Mai incet cu simfonia!

» O lege care obliga angajatorii din Uniunea Europeana sa limiteze expunerea la zgomot a intrat in vigoare luna aceasta si afecteaza repertoriul orchestrelor de muzica clasica, scrie The New York Times.

» "Repertoriul nostru nu a fost afectat, continua sa fie cel al unei filarmonici de mari dimensiuni, chiar daca scena Ateneului este mult prea mica", spune Cristian Mandeal, directorul Filarmonicii "George Enescu".

Dupa o singura repetitie a lucrarii "Stare de asediu" a compozitorului Dror Feiler, muzicienii de la Bavarian Radio Symphony Orchestra deja se resimt – urechile le tiuie, tamplele le pulseaza. Potrivit testelor, nivelul mediu de zgomot din timpul acestei simfonii este de 97,4 decibeli, aproape de nivelul unui pickhammer si peste limita admisa de noile reguli europene privind limita zgomotului la locul de munca. Insa muzicienii au respins in acest caz varianta unor dopuri protectoare pentru urechi si pe cea de a canta mai incet, considerandu-le inacceptabile. Astfel, in loc ca spectacolul sa aiba premiera la inceputul lunii aprilie la Londra, s-a renuntat la el. "N-am avut de ales", spune Trygve Nordwall, managerul orchestrei. "Decizia nu a fost luata din considerente artistice, ci pentru a-i proteja pe muzicieni."
Aceasta anulare este, pana acum, probabil o consecinta extrema a noii legi care cere tuturor angajatorilor din Europa sa limiteze expunerea angajatilor la niveluri sonore ce i-ar putea afecta, lege intrata in vigoare si in cazul industriei culturale in aceasta luna.
In multe locuri din Europa, muzicienilor li se cere acum sa poarte aparate care masoara decibelii si sa stea in spatele unor ecrane speciale care blocheaza zgomotul. Orchestrele isi modifica repertoriile, iar pentru dirijori "fortissimo" capata un nou inteles.
"E ca si cum i-ai spune unui sofer de raliu ca trebuie sa fie legat la ochi", spune Alan Garner, oboist si presedinte al Comitetului interpretilor de la Royal Opera House din Londra, caruia i s-a cerut sa poarte dopuri de urechi speciale.
Exista, de asemenea, semne ca legea altereaza deja relatia dintre muzicieni si angajatori, ca si pe cea dintre muzicieni si arta lor.
"Reglementarile in privinta nivelului de zgomot au fost concepute pentru muncitorii din fabrici sau din constructii, unde zgomotul venea dintr-o sursa externa sau era un efect neintentionat, iar a limita expunerea era destul de simplu", spune Mark Pemberton, directorul Asociatiei Orchestrelor din Marea Britanie. "Dar pentru noi problema este ca muzicienii fac intentionat zgomot si vor sa il auda", adauga acesta.
Muzicienii rock au vorbit cu mult timp inainte deschis despre volumul la maxim si protectia pentru urechi. Dar chestiunea este mai delicata pentru muzicienii clasici, care au acceptat cu greu faptul ca profesiunea lor poate duce la pierderea auzului, cu toate ca studiile demonstrau acest fapt. In acelasi timp, legea – care priveste muzicienii, nu publicul – nu este usor de pus in practica.
Una dintre probleme consta in faptul ca diversi muzicieni sunt expusi la diverse niveluri sonore, in functie de instrument, de sala, de locul in care stau si de fluctuatiile piesei pe care o interpreteaza. In Marea Britanie, orchestrele deja masoara in mod regulat nivelurile sonore din diverse zone ale salii de concert, pentru a determina care muzicieni sunt cei mai expusi zgomotului si cand. Orchestrele au inceput, de asemenea, sa instaleze panouri care absorb sunetul si sa plaseze ecrane impotriva zgomotului in locuri strategice, precum in fata sectiunilor de alamuri sau percutie.
"Trebuie inclinate in asa fel incat zgomotul sa nu se intoarca si sa loveasca o persoana direct in fata, pentru ca atunci pericolul este acelasi", spune Philip Turbett, managerul orchestrei Operei Nationale Engleze. Alte metode incercate presupun ca muzicienii sa fie distantati sau sa fie asezati prin rotatie in locurile cele mai zgomotoase.
La Royal Opera House, managementul a realizat un program de computer care calculeaza expunerea saptamanala la zgomot a unui angajat, pe baza mai multor factori precum programul acestuia si lucrarile pe care le interpreteaza.
Muzicienii incearca sa mareasca intervalul dintre repetitii si sa cante mai incet, atunci cand este posibil. La premiera operei "Sacrificiul" de la Opera Nationala a Tarii Galilor, muzicienilor din sectiunile de alamuri si percutie li s-a spus sa o lase mai moale in timpul repetitiilor, pentru a-si proteja urechile si pe cele ale colegilor.
