Laszlo Matray este nominalizat anul acesta la Gala Premiilor UNITER la categoria cel mai bun actor în rol principal. Artist al Teatrului „Tamasi Aron“ din Sfântu Gheorghe, el a mai fost nominalizat de-a lungul timpului pentru rolul principal masculin din „Ivonne, principesa Burgundiei“, dar şi la rol secundar pentru Casio din „Othello“. De data aceasta însă, el a primit o nominalizare pentru rolul rolurilor: Hamlet.
Ce înseamnă Hamlet în cariera sa şi relaţia cu totul specială pe care o are cu regizorul Laszlo Bocsardi ne-a povestit şi nouă Laci Matray.
Se spune că Hamlet este rolul cel mai râvnit de un actor. Aşa a fost şi în cazul tau?
Laszlo Matray: Mda, se spune.Eu personal nu am avut acea „dorință specială“ să mă „întâlnesc“ cu Hamlet, mă gândeam că, dacă Dumnezeu vrea, o să ne întâlnim. Mai întâi m-am întâlnit cu Hamlet jucându-l pe Laertes pe scena Teatrului Metropolis din Bucureşti. Fiind prezent la repetiţii, stăteam adeseori în culise şi mă gandeam că toti suntem, într-un fel, Hamleţi, doar că unii avem şansa, onoarea, norocul să şi rostim cuvintele genialului William Shakespeare.
De unde crezi că vine fascinaţia asta a actorilor pentru acest personaj?
L.M.: Nu ştiu. Ceea ce simt eu e că Hamlet nu poate fi “prins”… Este un personaj fragil, delicat. Dacă-l defineşti, dispare! Pe de altă parte însă, dacă nu-l defineşti, poate nu apare! Este ca o fata morgana. Probabil pe toţi îi fascinează exact misterul, taina ce înconjoară acest personaj.
Cum l-ai descrie pe Hamletul tău?
L.M.: No comment. Mi-e frică să nu dispară.
Ce indicaţii ţi-a dat regizorul Laszlo Bocsardi, indicaţii care te-au ajutat în mod special în conturarea personajului?
L.M.: Laci mă lasă să încerc să-mi găsesc vocaţia, să caut drumul meu în spectacol. Îmi cere să fiu radical cu mine însumi, să alung patetismul, romantismul personajului, să autoreflectez, îmi cerea să-mi conturez o „aură“. Mi-a mai spus să încerc să percep timpul petrecut pe scenă ca pe un monolog, ca pe un drum spre moarte, ca pe un vis în care nu conflictele cu personajele sunt importante, ci gestul de a arăta lumii oglinda, dar nu cu aroganţă sau cinism, nici măcar cu scepticism, ci cu o puternică dorinţă de a ajuta la salvarea sufletelor…O dorinţă de a le trezi la Adevăr. O trezire dură, dar inevitabilă.
Cum l-ai defini pe Hamlet: ca pe un erou sau ca pe un filosof?
L.M.: Nici erou, nici filosof. Nu ne-am gândit să dăm „contururi“ sau să stabilim „hotarele“ personajului. În fiecare seară când joc Hamlet, mă rog la Dumnezeusă pot să ajung la o anumită stare, să am energia necesară ca să pot să ajung măcar la pragul „dimensiunii hamletienea“. La ce mă gândesc cand zic “dimensiuni hamletiene”? La paradox, la creştinism, la mitologic.
Eşti nominalizat din nou la Premiile UNITER. Ce reprezintă pentru tine acest lucru?
L.M.: Bucuria gândului că, profesional, sunt încă pe un drum bun. Reprezintă, desigur, o onoare, dar şi o mare responsabilitate.
Ce părere ai de „concurenţă“?
L.M.: Din păcate, nu am reuşit încă să văd spectacolele din care au fost aleşi “concurenţii”, cum le spui tu, deci nu pot să zic nimic concret, dar îi felicit. Dar de fapt nu există „concurenţă” pentru că toţi suntem în aceeaşi tabără, a creatorilor.
Dintre toate rolurile jucate de tine care ţi-a fost cel mai drag?
L.M.: E greu să aleg un singur rol şi să-l numesc „cel mai drag“. Rolurile sunt “copiii mei”. În fiecare rol jucat am lăsat o părticică din sufletul meu.
Pentru un actor, există viaţă după Hamlet?
L.M.: Există. Nici Shakespeare nu a încetat să scrie alte drame… după Hamlet!
