O schiță nud, realizată de Leonardo da Vinci în cărbune, care ar reprezenta-o pe Mona Lisa, a fost descoperită în Franța, a declarat un expert în artă citat vineri de BBC.
Desenul era păstrat, de mai bine de 150 de ani, într-o colecţie de artă.
Schița în cărbune, denumită Monna Vanna, a fost întâi atribuită atelierului lui Leonardo da Vinci, dar experţii au descoperit că marele artist lucrase personal la desen, ca și la celebrul tablou al Giocondei – Mona Lisa.
După mai multe expertize la Muzeul Luvru, Mathieu Deldicque susține că schiţa ar fi realizată "cel puţin în parte" de Leonardo.
Desenul s-a aflat din 1862 în colecţia de artă renascentistă de la Muzeul Conde din Palatul Chantilly, aflat în nordul Parisului.
"Mâinile sunt redate cu adevărat remarcabil. Nu este o copie îngălbenită. Ne uităm la ceva care a fost realizat în paralel cu Mona Lisa la sfârşitul vieţii lui Leonardo. Este aproape sigur o lucrare de pregătire a unui tablou în ulei", explică Mathieu Deldicque.