Evadările în imaginar ale pictorului Cristinel C. Popa

de Aurel Istrati , 11 iulie 2017 - stire actualizata la ora 18:17, 11 iulie 2017
Evadările în imaginar ale pictorului Cristinel C. Popa

Ne întrebăm adeseori, ce alte modalități de comunicare avem la îndemână în absența cuvintelor. Răspunsul ni-l dă matematicianul Cristinel C. Popa, poet și pictor care, pentru a-și însuși gramatica picturii, s-a așezat “înfometat” de cauză în banca clasei profesorului în arte plastice Dorin Lehaci. După ce a învățat-o (absolvind “Școala Populară de Arte “Titel Popovici”) a încercat să-și construiască și propria lui gramatică.

Lucrul acesta îmi amintește de ceea ce spunea Johannes Itten, în cartea sa Kunst der Farbe (Arta culorii), el asemuia aici profesorul cu o căruță care te duce însă pe un drum cunoscut, abia când te dai jos din căruță, îți afli propriul drum. Artistul, un poet subtil, caută să se vadă pe sine într-o seamă de imagini ce vorbesc despre lumea înconjurătoare, dar și despre universul său lăuntric. |n arta sa, Cristinel C. Popa accede și către abstract deoarece, spune el, prin lucrările de acest fel, are multă libertate de a-și da frâu liber imaginației și de a se elibera de constrângerile figurativului. Cu toate acestea, nu renunță la figurativ, însă este vădit faptul că, simplificările pe care le propune în construcția imaginii, vorbesc de la sine despre evadările sale în imaginar. Mă gândesc la ilustrația cărții sale de poezii “Matematica iubirii”, cât de intim legată este imaginea de pe copertă cu metafora poetică.

IT: Talent relevat în mod clar

Utt pictura poesis (Și pictura e poezie). Cât adevăr respiră din această reflecție latină, care ne duce cu gândul că artele de fapt au multe puncte de convergență. Dincolo de limbajul propriu, ele comunică unele cu altele, ca și în arta lui Cristinel C. Popa. Temele sale sunt diverse, ele evocă lumea în linie și culoare, reconstruind-o pentru a ne-o face mai bună. Lucrări precum “Life sky”, “Dark side of the moon” sau “Storm” stau mărturie cu privire la originalitatea și valoarea artei sale. Ele nu vizează o lume materială, sunt mereu îndreptate către esențele spirituale ale acesteia. De aceea, creația sa are o ținută estetică modernă, în care, alături de expresionism, suprarealism și alte experiențe vizuale, pe care artistul le încearcă, își face loc și ludicul. Este o pictură a unui poet care și-a umplut buzunarele cu culori și a ieșit în lume să o descopere și să ne-o reveleze, zugrăvind astfel lumea aceasta atât de divers exprimată. Se poate spune că poetul Cristinel Popa a făcut deja primii pași spre lumea consacrată a artei! Cred că iubitorii de artă își pot îndrepta cu încredere privirile către valoroasele sale opere. (Aurel Istrati, 75 de ani, critic de artă, membru UAPR din 1990)

Criticul de artă Aurel Istrati

Pictor, critic de artă și muzeograf principal la Palatul Culturii din Iași. S-a născut la Bălți, Basarabia, în 1942. A absolvit Facultatea de Arte Plastice din Iași la clasa profesorului Dan Hatmanu și Institutul de Arte Plastice “Nicolae Grigorescu” din București, la clasa profesorului Marin Gherasim. I-a avut ca profesori pe Dinu C. Giurăscu șI Andrei Pleșu (Istoria artei). Muzeograf principal la secția Pictură a Complexul Național Muzeal “Moldova” Iași din 1990. Este membru al Uniunii Artiștilor Plastici din 1990.

Comentarii

Ultima ora

anunturi mica publicitate
Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te pentru a primi cele mai importante titluri pe e-mail.

Copyright © 2014. Toate drepturile rezervate RomaniaLibera.ro

Dezvoltat de Bluebay Design