Dirijorii sunt, de asemenea, rugati sa se mai gandeasca in privinta preferintei lor pentru "orchestratii mari si zgomotoase", iar compozitorii sunt si ei rugati sa aiba in vedere aceste considerente, spune managerul de la Royal Opera House. "Compozitorii ar trebui sa aiba in vedere faptul ca au de-a face cu oameni vii, nu cu masini", spune si managerul de la Bavarian Orchestra.
si companiile muzicale isi reexamineaza repertoriile pentru a alterna lucrarile cu volumul prea tare, cum ar fi simfoniile lui Mahler, cu cele mai linistite. Au achizitionat de asemenea o multitudine de dopuri de urechi high-tech, mulate pe urechile muzicienilor, care costa in jur de 300 de dolari perechea. Multe orchestre cer acum muzicienilor sa poarte aparatele pe parcursul bucatilor mai zgomotoase ale concertelor. "Programul de computer imi da un grafic al nivelului sunetului secunda cu secunda. Ma pot duce la muzicieni sa le spun: «Intre masura 100 si masura 200 este un pasaj foarte tare, va rog sa purtati protectia pentru urechi»", spune Philip Turbett de la Opera Nationala Engleza.
Dar aceste solutii pot crea noi probleme. Unora dintre muzicienii din sectiunile de alamuri si percutie le displace faptul ca sunt izolati de restul colegilor si se simt ostracizati. Chiar daca accepta sa poarte aparatele pentru urechi, muzicienii tind sa nu le suporte. Garner, oboistul de la Royal House Opera, spune: "De 30 de ani fac muzica si stiu totul despre zgomot. Uneori, daca nu cant si cineva canta foarte tare langa mine, imi bag degetele in urechi timp de cateva masuri. Dar inca nu am intalnit nici un muzician care sa poarte dopuri de urechi si sa cante la acelasi nivel calitativ".
Orchestra moderna, constienta de problema zgomotului, depinde si de indulgenta dirijorului. Desi Elvetia nu este in UE, un scandal legat de nivelul sunetului a izbucnit intre dirijor si Orchestra Simfonica din Bern in seara premierei lucrarii "Wozzeck" de Berg. Piesa cere 30 de instrumente cu coarde si 30 de instrumente de suflat si de percutie, inghesuite intr-un spatiu restrans. Cand directorul de scena s-a plans de nivelul zgomotului, dirijorul nu a cerut orchestrei sa cante mai incet, ci a cerut un panou deasupra unei sectiuni a orchestrei pentru a retine zgomotul. In aceasta situatie, zgomotul a fost reflectat de panou catre muzicieni, atingand 120 de decibeli, un nivel similar celui din zona difuzoarelor la un concert rock. Muzicienii s-au plans, dirijorul s-a tinut pe pozitii.
Dar in seara premierei, orchestra a decis sa cante mai incet oricum, pentru a se proteja. Acest lucru l-a enervat atat de tare pe dirijor, incat dupa 10 minute a parasit sala. Audientei, ramasa perplexa, i s-a spus ca au existat diferende muzicale intre orchestra si dirijor si a trebuit sa astepte ca cele doua parti sa se inteleaga. In final, orchestra a fost de acord sa termine concertul la nivelul puternic, iar pentru reprezentatiile ulterioare dirijorul a fost de acord sa ceara un sunet ceva mai slab. In plus, orchestra a fost acoperita cu un ecran de spuma care absoarbe sunetul in loc sa-l reflecte.
"Aceasta este o problema care se intalneste peste tot: faptul ca dirijorii cer ca muzica sa fie din ce in ce mai tare", spune Marianne Katch, directorul executiv al Orchestrei din Bern. "stiu multi dirijori care au sute de nuante de fortissimo, dar putine la nivelurile mai joase. Poate ca toata lumea devine mai tare, mai zgomotoasa." z

Filarmonica "George Enescu"
Potrivit directorului Filarmonicii "George Enescu", Cristian Mandeal, faptul ca expunerea la zgomot ii poate afecta pe muzicieni nu este o gluma, ci un fapt real. "Se inventeaza tot felul de metode de protectie, precum introducerea unor paravane din plastic transparent intre muzicieni, dar nu intotdeauna sunt eficiente", spune Cristian Mandeal. La Ateneu s-au facut masuratori privind nivelul expunerii la zgomot, care este adesea peste limita admisa. "Repertoriul nostru nu a fost afectat, continua sa fie cel al unei filarmonici de mari dimensiuni, chiar daca scena Ateneului este mult prea mica pentru practicarea unui astfel de repertoriu. In alte locuri exista scene mult mai largi, unde muzicienii pot fi distantati si nu se mai pune problema expunerii la zgomot." Cu toate acestea, aparatele de protectie – este de parere domnul Mandeal – nu sunt recomandate: "Este ca si cum ai incerca sa conduci cu ochii acoperiti; muzicienii au nevoie sa auda exact ce canta".