6.9 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăInternaționalAcademia Română: Stingerea din viaţă a lui Sergiu Nicolaescu ne îndoliază sufletele

Academia Română: Stingerea din viaţă a lui Sergiu Nicolaescu ne îndoliază sufletele

Comunitatea academică a primit cu întristare vestea stingerii din viaţă a regizorului şi actorului Sergiu Nicolaescu, nume de referinţă în cinematografia contemporană românească, spune Academia Română, într-un comunicat remis Mediafax.

“De neuitat sunt filmele sale începând cu ‘Dacii’, multe fiind excelente contribuţii la genurile artei cinematografice. Rămân în memoria cinefililor filme ca ‘Ciuleandra’, ‘Orient Expres’, ‘Supravieţuitorul’, ‘Triunghiul morţii’, ‘Viraj periculos’, ‘Felix şi Otilia’, ‘Mihai Viteazul'”, mai spune Academia Română.

Potrivit Academiei, “au fost admirate deopotrivă talentul, creativitatea şi dăruirea care l-au impus în conştiinţa spectatorilor şi criticilor de specialitate, fiind considerat cel mai prolific şi de succes regizor român”. “Omul de film, începând cu decembrie 1989, a fost dublat şi de un om politic apreciat”, se spune în comunicat.

“Stingerea din viaţă a lui Sergiu Nicolaescu ne îndoliază sufletele şi amintirea lui rămâne neştearsă”, mai spune Academia Română.

Sergiu Nicolaescu a decedat joi, la ora 8.20, în urma complicaţiilor cardiace şi pulmonare severe, care nu au răspuns la tratamentul intensiv aplicat, a anunţat Spitalul Elias, unde regizorul era internat din 26 decembrie 2012 şi recent fusese operat de peritonită.

Citeşte şi Trupul neînsufleţit al lui Nicolaescu, DEPUS la Cercul Militar Naţional

Ce lasă în urmă Sergiu Nicolaescu

Cineastul Sergiu Nicolaescu, decedat la vârsta de 82 de ani, a strâns, la capătul unei cariere de peste 40 de ani, o colecţie impresionantă de peste 60 de filme în care a îmbrăcat, pe rând sau, uneori, chiar în acelaşi timp, haina de regizor, scenarist şi actor, cu o abilitate neobişnuită.

Trupul neînsufleţit al lui Sergiu Nicolaescu a fost depus vineri, la ora 9.45, la Cercul Militar Naţional din Bucureşti, unde începând cu ora 12.00, sute de persoane şi-au luat rămas bun de la cunoscutul regizor. La Cercul Militar Naţional se află şi soţia regizorului, Dana Nicolaescu.

Printre cei care i-au adus un ultim omagiu regizorului Sergiu Nicolaescu, vineri, la Cercul Militar Naţional, s-au numărat premierul Victor Ponta, actorii Cătălina Grama (Jojo), Mihai Mălaimare, Sebastian Papaiani şi Doru Ana, regizorii Ioan Cărmăzan şi Geo Saizescu, muzicianul Damian Drăghici, ministrul Culturii, Daniel Barbu, ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlăţean, ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa, preşedintele-director general al Televiziunii Române, Claudiu Săftoiu, deputatul Petre Roman, senatorii Ecaterina Andronescu şi Georgică Severin, prinţesa Lia, dar şi un grup de cascadori şi mai mulţi revoluţionari.

Pe de altă parte, numeroase coroane cu flori au fost trimise la Cercul Militar Naţional de Administraţia Prezidenţială, Camera Deputaţilor, guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, primarul Capitalei, Ministerul Culturii, Televiziunea Română, dar şi de prieteni şi apropiaţi ai regizorului.

Prietenii şi colaboratorii lui Sergiu Nicolaescu, precum şi toţi cei care doresc să îşi ia rămas bun de la unul dintre cei mai mari regizori şi actori ai României sunt aşteptaţi la Cercul Militar Naţional pentru un ultim omagiu, vineri, până la ora 00.00, şi sâmbătă, între orele 08.00 – 10.00.

Familia lui Sergiu Nicolaescu “solicită decenţă şi discreţie tuturor celor care doresc să se încline pentru ultima dată în faţa maestrului”.

Trupul neînsufleţit al regizorului Sergiu Nicolaescu va fi incinerat sâmbătă, la ora 12.00, la crematoriul Vitan Bârzeşti din Bucureşti, au declarat joi, pentru Mediafax, reprezentanţi ai municipalităţii. Potrivit surselor citate, incinerarea va avea loc în cadru restrâns, nefiind permis accesul presei. Reprezentanţii municipalităţii au precizat că a fost stabilită ca oră de incinerare ora 12.00, însă familia regizorului poate solicita schimbarea acesteia.

Sergiu Nicolaescu va fi incinerat conform propriei dorinţe exprese, respectată de soţia acestuia.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă