30.2 C
București
marți, 16 aprilie 2024
AcasăSpecialMircea Tiberian Trio, concert la Arcub

Mircea Tiberian Trio, concert la Arcub

Cel de-al treilea concert din stagiunea “Artist in Residence 2017”, aduce pe scena de la Arcub, pe 23 februarie, un concert Mircea Tiberian Trio, cu “Both sides of the river”, un proiect ai cărui invitați sunt jazzmani de talie internațională.

„Programul pe care îl pro­punem publicului bucureş­tean include compoziţii origi­nale, momente de impro­vizaţie colectivă, dar şi trimiteri la filonul jazzului american, idiom cu care fiecare dintre membrii trio-ului şi-a început evoluţia muzicală în faţa publicului.’’, spune Mircea Tiberian. Cei doi invitați de marcă, John Betsch la tobe și Joris Teepe la bass, îl vor acompania pe Mircea Tiberian pe drumul curen­telor muzicale ce corespund celor două maluri ale Atlanticului, numite de Cecil Taylor „The both sides of the river”. Curente care au fuzionat fără a pierde din specific, rezultând astfel formele deschise ale ­jazz-ului contemporan dar și orientarea către repetitiv, către sound exploring sau către instant composing a muzicii contemporane.   

Cele mai citite

Statul Qatar va avea investiții în România de 15 miliarde de euro, anunță premierul Ciolacu

Vizita premierului Marcel Ciolacu în Qatar, în perioada 16 aprilie-17 aprilie 2024, are ca principal obiectiv "dezvoltarea în România a unor proiecte de investiții...

Ovidiu Hațegan își pune cenușă în cap după gafa comisă în meciul Dinamo – Poli Iași: „Am greșit, n-am realizat gravitatea impactului”

Arbitrul Ovidiu Hațegan a explicat decizia luată în minutul 29 al partidei Dinamo 1948 – Politehnica Iaşi, disputată duminică, 14 aprilie, pe stadionul din...

Klaus Iohannis participă la reuniunea extraordinară a Consiliului European

Președintele României, Klaus Iohannis, va participa, în perioada 17-18 aprilie 2024, la reuniunea extraordinară a Consiliului European, care va avea loc la Bruxelles, Regatul...
Ultima oră
Pe aceeași temă