De curând, s-a aflat la Bucureşti unul dintre cei mai importanţi istorici care au studiat comunismul: Stephane Courtois. Acesta şi-a pus în cap toată floarea stângii vest-europene, în special pe compatrioţii săi, comuniştii francezi, când a publicat lucrarea „Cartea neagră a comunismului.”
Poposind la Bucureşti în drumul spre Sighet, el fiind rectorului Şcolii de vară organizate an de an de către Fundaţia Academia Civică la Memorialul Victimelor Comunismului şi Rezistenţei, Stephane Courtois şi-a prezentat noua carte apărută la Editura Polirom, „Comunism şi totalitarism”.
Istoricul a vorbit cu un umor amar despre „genialul” Stalin care, din nefericire pentru omenire, şi-a pus perfect în aplicare planul diabolic de instituire a comunismului ca sistem de anvergură mondială. „Ar fi fost mai bine pentru omenire ca Stalin să fi fost un idiot, lumea ar fi scăpat mai ieftin şi sistemul acesta criminal s-ar fi prăbuşit demult. Din păcate, însă, iată că şi astăzi, la atâta vreme de la moartea lui Stalin, comunismul încă există”.
„Onoarea pierdută a stângii occidentale”
În cartea „Comunism şi totalitarism”, istoricul francez explică, printre altele, cât de dificil este şi azi să convingi stânga occidentală să recunoască crimele comunismului şi la ce concluzii aberante a ajuns Partidul Comunist Francez în încercare de a pleda „nevinovat” în procesul moral intentat dragii lor ideologii. Când, la sugestia lui Courtois şi a disidentului rus Vladimir Bukovski, deputatul suedez Goran Lindblad a prezentat în Consiliul Europei un raport prin care atrăgea atenţia asupra faptului că se ştie şi se vorbeşte prea puţin de crimele comunismului şi că ar trebui ca toate partidele comuniste de azi să reexamineze istoria şi să condamne ororile din trecut, s-a declanşat un adevărat scandal. Şeful Partidului Comunist Grec a afirmat nici mai mult, nici mai puţin decât că: „Consiliul Europei a declarat război clasei muncitoare”. Dar de departe cel mai mare tapaj l-a făcut Partidul Comunist Francez care a emis nişte afirmaţii absolut aiuritoare, după cum arată Stephane Courtois în capitolul „Onoarea pierdută a stângii occidentale”:
„Partidul Comunist Francez (PCF) a criticat mai întâi afirmaţia rezoluţiei noastre conform cãreia crima în masă a fost, în ţările de sub puterea comunistã, nu rodul circumstanţelor, ci rezultatul unei politici îndelung premeditate” . PCF a aruncat „pisica”, dând întreaga vină pe stalinism pe care îl numeşte „o deviere teribilã a unui ideal comunist care nu poate fi despãrţit de libertate, dreptate socialã şi drepturile imprescriptibile ale omului”. „Dar”, explică istoricul francez, „în nici un text al lui Lenin nu se gãseşte nici cea mai micã referire la aceste valori, considerate de bolşevici burgheze. Din contrã, gãsim doar apeluri la război civil, la „dictatura proletariatului”, la exterminarea duşmanului de clasã, cu trecerea la fapte, pe loc. Marx însuşi, în Manifestul Partidului Comunist din 1848, biciuie aceste valori eterne de libertate, dreptate şi-şi încheie textul fãrã ocolişuri:”Comuniştii declară deschis că ei nu-şi pot atinge obiectivele decât distrugând prin violenţă vechea ordine socială.“
Clasamentul arbitrar al ororii
Nu numai că reprezentanţii stângii franceze au negat orice legătură între comunism şi crimele făcute în numele acestuia, ba i-au mai şi atacat în termeni duri pe cei care vor să se vorbească despre acele orori. Într-un comunicat al PCF se susţine că demersul celor care vor să se facă publice crimele comunismului are în vedere stabilirea oficialã a semnului de egalitate între comunism şi nazism, lucru care ar duce, spun comuniştii francezi la „negarea excepţionalitãţii fenomenului nazist contribuind astfel la banalizarea genocidului evreilor.”
Cum nazismul are, din punctul de vedere al comuniştilor francezi, un fel de copyright pe genocid, asta face ca victimele comunismului să fie un fel de morţi de rangul doi, simple pagube colaterale pe drumul de instaurare a unui ideal sfânt. După cum remarcă Stephane Courtois, în încercarea de a se spăla pe mâini, „PCF stabileşte un clasament al ororii şi o concurenţă între victime”.
