Căsătorită la 10 ani cu un "monstru"

de Florina Pirjol , 13 ianuarie 2011
Căsătorită la 10 ani cu un "monstru"
Coautoarea cărţii „Divorţată la 10 ani", jurnalista Delphine Minoui, povesteşte pentru RL cum a ajuns să scrie despre Nojoud Ali. „N-am întrebat-o niciodată, în mod explicit, lucruri legate de prima noapte", mărturiseşte autoarea.


Nojoud Ali avea doar 10 ani când a cerut divorţul în faţa tribunalului din Sanaa, capitala Yemenului. Este cea mai tânără „divorţată" din lume şi a creat un precedent care ar putea schimba soarta multor fetiţe.

Când aţi auzit prima dată numele lui Nojoud Ali?

D.M.: Prima dată când am citit despre povestea lui Nojoud a fost într-un articol din ediţia yemenită a co¬tidianului Times, un ziar local destul de citit. Cum era posibil ca o fetiţă atât de tânără să fie deja măritată? De fapt, problema căsătoriei la vârste fragede e prezentă în mai multe ţări: Afganistan, Yemen, Egipt, Arabia Saudită. Dar, de obicei, oamenii nu vorbesc despre această problemă. Femeilor le e ruşine să se plângă în legătură cu acest subiect. Le e frică să se opună deciziei părinţilor care, de obicei, le mărită forţat. În astfel de ţări, dominate de o cultură eminamente patriarhală, bărbaţii au, de regulă, ultimul cuvânt. Aşa că poveştile de acest fel nu prea ţin prima pagină a ziarelor. Apoi, într-o bună zi, o fetiţă pe nume Nojoud a hotărât să spargă aceste tabuuri. Avea doar 10 ani, poate chiar mai puţin de-atât. Şi-a luat inima-n dinţi, a fugit de acasă într-o zi şi s-a dus direct la tribunal. De una singură. Şi ce e mai uimitor e că a şi câştigat această luptă pentru libertatea ei. Până la urmă, i s-a acordat divorţul datorită avocatei sale, Shada Nasser, şi a multor organizaţii nonguvernamentale locale. În ciuda criticilor, ameninţărilor şi a uriaşei presiuni din jurul acestei poveşti. Ea chiar este o eroină.

Când şi cum aţi cunoscut-o?

D.M.: Când am întâlnit-o în Sanaa tocmai îşi revenea din divorţ. Era în iunie 2008, la două luni după pronunţarea hotărârii de divorţ. Am stat de vorbă puţin în casa părinţilor ei şi mi-a spus povestea ei. Arăta ca o păpuşă şi, totuşi, avea un aer foarte matur atunci când povestea chinurile prin care a trecut. Am hotărât atunci să scriu un articol despre ea în ziarul la care scriu, Le Figaro. Apoi a apărut această idee de a scrie o carte despre ea, o carte care să atragă atenţia asupra problemei căsătoriei la vârste absurd de mici, dar şi s-o ajute pe Nojoud în viitor. Cea mai mare parte a drepturilor încasate din vânzarea cărţii merg la ea.

Cât de greu a fost să scrieţi o astfel de carte, tulburătoare, dar deloc patetică?

D.M.: A fost o adevărată provocare să lucrez la această carte. O experienţă unică. Ca jurnalist activ în tot Orientul Mijlociu, am făcut de multe ori reportaje din locuri periculoase. În Iran, le-am luat interviuri văduvelor celor ucişi de mercenari. În Iran, am întâlnit femei disidente închise în celule individuale, izolate, luni întregi. În Afganistan, am ascultat poveştile studentelor care au încetat să mai meargă la şcoală după ce fuseseră atacate de presupuşi terorişti. Dar s-o ascult pe Nojoud şi să-i scriu povestea a fost cel mai provocator proiect la care am participat.

