Inedit. Spectacol de teatru-documentar „Între două pastile“


Pornind de la experienţa creatoarei Cinty Ionescu cu depresia, dar experiențele multor oameni pe care aceasta i-a intervievat, „Între două pastile“ este un spectacol de teatru multimedia care îmbină dramatizări ale unor poveşti adevărate cu fragmente din interviuri, cu momente filmate şi trăite în spital şi cu elemente de realitate augmentată, folosită pentru prima dată într-un spectacol de teatru din România.

Premiera spectacolului are loc la POINT în cadrul Festivalului One World ​Romania. În cadrul aceluiaşi festival, pe 21 martie va avea loc la MNAC Bucharest un eveniment-instalaţie cu elemente din spectacol. 

Actorii Letiția Vlădescu şi Conrad Mericoffer interpretează şase pastile teatrale inspirate din mărturiile celor care au avut curajul şi generozitatea să împărtăşească experienţa lor. Poveştile, dramatizate de Maria Manolescu, sunt intercalate cu momente video ce redau experienţa video-designerului Cinty Ionescu din timpul episodului ei depresiv, episod care a dus, de altfel, la naşterea acestui spectacol. Aces­te momente sunt completate de un sound-design manipulat în timp real de producătorul muzical Randomform. 

Spectacolul „Între două pastile“ abordează tematica depresiei dintr-o perspectivă performativă completată de tehnologii multimedia experimentale dezvoltate de Augmented
Space Agency: capturi 3D, motion-tracking și interactivitate în timp real, transpuse în realitatea augmentată.

Experimentul cuprinde și o instalație digitală, în cadrul evenimentului de deschidere a Festivalului One World  România (21 martie, MNAC), ce (re)prezintă o scenă alternativă a spectacolului, oferind o experiență imersivă și interactivă fiecărui spectator în
parte.   

Comentarii

Ultima ora

anunturi mica publicitate
Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te pentru a primi cele mai importante titluri pe e-mail.

Copyright © 2014. Toate drepturile rezervate RomaniaLibera.ro

Dezvoltat de Bluebay Design