinalei Cupei EHF

Minaur Baia Mare a pierdut prima manșă a semifinalei din EHF European Cup, disputată în deplasare, cu echipa islandeză Valur Reykjavik, cu scorul de...
Ultima oră
Pe aceeași temă