9.2 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăSpecialPianistul rus Demidenko la Centenarul Lipatti

Pianistul rus Demidenko la Centenarul Lipatti

Cu prilejul aniversării a 100 de ani de la nașterea pianistului de geniu Dinu Lipatti, festivalul Serile Lipatti, în parteneriat cu Filarmonica George Enescu, îl invită pe minunatul pianist rus Nikolai Demidenko să concerteze la Ateneul Român în 19 martie, la ora 19. Specialist în creația chopiniană, Demidenko va delecta publicul cu una dintre lucrările preferate ale lui Lipatti, Concertul nr. 1 de Chopin.

În prima parte a serii vor fi prezenți pe scena Ateneului alți doi pianiști, Mihai Ungureanu și Dana Borșan, cu Concertino în stil clasic de Lipatti și Concertul nr. 9 Jeunehomme de Mozart. Alături de cei trei soliști vor fi instrumentiștii Cameratei Regale, conduși de reputatul dirijor Horia Andreescu.

Concertele dedicate aniversării celor 100 de ani de la nașterea lui Lipatti vor fi transmise în direct pe TVR3, TVR HD și www.tvrplus.ro

DINU LIPATTI

Personalitate aparte în panteonul pianisticii mondiale, faima internațională a lui Lipatti se datorează nu numai marelui talent cu care  fost înzestrat, cât și înregistrărilor de valoare inestimabilă, ce reprezintă și astăzi un reper pentru pianiștii din întreaga lume.

Dinu Lipatti s-a născut în 19 martie 1917 la București. Elev al eminentei Florica Musicescu și, mai târziu, al compozitorului Mihail Jora, se prezintă în 1933, la doar 16 ani, la un mare concurs de pian din Viena, unde îl întâlnește pe legendarul Alfred Cortot, care îi va deveni profesor la École Normale de Musique din Paris.

Odată cu primul recital de la Paris, Dinu Lipatti devine un nume cu rezonanţă în viaţa muzicală a Franţei și continuă pe drumul unei cariere strălucitoare.  Și în țară va susţine multe recitaluri, unele dintre ele în compania lui George Enescu.

Deja din 1943 Lipatti este diagnosticat cu o formă de leucemie, ceea ce însă nu-l împiedică ca în  următorul an să devină profesor la Conservatorul din Geneva. Totodată, îşi continuă cariera concertistică dând recitaluri de pian sau ca solist împreună cu renumite ansambluri orchestrale din toată Europa. Colaborează cu şefi de orchestră ca Herbert von Karajan, Ernest Ansermet sau Alceo Galliera.

În 1946 încheie un contract exclusiv cu casa de înregistrări Columbia, realizând înregistrări ce vor deveni un adevărat tezaur pentru o lume întreagă.

În anul 1950, în ciuda agravării bolii, Lipatti susține în septembrie la Besançon un ultim recital, care din fericire a fost și înregistrat. Pentru noi toți acest recital reprezintă un rămas bun al unuia dintre cei mai mari pianişti ai secolului XX, căci Lipatti se stinge din viaţă trei luni mai târziu.

De atunci și până acum s-au publicat și republicat în lumea întreagă înregistrările sale, Lipatti rămânând și astăzi o icoană pentru pianiștii de pretutindeni.

NIKOLAI DEMIDENKO

Provenit din școala marelui Dmitri Bashkirov, Demidenko este un pianist rus de talie mondială, finalist la prestigioasele Concours Musical International de Montréal (1976) și International Tchaikovsky Competition (1978). Rezident în Marea Britanie, este și profesor la Menuhin School of Music și la University of Surrey.

Ca pianist concertist, a fost acompaniat de marile orchestre ale lumii, printre care Moscow Radio Symphony Orchestra, London Philharmonic Orchestra, London Symphony, Royal Philharmonic și St. Petersburg Philharmonic, colaborând cu dirijori de talia lui Sir Roger Norrington, Vladimir Fedoseyev, Yuri Temirkanov și Sir Andrew Davis. Turneele lui l-au purtat nu numai în Europa, ci și în Australia, Noua Zeelandă, Canada și Orientul Îndepărtat, iar debutul la New York l-a avut în 2001. În domeniul cameral succesul seriilor tematice de la Wigmore Hall se continuă cu recitaluri la Royal Festival Hall, Barbican și Southbank Centre. În cadrul seriei London Pianoforte de la Wigmore Hall, singura reprezentație live difuzată în seria de emisiuni BBC Radio 3’s Chopin Experience a fost recitalul Chopin al lui Nikolai Demidenko.

De altfel, în toamna anului 2008 a lansat un CD Chopin cu cele 24 de preludii. Acest CD a fost distins cu MIDEM 2010 Special Chopin Award. ''Acesta a fost un alt Chopin față de cel cu care suntem obișnuiți și modul în care a fost interpretat ne-a tăiat răsuflarea…Controlul tehnic suprem și acuratețea în virtuozitate mare sunt elementele lui de rezistență, mai exact, este vorba de claritatea pe care o găsim în cele mai dense și complexe structuri și poezia cea mai expresivă pe care o redă în interpretare.'' (Michael Church, ”The Independent”, 2010)

Pianistul rus acordă o importanță deosebită înregistrărilor, realizând până acum aproape 40 de discuri. Nu demult declara: ‘Ele sunt o parte esențială a vieții mele…Modul în care interpretăm reprezintă o reflecție a vieții noastre și nu putem cânta precum o faceau pianiștii în anii 1930, căci acum și viața este altfel…’. Demidenko și-a lansat înregistrările la mai multe case de discuri, între care Euroarts, RCA, Helios, Hyperion Records, SanCtuS Recordings și Onyx.

La invitarea marelui artist Nikolai Demidenko au contribuit decisiv Institutul Cultural Român și Raiffeisen Bank. Alți susținători au fost HBP-EKO Distribution și Hotel Ambasador. Parteneri media: TVR, Radio România Cultural, Radio România Muzical, Observator Cultural, Allgemeine Deutsche Zeitung.  Contact: Asociația Art à la carte; Tel.: 021.222.3931; E-mail: lipattievenings@gmail.com; Site: www.lipatti-evenings.ro; www.facebook.com/serilelipatti

 

Cele mai citite

Seturi de mese si scaune pentru dining – cum alegi ceva potrivit pentru sufrageria ta

Seturile de mese și scaune sunt ideale pentru a fi poziționate într-un spațiu mare. Acestea sunt mari ca și volum și este nevoie de...

De ce nu se creează efectul de campanie electorală?

Campania electorală s-a declanșat neoficial în România. Criza desemnării candidatului comun al coaliției PSD-PNL are efecte profunde. În această perioadă, se fac calibrări de...

Coaliția ar fi decis să meargă cu candidați separați pentru Primăria Capitalei

Coaliţia PSD - PNL a decis să meargă cu candidaturi separate la funcţia de primar general al Capitalei, respectiv Gabriela Firea (PSD) şi Sebastian...
Ultima oră
Pe aceeași temă