În cadrul celei de-a doua stagiuni a Programului „9G (Noua Generaţie) la TNB“ vineri 6 și sâmbătă 7 noiembrie, ora 20.00, la Sala Mică a Teatrului Național „I.L. Caragiale“ va avea loc premiera spectacolului „After Hours“ de Radu Iacoban.
Actor cunoscut al tinerei generaţii, Radu Iacoban a virat cu succes spre dramaturgie şi regie, semnând mai multe spectacole în spațiul independent, dar și în teatre de stat, ultima sa premieră de la Teatrul Foarte Mic, Casa cu pisici, fiind prezentă în programul Festivalului Național de Teatru din acest an.
Pornind de la un banc, „After Hours“ dezvoltă un dialog al superficialității absurde care ne înconjoară, într-un discurs scenic despre comunicare sau absența ei, despre singurătate sau refugiu. O poveste simplă care pune în lumină, printre hohote de râs, mici sau mari probleme de viață. Într-o noapte, doi bărbați se întâlnesc într-un bar. Beau, glumesc, povestesc… O întâlnire ca oricare alta între doi oameni care nu au nimic în comun.
Până când alcoolul sau disperarea îi împinge spre mărturisiri. Gelozie, planuri ascunse, adulter, depresie şi o răsturnare de situaţie. Exact ca în viață! Cei doi nu îşi sunt total străini, iar întâlnirea a fost premeditată.
Din distribuţia spectacolului fac parte nume deja sonore ale noii generații, actori care au lucrat în teatre importante cu regizori de renume: Cătălin Babliuc (poate fi văzut în spectacolele lui Andrei Şerban de la „Bulandra“: „Omul cel bun din Seciuan“ și „Carousel“), Conrad Mericoffer (joacă în spectacolul „Hoți“, la TNB, în regia lui Radu Afrim şi a câștigat Premiul de debut la Gala UNITER 2011, pentru rolul din „Livada de vișini“, în regia lui Felix Alexa), Anghel Damian (foarte prezent în teatrul independent; joacă, de asemenea, la Teatrul de Comedie în „Tartuffe“, regia László Bocsárdi).
„Comunicăm din ce în ce mai «sărac» și ne folosim de aceleași «cârje» verbale, nu pentru a accepta prezenţa celuilalt, ci, mai degrabă, pentru a ne confirma nouă înșine că avem întodeauna dreptate. Am devenit egoişti și am uitat cum e să-l asculţi cu adevărat pe celălalt. De foarte multe ori intri într-un bar și observi că oamenii de la masă se agață de un pahar cu alcool, privesc în gol și nu (mai) comunică. Avem trasee paralele și ne este frică să ieșim din «citadelele» ego-ului nostru. Am devenit «singuri».
«After Hours» este un discurs absurd și comic, sau comic şi absurd, care vorbeşte despre singurătate, inadaptabilitate socială şi incapacități emoționale. (…) Punctul de pornire e începutul unui banc: «Doi tipi intră într-un bar». Cei doi «dulăi protagoniști» pun la bătaie într-un «no man’s land al necomunicării» argumentele arhicunoscute ale unei discuții dezvoltate la un pahar de vorbă: politică, bani, femei, mașini, literatură“, spune Radu Iacoban.
La a doua ediție a Programului „9G la TNB“ au fost înscrise 52 de proiecte, 4 dintre ele fiind selectate pentru a intra în repetiţii: After Hours, un spectacol de Radu Iacoban, Hotel Europa de Goran Stefanovski, regia Andrei Raicu, (D)efectul Placebo, coordonat de Ștefan Lupu, Beckett coupé regia Dragoş Alexandru Muşoiu. Primul dintre ele care a intrat în repertoriul Sălii Mici este After Hours.