„De câte ori aminteam de soţul ei, se întuneca la faţă şi îl numea «monstru»"

V-aţi apropiat de ea în timpul redactării cărţii? Aţi folosit reportofonul sau totul a fost mai informal?

D.M.: Cred că vă imaginaţi că n-am stat faţă-n faţă, ca la un interviu obişnuit, în care ea vorbea şi eu luam notiţe. Conversaţiile noastre erau mult mai informale, mult mai improvizate. În unele zile vorbeam câte 20 de minute şi în restul timpului mergeam în parc şi ne dădeam în balansoare. Am petrecut mult timp desenând împreună, de pildă, sau jucându-ne cu restul fraţilor şi surorilor ei. Era foarte important să-i respect ritmul de viaţă. Aveam cu mine întotdeauna un mic reportofon, dar nu-l afişam ostentativ. De câteva ori am făcut câteva fotografii, am făcut şi câteva filmuleţe. Erau şi subiecte foarte delicate pentru ea, evident, subiecte care o afectau. Ori de câte ori aminteam de soţul ei, se întuneca la faţă şi îl numea „monstru". N-am întrebat-o niciodată, în mod explicit, lucruri legate de prima lor noapte împreună. Pur şi simplu, am lăsat-o să-mi spună ce simţea că poate să spună, cu propriile ei cuvinte. Pentru ea, toată această experienţă a fost un fel de „tornadă". Am făcut tot posibilul să rămân fidelă gândurilor şi sentimentelor ei.

Scrisul la persoana întâi a complicat lucrurile pentru dvs.?

D.M.: E adevărat că şi scrierea în sine a fost o provocare. A trebuit să mă pun în locul ei, să încerc să înţeleg şi să retrăiesc expe¬rien¬ţe¬le ei. De exemplu, când am fost la tribunal, m-am aşezat pe podea, ca să fiu la acelaşi nivel ca Nojoud şi să „simt" lucrurile din perspectiva unui copil: mul¬ţi¬mea, adulţii care se agitau de colo-colo şi apoi scările acelea uriaşe care duceau spre sala de judecată. Mi-aduc aminte că, atunci când m-am apucat de scris, am recitit de câteva ori „Micul prinţ" al lui Antoine de Saint Exupéry, care e scrisă tot din punctul de vedere al unui copil, al unui băieţel. Sper că am reuşit să redau cât mai fidel povestea lui Nojoud. Când va creşte, poate să scrie o variantă personală, completă, a acestei experienţe.

„De multe ori, tatăl ei a folosit-o ca un instrument de a face bani"

Cum a tratat presa acest subiect?

D.M.: N-a fost uşor pentru Nojoud să înfrunte toată această presiune media. De multe ori, tatăl ei a folosit-o ca un instrument de a face bani. A încercat s-o vândă ziariştilor, la fel cum a încercat s-o vândă soţului ei. Pentru că e şomer, a negociat nişte interviuri cu nişte posturi mari de televiziune, fără să folosească banii astfel câştigaţi pentru educaţia fiicei sale. Din păcate, mulţi jurnalişti lipsiţi de scrupule au căzut în această capcană, şi nu s-au gândit la consecinţe. Unii dintre ei au fost indiscreţi, insistenţi, i-au pus întrebări intime şi nepotrivite. Asta i-a provocat destul de multă suferinţă, după cum mi-a mărturisit, la un moment dat.

Ce face Nojoud acum? Se gândeşte la viitor cu optimism?

D.M.: După ce cartea a apărut în Franţa (în ianuarie 2009, după care au urmat traduceri în peste 20 de limbi, inclusiv engleză), am vrut să mă asigur că de banii încasaţi din drepturi va beneficia direct Nojoud şi că părinţii ei îi vor respecta dorinţa de a se întoarce la şcoală. A durat mult până am pus la punct un proces legal pentru acest lucru. La început, i-am deschis un cont în Yemen, dar pentru că ea e minoră, tatăl ei - ca tutore - ar putea face orice cu banii. Până la urmă, cu ajutorul mai multor avocaţi pricepuţi, am reuşit să deschidem un cont pentru Nojoud în Franţa. Majoritatea banilor vor fi economisiţi pentru când va fi mare.

