Un român a cumpărat întregul lot cu manuscrise şi documente ale lui Emil Cioran, la finalul unei licitaţii care a avut loc ieri la Paris. Suma plătită de acesta a fost de 405.000 euro.
Românul este omul de afaceri George Brăiloiu, patronul companiei KDF Energy, care se ocupă cu tranzacţiile de certificate de emisii de dioxid de carbon. Brăiloiu a declarat mai multor publicaţii că va dona statului român toate obiectele şi manuscrisele lui Cioran, pe care le-a plătit la licitaţie.
„Le voi dona statului. Mi s-a părut normal să cumpăr tot. Nu am avut o motivaţie specială”, a spus Brăiloiu, conform Mediafax. Donaţia va fi făcută în câteva luni, după ce avocaţii omului de afaceri vor discuta cu reprezentanţii Academiei Române şi cu cei ai Bibliotecii Central Universitare. Omul de afaceri, care a spus că a licitat din ţară, dar că a avut şi brokeri la Paris, a declarat că este un admirator al lui Emil Cioran. George Brăiloiu consideră că manuscrisele trebuie să se întoarcă în ţară şi să facă parte din patrimoniul naţional.
Biblioteca Centrală Universitară (BCU) şi Televiziunea Română (TVR) au participat şi ele la această licitaţie, cu intenţia de a achiziţiona împreună tot lotul Emil Cioran, care cuprindea 123 de poziţii, valoarea tuturor obiectelor fiind estimată de specialişti la o sumă sub 100.000 de euro, conform Mediafax. Brăiloiu le-a scos din cursă, licitând toată suma la final.
Mireille Rădoi, şefa BCU, a declarat că s-a ajuns la sume foarte mari la licitarea fiecărui document în parte, dând ca exemplu diploma de licenţă – 17.000 de euro, diploma de bacalaureat – 8.000 de euro – şi manuscrisele „Schimbarea la faţă a României” – 20.000 de euro şi „Cartea amăgirilor” – 13.000 de euro, conform Mediafax.
Printre manuscrisele şi documentele lui Cioran scoase la licitaţie la hotelul Drouot Richelieu din Paris, joi, s-au numărat caiete manuscrise – „Tragicul cotidian”, „Adolescenta”, „Jansenismul”, „Pamflet şi pamfletar”, „Consideraţiuni asupra problemei cunoştinţei la Kant”, „Banalitate şi transfigurare”, „Cartea amăgirilor”, „Lacrimi şi sfinţi”, „Schimbarea la faţă a României” -, numeroase cărţi poştale şi scrisori adresate părinţilor şi altor rude, o fotografie a lui Cioran reprezentat aşezat, semnată pe verso, diploma de bacalaureat, datată 5 octombrie 1928, diploma de licenţă în filosofie şi litere, datată 23 iunie 1932, un carnet de student emis în Germania pentru anul şcolar 1933 – 1934, cu fotografie şi semnătură, mai multe cărţi de identitate emise de autorităţile germane, un paşaport, eliberat la 15 septembrie 1934, un carnet de student emis în Franţa, abonamente de tren, fişe de lectură, un permis pentru bibliotecă şi multe altele.
Printre cele mai scumpe dintre acestea, după valoarea estimată, s-au numărat manuscrisul intitulat „Îndreptar pătimaş”, datat 12 martie 1940, evaluat de experţi la o sumă între 8.000 şi 10.000 de euro, dar şi câteva manuscrise evaluate la sume între 4.000 şi 5.000 de euro, precum „Max Stirner”, nedatat (aproximativ 1929 – 1930), „Intuiţionismul contemporan”, nedatat (1932), „Lacrimi şi sfinţi”, nedatat (1936 – 1937).
Astăzi este celebrat centenarul naşterii scriitorului Emil Cioran.