Într-un București zgribulit, mai gri și mai spălăcit ca de obicei, o clădire nou-nouță din sticlă și oțel împrăștia atâta strălucire în jur cât să lumineze patru bulevarde. Taximetriștii din Capitală au aflat sâmbătă seară de la sute de clienți îmbrăcați la patru ace o nouă adresă, Bulevardul Octavian Goga numărul 1, unde s-a deschis noul sediu al Operetei cu o montare-eveniment: „Fantoma de la Operă“.
Toată lumea bună a Bucureștiului s-a aflat la premieră și chiar așa s-au împărțit apele între bucureștenii setoși de cultură, între cine avea și cine nu avea loc la „Fantomă“. Cine nu-i pe listă nu există. Noul sediu al Operetei devenise pur și simplu cel mai “cool“ loc din București, unde s-au înghesuit melomani onești alături de politicieni de stânga și de dreapta, de vedete și vedetuțe, de staruri și starlete, cu toții veniți să vadă cel mai cunoscut musical al lumii pus în scenă pentru prima oară în România. După cum spunea chiar regizorul noii producții, Stephen Barlow, ce se înfăptuia în acea seară în București se putea numi „o revoluție culturală pașnică“.
Încă din foaier te întâmpină un spațiu cald și foarte prietenos, cu două bărulețe cochete, unde înainte de spectacol poți răsfoi liniștit caietul- program la un pahar de șampanie, iar la pauză să dezbați primul act. „Scenografia“ foaierului te ajută și ea să intri în atmosferă având, printre altele, un candelabru uriaș realizat în întregime din instrumente muzicale, creat de designerul Corvin Cristian.
Omagiu Operei Garnier
Dar, deși foarte importantă, nu clădirea cea nouă era personajul principal al serii, ci producția lui Stephen Barlow. După cum a mărturisit chiar regizorul, el a fost încă din copilărie fascinat de acest musical pe care l-a văzut la Londra, unde s-a dus cu mama de mână la doar trei săptămâni după premiera spectacolului.
„Când am ieșit de acolo pluteam, eram high, ca drogat, parcă pipăisem magia însăși“, a spus Barlow. Iar abordarea sa este exact aceea a unui bărbat îndrăgostit, care s-a apropiat cu tandrețe și delicatețe de obiectul adorației sale, în cazul de față musicalul „Fantoma de la Operă“, născut el însuși dintr-o poveste de amor, aceea a compozitorului Andrew Lloyd Webber și a sopranei Sarah Brightman.
Varianta românească a spectacolului adună laolaltă cântăreți de operă, vedete pop și actori. Având în vedere faptul că învățământul artistic românesc nu a dat niciodată nici cea mai mică atenție acestui gen teatral, este uluitor faptul că niște tineri neinstruiți special pentru musical au reușit o performanță abolut remarcabilă. Chemat să-i pregătească pe cei trei interpreți din rolurile principale, antrenorul de voce al actorilor variantei londoneze a spectacolului i-a spus lui Stephen Barlow că artiștii români ar putea să-i înlocuiască oricând pe colegii lor britanici. Așa că nu e de mirare că trio-ul Adrian Nour (Fantoma), Irina Baianț (Christine) și Florin Ristei (Raoul) au primit aplauze la scenă deschisă după aproape fiecare arie, iar la final s-a aplaudat în picioare minute în șir.
În viziunea lui Stephen Barlow, tânăra Christine se zbate între atracția erotică și admirația față de Fantomă și dragostea cuminte, aproape “casnică“ față de bogatul viconte Raoul. Fantoma de la Operă nu își ascunde cu masca (de altfel mai mult sugerată) vreo diformitate fizică, ci o hidoșenie sufletească. El este un creator nebun, orbit de orgoliu, dominat în chip diabolic de mândrie, ajungând să se joace cu mințile celor din jur cu o plăcere de-a dreptul sadică. (Personajul creat de Adrian Nour nu are nimic grotesc, cum ne-am fi așteptat de la Fantoma de la Operă, dar are în schimb un fior tragic și o forță de seducție capabile să sucească mințile oricărei femei). Sufletul Fantomei ar putea fi răscumpărat, ca pe vremuri cel al lui Faust, numai printr-o iubire nesfârșită. „Din perspectivă psihologică, am ancorat scenariul în lumea lui Freud și-n începuturile psihanalizei. Căci nu există nici un alt personaj din istoria teatrului muzical care să aibă mai multă nevoie de o vizită în cabinetului doctorului Freud ca Fantoma de la Operă“, a spus regizorul Stephen Barlow.
Un personaj în sine în această montare este Opera Garnier. Scenograful Andrew Riley a recreat scenic o serie de spații din clădirea reală, precum fabulosul foaier cu oglinzi în care aveau loc la sfârșit de secol XIX și început de secol XX fastuoase baluri mascate (la unul apare, în spectacol, și Fantoma, fiind singurul loc unde masca lui părea la locul ei), dar și minunata cupolă a Operei din Paris, spațiu romantic numai bun pentru declarații pătimașe de dragoste, pentru lacrimi vărsate în solitudine sau pentru un „duel“ purtat între doi bărbați îndrăgostiți de aceeași femeie.
Chiar și celebrul candelabru din „Fantoma de la Operă“ este o replică a celui original. Nu doar clădirea Operei în sine ne este dezvăluită, ci și laboratorul punerii unui spectacol în scenă.
Cu greu s-au lăsat duși spectatorii la finalul reprezentației. De altfel artiștii au primit felicitări și au dat autografe până târziu în noapte.
Între timp, afară ninsese un pic și Bucureștiul nu mai părea chiar atât de rece și de neprietenos. Cel puțin așa li se părea spectatorilor ieșiți de la „Fantoma de la Operă“; de fapt, de la Fantoma de la Operetă.