În afară de asta, am înscris-o la o şcoală particulară, împreună cu una din surorile ei mai mici, Haifa. Taxele pentru şcoală au fost achitate direct din acest cont, la fel şi noua ei locuinţă, care e foarte aproape de şcoală. La parterul casei, se află un aprozar unde lucrează acum tatăl lui Nojoud şi fraţii ei. Această fetiţă curajoasă chiar şi-a câştigat respectul familei ei, pentru că acum ea e cea care îi întreţine. A fost un drum lung, dar până la urmă, am câştigat. Am ajutat-o pe Nojoud şi acum e fericită. Chiar dacă uneori mai e nevoită să lipsească de la şcoală.

Dacă ar trebui s-o descrieţi pe Nojoud în câteva cuvinte, ce aţi zice?

D.M.: În ciuda curajului şi hotărârii ei - care ne trimit cu gândul mai curând la un adult - Nojoud e totuşi o fetiţă, un copil. Îi place să se joace de-a v-aţi ascunselea, să se uite la Tom şi Jerry dublat în arabă, să mănânce ciocolată.

„Divorţată la 10 ani"

Cartea „Divorţată la 10 ani", scrisă de Nojoud Ali în colaborare cu Delphine Minoui, a apărut la sfârşitul anului 2010 în România, la editura Pandora M.

Forţată de părinţi să se căsătorească la 10 ani, abuzată de soţul legitim, Nojoud Ali este cea mai tânără „femeie" divorţată din lume. Fetiţa, născută într-o familie săracă din Yemen, a avut curajul să meargă singură la tribunalul din Sanaa şi să ceară divorţul. A avut norocul să fie ascultată şi apoi ajutată de o avocată ce se ocupa cu apărarea drepturilor femeii. Cazul a fost fără precedent în Yemen şi a stârnit agitaţie în media din întreaga lume. Pe 10 noiembrie 2008, Nojoud Ali a primit, la New York, Premiul „Femeia anului", decernat de revista Glamour.

Dezbateri în jurul ordonanţei privind vârsta mariajului

În februarie 2009, Parlamentul din Yemen a promulgat o lege prin care vârsta legală pentru mariaj creşte la 17 ani, pentru ambele sexe. Cu toate acestea, legea încă nu se aplică, există voci conservatoare care se opun. De ce?

Comitetul de adepţi ai legii islamice Sharia s-a opus acestei ordonanţe pentru că o consideră antiislamică şi pro-vestică. Dar femeile yemenite activiste nu au vrut să intre într-o dezbatere religioasă, ci doar să atragă atenţia asupra consecinţelor periculoase ale căsătoriei fetelor la o vârstă atât de mică: renunţarea la şcoală, moartea în timpul primelor experienţe sexuale (acest lucru s-a întâmplat recent într-un mic sat), sarcini premature şi nedorite sau chiar decesul în timpul naşterii. Aceste femei încă mai speră într-o schimbare, dar acest lucru va dura mult. Pentru ele e un maraton, nu un sprint. Şi ele insistă că legea nu e de ajuns în aceste cazuri. Chiar dacă legea se va aplica sau nu, ele vor trebui să muncească mult pentru a realiza nişte campanii publice de sensibilizare a oamenilor: să organizeze workshopuri în mici sate, să vorbească cu bărbaţii şi cu femeile. Să educe, un element-cheie în această problemă. Mai ales într-o ţară în care majoritatea femeilor sunt analfabete.

Comentarii

Ultima ora

anunturi mica publicitate
Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te pentru a primi cele mai importante titluri pe e-mail.

Copyright © 2014. Toate drepturile rezervate RomaniaLibera.ro

Dezvoltat de Bluebay Design